7 lecții extraordinare de viață de la Isabel Allende

pictură @Cheryl Braganza

Soarta omului e să se ridice mai presus de animalitate, să-și conducă viața după cele mai nobile idealuri și să-și mântuiască sufletul. 

Isabel Allende, Ines a sufletului meu

pictură @Cheryl Braganza

pictură @Cheryl Braganza

Ines a sufletului meu nu este prima carte de Isabel Allende pe care o citesc, am mai citit și Povestirile Evei Luna, despre care am vorbit aici. Mi-a plăcut mult de Allende și la prima carte citită, dar Ines… chiar mi-a ajuns la suflet.

Ines a sufletului meu spune povestea de viață a lui Ines Suarez, cea care alături de Pedro de Valdivia a cucerit și a pus bazele coloniei Chile. Ines Suarez a fost cât se poate de reală, doar că istoria a cam ignorat-o până acum, iar faptele lui Ines, menționate de cronicarii vremii, au fost aproape ignorate de istorici mai bine de 400 de ani. Ea a luat parte la cucerirea Regatului Chile și la întemeierea orașului Santiago, jucând un rol esențial. Documentarea pentru acest roman i-a luat autoarei 4 ani și respectă în linii mari adevărul istoric, bineînțeles cu înfloririle de rigoare, fără de care nu ar mai fi literatură, ci carte de istorie.

Câteva lecții demne de reținut din  Ines a sufletului meu:

  • Don’t take the easy way. Calea cea mai ușoară nu este și cea mai bună, iar lucrurile care par grozave sau ușor de obținut nu sunt neapărat potrivite sau grozave pentru tine. 

Isabel și Pedro s-au cunoscut în Peru, după multe greutăți prin care au trecut pentru a ajunge din Europa în Lumea Nouă. Peru era pentru conchistadori un fel de Eldorado: aur și argint cu duiumul, care rezultau în posibilități de îmbogățire peste noapte. Cu toate acestea, cei doi se hotărăsc să plece către Chile, pământ încă virgin pentru conchistadori. Era mult mai ușor să rămână în Peru, unde aveau de toate cu prisosință, însă setea de cunoaștere, aventură și nou i-a împins către acest drum anevoios, cucerirea Chile. S-a dovedit, evident, o decizie bună: au atins gloria și au rămas în istorie. Unde alții eșuaseră, ei au reușit. Ceea ce mă duce la a doua lecție.

  • Soarta omului e să se ridice mai presus de animalitate, să-și conducă viața după cele mai nobile idealuri. 

Afirmația aceasta îi aparține chiar lui Pedro Valdivia. El nu voia aur și lucruri materiale, el voia să construiască ceva cu mâna lui, o colonie dreaptă, durabilă, întemeiată pe valori și principii care lipseau în Peru, unde toată lumea era în goana după aur. De asta a și reușit unde atâția alții dăduseră greș și făcuseră cale întoarsă: el era mânat de idealuri, nu de dorința de a se îmbogăți peste noapte. Iar idealurile îți dau forță, putere să mergi mai departe și să suporți orice greutate pentru a ajunge unde dorești. Iar greutățile nu contenesc să apară pentru Ines și Pedro: de la lupte cu indigenii, vremea crâncenă, lipsa de apă, foame, răzvrătiri în cadrul grupului, până la inevitabilele probleme de cuplu. Cu toate astea, ei își îndeplinesc visul și izbutesc să ajungă în Chile. Și obțin nu numai idealurile visate, ci, bonus, aur și bogății cum alții doar visau. Nu le-au căutat, dar le-au obținut: ele vin în viață, atâta vreme cât nu îți faci din bunurile materiale scopuri, ci mijloace.

  • Lumea civilizată nu este (chiar) atât de civilizată

Bineînțeles că în ziua de azi toți cunoaștem atrocitățile comise de europenii care i-au deposedat de pământ pe indigenii din America, fie că vorbim de America de Nord, sau de America de Sud, precum în carte. Însă contează să ne aducem aminte de ceeea ce sunt în stare oamenii să facă din lăcomie, egoism și fals spirit religios. Să ne aducem aminte pentru a nu repeta, pentru că ăsta este unul din rolurile istoriei. În numele așa-zisei civilizații și religii, europenii au făcut ravagii în America: au furat, au bătut, omorât, violat, exterminat întregi triburi. Oameni ”civilizați”, cu carte și cu dorința de a ”creștina” și ”civiliza” sălbaticii băștinași întâlniți în America. Iar sălbaticii îi primeau cu naivitate și cu brațele deschise pe acești străini, oferindu-le tot ce li se cerea, în speranța că vor fi lăsați să-și ducă traiul mai departe așa cum o făcuseră atâta amar de vreme, pe pământul lor și cu tradițiile lor. FullSizeRender

  • Poți avea mai multe ”mari iubiri” în viață

Ines se îndrăgostește de primul ei soț, acesta pleacă în America și ea se decide să îl urmeze. Nu atât din iubire (deși a fost o mare iubire la început), cât din dorința  de a scăpa de viața supusă și încorsetată pe care o duceau femeile pe vremea aceea (1500) în Europa. Ajunge după multe peripeții în Peru, unde află că soțul ei a murit. Acolo îl cunoaște pe Valdivia, cu care va trăi o mare iubire și alături de care va cuceri Chile. Trădată de Pedro, ajunge să se căsătorească cu Rodrigo, cel cu care își va petrece restul vieții. Întotdeauna există speranță: chiar și după cele mai mari dezamăgiri sau trădări în dragoste, poți iubi din nou, cel puțin la fel de mult. Apropo de trădare, o altă lecție importantă:

  • Bărbații (și femeile) înșeală. E natura umană. Acceptă cu seninătate acest adevăr, nu cu încrâncenare și resentimente, iartă, treci mai departe cu demnitate și fă loc unei noi iubiri în viața ta.
  • În spatele unui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică. E un clișeu, știu, dar asta nu-i știrbește realitatea.

Fără Ines, care a jucat rol de infirmieră, de consilier politic, de strateg militar…de sprijin pentru Guvernatorul Pedro Valdivia și toți coloniștii în drum spre Chile… astăzi nu ar exista Chile. Și mă bucur că Allende restaurează dreptatea, scriind despre femeia asta extraordinară pe care istoria a ales să o prezinte ca o notă de subsol la faptele bărbaților.

  •  Cu puțin curaj, poți cuceri lumea!

Ce a făcut-o pe Ines atât de grozavă? Frumusețea? Inteligența ieșită din comun? Nici una, nici alta nu sunt valabile: era analfabetă când a plecat din Europa, ca majoritatea femeilor din vremea aceea, și nici frumoasă nu era. Era chiar comună. Ceea ce a făcut-o să reușească unde alții au eșuat, să aibă un destin glorios a fost curajul. A avut curajul de a ieși din zona de confort. De a înfrunta cu demnitate și curaj toate nedreptățile și suferințele. De a le depăși. De a-și alege un drum și a-l urma, chiar dacă la început părea sinuos, greu, poate chiar imposibil de atins, pentru o femeie care nu știa să citească, era săracă și comună ca aspect fizic. Așa a scris istorie: prin curaj și voință de fier.

Comments

comments

Have your say