8 cărți pe care orice femeie ar trebui să le citească

8 cărți pe care le recomand ca remediu pentru diverse probleme cu care ne confruntăm noi, femeile, în viața de zi cu zi. Cărți care ne arată că nu suntem singure și că întotdeauna există soluții.

foto: Tumblr

Avem nevoie de repere, de consolare, de modele demne de urmat și putem găsi toate lucrurile acestea, precum și mult mai mult, în cărți. Am ales 8 cărți pe care le recomand ca remediu pentru diverse probleme cu care ne confruntăm noi, femeile, în viața de zi cu zi. Cărți care ne arată că nu suntem singure și că întotdeauna există soluții.

Când ai probleme cu o prietenă 

Seria Prietena mea genială, Elena Ferrante

Seria Prietena mea genială este chiar … genială. Elena Ferrante disecă prieteniile dintre femei, lucrurile pe care le gândim, dar ne este rușine să le recunoaștem, scriind cu luciditate, onestitate și simplitate. Accentul cade pe sinceritatea ei, pentru că dă glas multor gânduri care ne macină pe noi, femeile, fără însă a cădea în păcatul de a melodramatiza sau exagera. Cartea explorează relația de prietenie dintre două fete, Elena și Lila, în Napoli anilor 1950. În ciuda peisajului deprimant descris în carte, sărăciei sau violenței domestice, tonul cărții are o prospețime și o putere care te fac să crezi că în final, toate greutățile pot fi depășite și că în ciuda a tot, fetele vor răzbi, fiecare în felul ei. Și mai ales că, în ciuda distanței, a vieților diferite sau a conflictelor, prietenia poate rămâne intactă pe parcursul unei vieți.

Când ai nevoie de o intervenție în viața ta

Mănâncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert

Dacă simți nevoia de o schimbare în viață, atunci cartea aceasta este exact ceea ce îți trebuie. În urma lecturii, am rămas cu două lecții importante de viață:

Personajul principal, Liz, primește o mantra care să o ajute la meditat: Om Namah Shivaya. Care practic înseamnă recunosc și onorez divinul din mine. Și așa este: trebuie să conștientizăm miracolul vieții, partea magică, frumoasă și divină din noi, să intrăm în contact cu ea și să fim recunoscători pentru minunatul dar al vieții.

Nu suntem cu adevărat singuri niciodată. Cum am putea fi? Suntem mereu cu persoana care ne iubește cel mai mult: noi înșine. A învăța să fii fericit cu tine însuți este adevăratul triumf în viață: pentru că dacă ești fericit cu tine, ești fericit mereu.

Când ești deprimată și ai nevoie să știi că nu ești singura care trece prin asta

foto: Luisa Ene

Clopotul de sticlă – Sylvia Plath

Clopotul de sticlă îți frânge inima, dar este o carte care merită citită. De aici am învățat că și cele mai frumoase vieți ascund de fapt secrete dureroase. Că te poate durea inima chiar dacă aparent nu ai avea motive de mâhnire. Dar mai ales, că trebuie să fii echilibrată, atât în așteptările pe care le ai de la viață, cât și în percepția realității. Să îți vezi viața așa cum e ea, cu bune și rele, să o apreciezi și mai ales să te apreciezi pe tine însuți. Cum spunea John Lennon, All you need is love, iar cea mai importantă formă de iubire cred că ar trebui să fie iubirea de sine.

Când ai probleme în dragoste 

foto: Luisa Ene

Doamna cu ochelari negri, Sidonia Drăgușanu

Editura Hyperliteratura ne readuce în atenție o scriitoare din era postbelică: Sidonia Drăgușanu. Volumul de nuvele Doamna cu ochelari negri este o colecție bine conturată de portrete feminine și masculine descrise caricatural, cu umor, satiric și acid pe alocuri. Sunt 14 povești care explorează metehnele, viciile, slăbiciunile și orgoliile umane, toate gravitând în jurul ideii de iubire. Sidonia trece în revistă toate problemele cu care te poți confrunta în dragoste și reprezintă o surpriză plăcută pentru mine – îmi place mult căldura cu care scrie.

Remediu pentru momentele când nu te simți destul de bună 

Vilette, Charlotte Bronte

Vilette. O singurătate frumoasă, descrisă prin pasaje poetice și mici analize psihologice. Niciodată nu a fost articulat atât de bine sentimentul de singurătate, frustrarea și revanșa celor oprimați. Niciodată nu am închis o carte cu așa un sentiment de liniște și pace. Charlotte Bronte explorează sufletul uman ca un chirurg precis, cu demnitate, cu finețe și cu o concluzie, în definitiv, frumoasă: binele învinge și frumusețea (chiar) vine din interior.

Lucy Snow este o fată singură, bătută de soartă, nu prea frumoasă, dar nici chiar urâtă, care lasă totul în urmă și decide să plece în lume, în orașul ficțional Vilette. Cum ajunge o femeie marginalizată să-și câștige independența financiară și iubirea, cam despre asta e vorba, așa, într-o frază.

