12 lucruri interesante din ‘Trei săptămâni în Himalaya’

Să călătoreşti încontinuu fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă.(…) Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare, să nu ai un loc al tău, pe care să-l posezi şi căruia să îi aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în promisiuni, să nu fi legat de nimic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa de ceva sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să fii tu cel care controlează schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre tot, pasagerul mobil al lumii, mereu altundeva, altcândva, altcineva pentru cei care nu te vor revedea, nu te vor face al lor, mereu străin, nou, interesant şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, mereu proaspăt în ciuda vechimii, să nu te (re)cunoască nimeni, doar tu să-i întâlneşti pe toţi… 

Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya

Mi-a dăruit o prietenă Trei săptămâni în Himalaya, Marius Chivu. Îmi spunea că nu citește de obicei jurnale de călătorie, dar cartea asta e altfel, trebuie neapărat să o citesc. M-am apucat de citit și am înțeles ce voia să spună. Nu m-am pus la somn până n-am terminat cartea. Am rezonat cu povestea lui în primul rând pentru că îmi plac mult traseele montane şi am empatizat cu momentele lui de panică de genul ‘Ce caut eu aici?’. Mi-a adus aminte de primul meu traseu mai serios pe munte, Vf. Moldoveanu, cu o gaşcă de oameni care mai urcaseră de n ori, chinuindu-mă să ţin pasul cu ei și întrebându-mă ce a fost în capul meu să mă înham la asta. Dar îmi mai aduc aminte şi de sentimentul de eliberare, de mândrie, când am ajuns sus. Şi priveliştea incredibilă. De atunci am făcut nenumărate trasee, dar, la fel ca în dragoste, primul traseu nu se uită niciodată. 🙂

2013, Moldoveanu

Revenind la Trei săptămâni în Himalaya, aş descrie cartea așa:

  • palpitantă: momentele în care el şi prietenul său, Cătălin, se pierd de porterii lor, Rishi & Rajeeb; când rătăcesc drumul, când stau cu frica de acute mountain sickness (AMS)
  • captivantă: descrierile sunt foarte faine. Îmi place că nu sunt forţat poetice, nu încearcă ceva de genul ăsta:

Uneori pe cerul amiezii o lună palidă se strecura ca un norișor, pe furiș, fără să se dea în spectacol, ca o actriță căreia încă nu i-a venit încă rândul să urce pe scenă, așa că merge în față în hainele obișnuite pentru a se uita la restul trupei o clipă, dar rămâne retrasă, nedorind să atragă atenția asupra ei.  (Proust)

E ceva care mă jenează la genul acesta de descrieri siropoase ale naturii… Marius Chivu în schimb este destul de ‘la obiect’ şi mai ales realist. Paginile în care vorbeşte despre sărăcia şi mizeria din Nepal au forţă, te transportă, te emoţionează, fără să cadă în păcatul de a fi melodramatic.

  • amuzantă: Cred că adevăratul test al unui scriitor este calitatea dialogurilor. Pentru mine, în privinţa dialogurilor, it’s make it or break it! Poate fi o carte e faină, cu un subiect incintant, etc., dar dacă dau de dialoguri prost scrise, care nu par adevărate… mă pierde. Dialogurile lui Marius Chivu sunt faine şi amuzante, sunt majoritatea din timpul unor momente relaxante, la fumat, în cinstea zeului Shiva!! (trebuie să citiţi ca să înţelegeţi cum stă treaba cu fumatul în cinstea lui Shiva)
  • educativă: sună puţin desuet, dar chiar e educativă şi nu la modul plictisitor. Autorul strecoară diverse informaţii despre Nepal, trekking & multe altele, dar într-un mod natural, presărate de-a lungul poveștii care curge firesc.

Câteva fragmente interesante:

  • Nepalul are o populaţie de aproape 30.000.000 de locuitori, la o suprafaţă cu o treime mai mică decât a României; rata şomajului este de 60%, iar cea a analfabetismului de 65% printre femei şi 30% printre bărbaţi.
  • Căile ferate nepaleze măsoară în total doar 59 km.
  • (despre porteri) Câştigă în medie 5 dolari pe zi cărând pe munte echipament de până la 30 kg.
  • Din goana ratei, pe marginea străzii, vedem bărbaţi care lucrează la maşini de cusut scoase pe trotuar, lângă măcelari care sacrifică miei, lângă fierari care bat nicovale, lângă femei care spală rufe, lângă copii şi bătrâni care vând fructe, dulciuri şi răcoritoare din cărucioare sau de la tejghele improvizate. (…) Totul se întâmplă în stradă.
  • După Brazilia, Nepalul are, cu cele peste şase mii de râuri ale sale, cel mai mare bazin de apă din lume. Cu toate astea însă, staţiile de epurare sunt puţine (…).
  • De altfel, 90% dintre căsătoriile de aici sunt aranjate cât mai convenabil şi, în general, între membrii aceleiaşi caste. (…) Aspectele religioase şi cele legate de castă ale căsătoriei sunt foarte complicate. Există, spre exemplu, nu mai puţin de opt feluri de căsătorie, având cutume şi ceremoniale diferite, din care patru sunt condamnate de hinduism ca fiind impure.

FullSizeRender (1)

  • ‘Eu cred că înainte de căsătorie cultura voastră e mai bună, dar după căsătorie a noastră funcționează mai bine. La voi e bine pentru că puteţi afla înainte tot ce trebuie despre sex şi femei, la noi e bine că punem mai mult preţ pe căsătorie, o considerăm sfântă.’
  • Sunt foarte relaxat fără Internet, fără mobil, televizor şi mp3 player, căci acesta mi se pare a fi cu adevărat spiritul călătoriei: să pleci fără device-uri de (pe)trecut timpul şi să te bucuri la maximum de plăcerea de a hoinări rupt de propriul context cultural şi, mai ales, de tirania de a fi mereu disponibil, reperabil, comunicativ & comunicabil. Să pleci de acasă înseamnă să-ţi asumi absenţa din mijlocul alor tăi, înseamnă să ai curajul de a fi uitat o vreme de ceilalţi şi de a te pune la dispoziţia necunoscutului.
  • Mă amuză şi cuvintele care, descoperim uneori, există în aceeaşi formă, însemnând, fireşte, cu totul altceva. Rajeeb ne-a întrebat, la un moment dat, dacă Mutu înseamnă ceva în română, căci în nepaleză înseamnă ‘inimă’. Rishi mi-a spus într-o zi, când beam bere împreună, că ‘noroc’ în nepaleză înseamnă ‘iad’.
  • Să călătoreşti încontinuu fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă.(…) Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare, să nu ai un loc al tău, pe care să-l posezi şi căruia să îi aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în promisiuni, să nu fi legat de nimic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa de ceva sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să fii tu cel care controlează schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre tot, pasagerul mobil al lumii, mereu altundeva, altcândva, altcineva pentru cei care nu te vor revedea, nu te vor face al lor, mereu străin, nou, interesant şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, mereu proaspăt în ciuda vechimii, să nu te (re)cunoască nimeni, doar tu să-i întâlneşti pe toţi…
  •  Niciodată nu am fost atât de departe de tot ce-mi defineşte viaţa. Când am plecat am crezut că plec doar pentru a ajunge altundeva, dar de fapt nu ajungi cu adevărat nicăieri, pleci ca să rămâi cât mai în urmă, să ai perspectiva din spate, nu de sus, oricât de mult ai urca. Iată, mi-am părăsit viaţa de ceva mai mult de o săptămână şi totul chiar a rămas în spate, atât de în spate!
  • Bilanţul trekkingului nostru ar arăta cam aşa: 18 zile de mers pe jos, peste 400 de kilometri străbătuţi, 4 576 de metri urcaţi şi 4 303 de metri coborâţi.

Comments

comments

Have your say