Geo Dinescu: Nu știm niciodată de ce un om alege să facă un anumit lucru pentru că nu suntem în papucii lui

Reading Time: 4 minutes

 

Emoționant. Cuvântul care descrie cel mai bine cartea lui Geo Dinescu, Numele meu este Anton.

Am râs, am plâns, m-am înduioșat, m-a făcut să trec prin toate stările. Dar cel mai important, cartea asta m-a făcut să mă reîndrăgostesc de ficțiune.

Biblia cărților despre scris, On Writing Well, William Zinsser, spune că rolul fiecărei propoziţii este să îl facă pe cititor să treacă la următoarea propoziţie. Și exact asta face Geo Dinescu: te prinde în mreje de la prima propoziție și nu te lasă să respiri până la ultima.

Bună ziua, numele meu este Anton și am 6 ani.

Sunt cel mai frumos și cel mai cuminte copil din lume. Asta spun mereu bunicii. Se pare că semăn cu tata, nu cu putoarea de mama. Putoare înseamnă un fel de prințesă care râde mult și care știe o grămadă de jocuri. Mama e tare frumoasă și bună, mai ales când face prăjitura aia cu ciocolată. De-aia mie îmi pare tare rău că, atunci când vine să mă vadă, Bunica o ceartă maxim. Îi spune că e incapabilă să crească un copil – când am întrebat ce e aia „incapabil”, au râs toți și au arătat-o cu degetul pe mama:

– Uită-te bine la mă-ta, ea e o incapabilă perfectă!

Ce bine, ce bine, sper că, atunci când o să cresc, și eu o să ajung cel puțin la fel de incapabil.

Cum să nu zâmbești ? Cum să nu te înduioșezi citind acest fragment?

Am stat de vorbă cu Geo, pe care am cunoscut-o la lansarea Numele meu este Anton, unde am vorbit și eu despre carte, alături de actrița Dorina Chiriac și scriitorul Florin Iaru.

Mai jos interviul integral și un îndemn: citiți cartea, e minunată!

Geo, Numele meu este Anton reprezintă debutul tău literar. Cum te-ai decis să treci de la actorie la scris și cum a apărut ideea acestei cărți?

Nu pot spune că a fost cazul să iau o decizie. Mai degrabă, o întâmplare. Nu mi-am propus să mă apuc de scris, nici măcar după ce am terminat NMA. Nu îmi propusesem să o public, așa că nu de aceea am scris-o. A fost o plăcere. Eram în vacanță în Grecia și, de plictiseală, am început să fac o poveste. Așa am scris primul capitol, apoi, cum îmi stătea mintea la Anton cel de 6 ani, m-am gândit cum ar fi dacă i-aș face o întreagă viață? Ideea de puzzle a venit din dezgustul pe care îl am pentru cei care judecă. Nu știm niciodată de ce un om alege să facă un anumit lucru; nu îi cunoaștem trecutul, traumele, pentru că nu suntem în papucii lui. Apoi, după ce am publicat, m-am gândit că ar fi interesant ca fiecare cititor să-și pună viața puzzle într-un jurnal, după modelul Anton.

Scrisul este legat întotdeauna de citit. Care este prima ta amintire legată de cărți?

Eram la grădiniță, iar Moșul nu venise la mine pentru că eram „drac împielițat, obraznică și posedată”. Am suferit îngrozitor, dar, a doua zi pe înserat, am găsit în ghete o carte foarte colorată: Mama lui Ștefan cel Mare. Am iubit cartea aceea. Apoi, la 9 ani, am trecut la Colț alb și apoi la Un cățel, un purcel și un băiețel.

Ce citești acum și ce preferi să citești în general?

Literatură.

Trei scriitori români preferați.

T.O. Bobe, Cristian Popescu și Alexandra Rusu. Nu spun asta pentru că a fost editor la Anton, nu mai am interes :)), dar a scris nebunia aia de Cartea Năsoaselor. Trebuie să fii foarte special ca să scrii așa.

Spune-mi cea mai memorabilă reacție a unui cititor legată de cartea Numele meu este Anton.

Un dement, acum vreo doi ani, m-a făcut în toate felurile pe facebook pentru că pe el îl cheamă Anton, iar lumea o să creadă că e despre el.

Cum ai descrie cartea într-o frază?

Exact cum m-aș descrie pe mine într-o fraza.

Cum te-ai descrie pe tine într-o frază?

Sunt de calitate bună, nu prea scurtă, nici foarte lungă, amuzantă de obicei și dementă mai mereu, arăt bine la exterior, însă interiorul e mai bun. Îmi place să merg la străini acasa, dar numai la cei care mă văd expusă și consideră că merit 19,17 lei.

Ai știut finalul cărții de la bun început, sau ”l-ai aflat” pe parcurs, scriind la ea?

Știam finalul. Nu știam forma lui, dar știam finalul lui Anton.

Cât de mult te regăsești în trăirile lui Anton? Din ce punct de vedere te asemeni cu el?

Amândoi suntem dependenți de parfumul de trandafiri. Nu glumesc.

Cât de greu este să transpui în scris scenele mai dureroase din carte?

Nu-mi este neapărat greu. Asta e ca la actorie- faci ce crezi că-l face pe spectator să plângă, nu pe tine.

Ce te inspiră? Ce muzică asculți, ce seriale urmărești?

Mă inspiră tot ce este în jur. Orice poate crea povești. Ascult foarte mult jazz, de oricare ar fi el. Cât despre seriale, nu am picat în ispita asta, dar nu am ratat Mr. Monk, Seinfeld sau Game of Thrones.

Lucrezi la ceva nou?

Se numește Aproape Acasă. Am început de trei ani lucrul la el, dar am tot făcut pauze. Sper să fie gata până în primăvară, măcar să știu dacă e bun de ceva.

Când preferi să scrii? Dimineața, pe parcursul zilei sau seara?

Nu sunt pretențioasă. Chef și inspirație să fie.

Ce le-ai recomanda scriitorilor aspiranți?

Nu aș avea ce. Eu nu sunt scriitor, nici măcar nu știu dacă voi fi vreodată. Câtă vreme o să-mi placă să scriu, o voi face.

Dacă ar fi să alegi o carte din literatura universală pe care ți-ar fi plăcut să o fi scris tu, care ar fi aia?

Maestrul și Margareta sau Fiesta în barlog.

Un obicei, un obiect și o carte fără de care viața ta nu ar mai fi la fel.

Plimbatul câinelui, pentru că dacă nu l-aș mai plimba, ar însemna că a murit, iar eu nu sunt pregatită pentru asta, laptopul- pentru că la el scriu, stau pe facebook, văd filme și ascult muzică și Colț Alb, pentru că la el mi-am dat seama că îmi place să citesc.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *