3 secrete ale fericirii de la Richard Schoch

Omul este mereu neliniștit, mereu se mută dintr-un loc în altul. Faptul că este nemulțumit de natura sa finită ne arată că nu aceasta este starea sa naturală. Faptul că are o ambiție infinită și o sete nepotolită de cunoaștere demonstrează că și natura sa este infinită. (Ramakrishna)

Sursă foto: Tumblr

Secretele fericirii (Richard Schoch) este una dintre cele mai bune cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit vreodată. De fapt, catalogând cartea drept ”dezvoltare personală” îmi pare că o subestimez, așezând-o pe același raft cu cărțile care se scot pe bandă, de tipul ”10 moduri prin care îți poți schimba viața în 30 de zile”.  Inteligența cu care a fost scrisă, multitudinea de informații prețioase și turul de forță pe care îl face autorul, trecând cu eleganță prin filozofie și religie și adunând la un loc idei pertinente, face din cartea asta un dar de neprețuit.

Câteva fragmente care mi-au plăcut mult, dar vă îndemn să citiți cartea, pentru mine a fost o adevărată revelație.

  • Începe cu începutul

Toate căile spre fericire au ca punct de plecare același loc: nefericirea. Ne trezim cu sentimentul că viața pe care o ducem este dezarticulată, deși pare stabilă și pusă la punct. Poate nu știm cum trebuie să o reparăm, dar cu siguranță suntem conștienți de discrepanța dintre traiul pe care-l ducem și cel pe care ni l-am imaginat. Seamănă tocmai cu o ceartă între îndrăgostiți, dar de astă dată între tine și viața ta. 

Prin urmare, descoperă mai întâi ce nu îți place la viața ta și stabilește clar ce trebuie să faci pentru a trăi așa cum îți dorești, sau cât mai aproape de ceea ce îți dorești.

  • Să strângi plăceri pentru zilele de suferință 

Epicur a murit din cauze naturale (insuficiență renală); dar, ca și predecesorul său filozof, și-a dat ultima suflare înconjurat de prieteni și ucenici. Aflat într-un bazin de bronz  cu apă fierbinte, Epicur a băut un pahar cu vin, și-a instruit elevii să-și amintească de învățăturile sale, după care a căzut liniștit într-o stare de inconștiență. În ultimele săptămâni ale vieții suferise dureri cumplite din cauza pietrelor la rinichi. Cu toate acestea, le repeta celor din jur că va muri binecuvântat și fericit, pentru că-i rămâneau amintirile frumoase ale conversațiilor cu prietenii. Atât de puternică era plăcerea acelor amintiri, susținea Epicur, încât îl făcea nesimțitor la durere. Două sute de ani mai târziu, Cicero a catalogat aceste afirmații ca simple exagerări: nici o amintire, oricât de încântătoare ar fi ea, nu poate împiedica pe cineva să simtă durere. Un om expus la o căldură insuportabilă nu-și găsește alinarea amintindu-și momentul când s-a răcorit în baie. 

Nu vom putea ști niciodată dacă Epicur a exagerat pe patul de moarte. Dar ceea ce știm cu siguranță este că ultimele sale cuvinte i-au demonstrat credința în secretul fericirii: să strângi plăceri pentru zilele de suferință.  

  • Plăcerea este cheia fericirii

În căutarea plăcerii nu putem face absolut tot ceea ce ne place. Deși nu există niciun cadru moral absolut în care acțiunile noastre să fie judecate, ne putem da seama că anumite acțiuni ne fac mai fericiți, iar altele mai puțin fericiți. În viziunea lui Epicur, standardul corect prin care să judecăm o acțiune nu privește conformarea ei la un cod moral, ci efectul ei- dacă ne simțim netulburați, eliberați de griji. Nu există o altă măsură care să spună dacă e bine sau nu ceea ce facem. Interesul nostru rațional este să acționăm dacă ne va fi bine și să ne stăpânim dacă ne va face rău. În felul acesta, rațiunea și plăcerea coexistă pașnic. 

15085734_547963748735840_1496100251365505376_n

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *