3 lecții de viață de la un copil de 11 ani care scrie un roman

Un copil de 11 ani vrea să scrie un roman. Bunicii, părinții și prietenii nu îi înțeleg chemarea. Dar el nu este singur. Are un întreg trib de akieni care îl susțin. Cine sunt akienii, ce se va întâmpla cu băiețelul ambițios care voia să devină scriitor și mai ales ce lecții de viață te poate învăța un copil.

Revolta Akienilor pare la o primă vedere o carte cu aventuri. În realitate însă, este o poveste din care se desprind lecții de viață și vorbește despre curaj, creativitate și cum să îți descoperi vocația. Este o carte despre maturizare și lupta cu demonii din interior, spunând povestea unui copil de 11 ani care vrea să scrie un roman. El simte că bunicii, părinții și prietenii nu îi înțeleg chemarea. Dar nu este singur. Gândurile și trăirile pe care le are în timp ce scrie se materializează într-un trib de sălbatici care îl însoțește peste tot. Are un întreg trib de akieni care îl susțin.

Lasă-mă să-ți spun că scrisul este o treabă a naibii de dificilă. E nevoie de liniște, de claritate, de inspirație. Iar vocile din jurul tău, pe care le auzi nu întotdeauna sunt și reale. Cele mai multe se pare că vin din capul tău.

Revolta Akienilor, Daniel Zărnescu

Nu am mai citit ceva de Daniel Zărnescu până acum și la o căutare pe google am aflat că scrie în mod regulat pe construimimperii.ro, unul dintre cele mai mari bloguri de educație antreprenorială și de leadership din România. A scris opt cărți până în prezent, iar majoritatea țin de sfera dezvoltării personale, productivitate, mindset și așa mai departe. Văzând ce a mai scris, am înțeles de ce a dus Revolta Akienilor în zona asta de dezvoltare. Și bine a făcut, pentru mi-a plăcut mult cum se împletește în carte fantezia cu partea de dezvoltarea personală.

3 lecții de viață de la un copil de 11 ani

Curajul de a-ți urma vocația

Eram cel mai fericit om de pe planetă. Îmi descoperisem vocația, știam exact ce vreau să fac în viață și eram atât de entuziasmat, încât energia mea îi intriga pe toți ceilalți. Intoxicat aproape de Karl May și Jack London, eram convins că o să scriu romane de aventură cel puțin la fel de bune precum ei: cu cowboy, cu indieni, cu triburi nedescoperite din Amazon sau Oceania, cu comori ascunse la Polul Nord și descoperite de vreun spirit temerar plictisit de viața bună de la oraș. Cu dragoni, cu vrăjitori, cu cavaleri, cu urși grizzly, șerpi cât vagoanele de tren sau cu lupi hămesiți alergând niște amărâți pe sănii trași de câini.

Cartea asta chiar îți dă o lecție de curaj – curajul de a face introspecție pentru a-ți descoperi vocația, dar mai ales curajul de a o urma. Chiar și când simți că ești singur cu încercările tale și că nimeni din jur nu te susține. Citind cartea, te gândești că dacă un copil de 11 ani poate face asta, cu siguranță poți și tu.

Am dat ochii peste cap, mormăind a rebeliune. Am o carte de scris și tu îmi ceri să cumpăr pâine? Ce rahat! (…) Pe drum către pâine aveam deja un întreg discurs în mintea mea. Părinții erau de vină că nu sunt scriitor, mă tot puneau la treburi inutile. Dacă nu ar fi ei, am dedus eu, aș scrie zi și noapte și ar ieși din mâinile mele zeci de „Războaie și pace” pe an. Aș fi copilul teribil al literaturii românești. E clar, n-au pic de înțelegere pentru artiști.

Tu trebuie să-ți controlezi gândurile, nu invers

Akienii din mintea micului nostru erou sunt gândurile sale. Unele gânduri sunt pozitive și productive, altele sunt distructive. Trucul este să identifici gândurile negative și să le ții sub control. Nu gândurile te controlează pe tine, ci tu pe ele. Doar așa poți deveni o persoană echilibrată și în control.

Ideea e că akienii au nevoie de un scop și de disciplină, pentru că dacă îi lași liber, se comportă haotic. Akienii sunt gândurile, asta îți pot spune. Și trebuie să înveți să le administrezi în folosul tău.

Trebuie să îți descoperi și cultivi frumusețea din interior

Unul dintre akienii – eroi din carte pierde calitatea pe care el o consideră ca fiind cea mai de preț: frumusețea. Dar oare asta era într-adevăr calitatea sa predominantă? Mi-a plăcut mult fragmentul de mai jos, pentru că este un lucru la care toți ar trebui să ne gândim. Dacă te bazezi în viață doar pe aspectul exterior, ce faci când acesta se ofilește? E un clișeu, dar un clișeu adevărat: frumusețea este trecătoare.

Se spune că frumusețea se află în ochii privitorului, iar eu eram în ochii celor care mă priveau, bărbați sau femei deopotrivă, o persoană atrăgătoare. Odată cu reacțiile lor, cu admirația față de tinerețea mea, de modul cum arătam, de curajul meu nebun- mă simțeam imbatabil, ca și cum aș fi fost în stare de orice. Și acum? Acum am ajuns akianul fără față. Acum o să văd tresăririle celor cu care vorbesc, când se uită la mine și se îngrozesc de urâțenia mea. (…) Nu Galenos, puterea ta nu stătea doar în cum arătai. Puterea ta este în interiorul tău, iar pe ea nu o să o pierzi niciodată, decât dacă îi dai tu drumul.

Mi-a plăcut Revolta Akienilor. Și m-am identificat cu micul erou care își dorea să devină scriitor. Citind povestea sa, mi-am adus aminte de sfatul pe care l-am auzit într-unul din interviurile lui Tim Ferris. Invitata sa, Debbie Millman, vorbea despre cum să îți descoperi vocația, propunând un exercițiu: adu-ți aminte de visurile din copilărie. Adu-ți aminte ce îți doreai din tot sufletul să faci când erai mic. Ai urmat drumul acela? Dacă nu, ce te oprește? Reflectând la asta, mi-am adus aminte cum iubeam cărțile de mică și îmi doream să scriu. Și asta m-a făcut să pun bazele acestui blog: visul din copilărie. Prin acest blog, am onorat copilul din mine și treptat, Cărți cafea și tutun a devenit unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea. Tu ce faci ca să onorezi copilul din tine și visurile lui? 🙂

Dedicația autorului pentru „Cărți, cafea și tutun”

Comments

comments

Have your say