Când ai nevoie de un reminder pentru a-ți aprecia viața la adevărata valoare 

Anticarul din Kabul, Asne Seierstad

Am citit Anticarul din Kabul într-o perioadă de frământări din România, cu protestele din stradă şi nemulţumirea faţă de actualul Guvern. Probabil din acest motiv, sufletul meu a rezonat perfect cu rândurile lui Asne Seierstad. În timp ce citeam, mă gândeam cât de norocoşi suntem totuşi că trăim într-o ţară în care ne putem exprima liber părerile, dezaprobarea faţă de conducătorii noştri; mai ales noi, femeile. Pentru că lumea sumbră descrisă de autoare este o lume tăcută, o lume care se teme să-şi spună părerea; o societate în care femeile nu au niciun drept. În mijlocul acestei tăceri însă, licăreşte uneori lumina. Şi despre asta este vorba în această carte: despre această licărire în mijlocul întunericului, despre un om care a avut curajul să se împotrivească guvernării şi să promoveze accesul la informaţie, la cultură.

Când ai nevoie de un impuls pentru a continua 

Ines a sufletului meu, Isabel Allende – un exemplu de ambiție și perseverență

Ines a sufletului meu spune povestea de viață a lui Ines Suarez, cea care alături de Pedro de Valdivia a cucerit și a pus bazele coloniei Chile. Ines a fost cât se poate de reală, doar că istoria a cam ignorat-o până acum, iar faptele ei, menționate de cronicarii vremii, au fost aproape ignorate de istorici mai bine de 400 de ani. Ea a luat parte la cucerirea Regatului Chile și la întemeierea orașului Santiago, jucând un rol esențial.

Fără Ines, care a jucat rol de infirmieră, de consilier politic, de strateg militar…de sprijin pentru guvernatorul Pedro Valdivia și toți coloniștii în drum spre Chile… astăzi nu ar exista Chile. Și mă bucur că Allende a restaurat dreptatea, scriind despre femeia aceasta extraordinară pe care istoria a ales să o prezinte doar ca pe o notă de subsol la faptele bărbaților.

Un strop de filozofie în viață nu strică – dimpotrivă

Eleganta ariciului, Muriel Barbery

După toate aparențele, din când în când, adulții își fac timp să șadă și să comtemple dezastrul care e viața lor. Atunci se lamentează fără a înțelege și ca niște muște care se izbesc  întruna de același geam, se frământă, suferă, se consumă, se deprimă și se întreabă despre angrenajul care i-a dus acolo unde nu voiau să ajungă. Ba, cei mai inteligenți fac din treaba asta o religie: ah, deșertăciunea demnă de dispreț a existenței! Eleganța ariciului, Muriel Barbery

După toate aparențele, din când în când, în viața noastră își face apariția o carte exact atunci când avem nevoie de ea.  Și ăsta este cazul cu Eleganța ariciuluiDacă ar fi să descriu cartea într-un singur cuvânt, aș alege inteligentă. Este superbă de la primul până la ultimul cuvânt.

Am scris acest articol pentru revista beBlueAir, dar, din lipsa spațiului, nu am putut include toate cele 8 recomandări de carte. Am preluat articolul pe blog, nu de alta, dar să nu rămână vreo carte pe dinafară. 🙂

beBlueAir

Comments

comments

8 comments

  1. Ioana Ciont - March 1, 2018 11:43 am

    După ce am citit articolul mă simt așa, mai mică decât un purice. Nu am citit niciuna dintre aceste cărți. Să luăm măsuri, zic. Mulțumesc pentru recomandări!

    Reply
    • Luisa Ene - March 1, 2018 11:56 am

      Cu drag! Sper să îți placă și să te inspire. Spor la citit! ☺️

      Reply
  2. Petruta - July 2, 2018 3:30 pm

    Va recomand și Arta Conversației de Ileana Vulpescu. Este geniala. Mulțumim pentru recomandări!

    Reply
    • Luisa Ene - July 2, 2018 4:47 pm

      Mulțumesc pentru recomandare. Tot am auzit de „Arta Conversației”, vreau să o citesc. 🙂

      Reply
  3. Mar - March 1, 2019 3:21 pm

    Interesante recomandările!
    Am citit doar primele două cărți iar Allende este în listă…
    Tetralogia lui Ferrante mi-a lăsat niște dubii, am o relație de love-hate cu seria asta; este greu că m-am oprit după cel de-al doilea volum…
    Cât despre romanul lui Elizabeth Gilbert – l-am devorat și m-am amuzant copios, mi-am pus uneori aceleași întrebări pe care și le pune autoarea în India… O carte complexă și completă, confesiunile scriitoarei sunt dovada unui curaj de care nu multe femei ar fi capabile.
    Am luat notițe, mulțumesc!!!
    O primăvară minunată cu lecturi memorabile îți doresc!!! 🤗

    Reply
    • Luisa Ene - March 1, 2019 5:17 pm

      Ma bucur tare mult a ti-au placut recomandarile. Elizabeth Gilbert imi place si mie enorm. O primavara minunata! 🙂

      Reply
  4. Mihaela Serban - March 8, 2019 2:53 pm

    Va recomand si cartea “Copilul din mine”. Urmeza sa fie lansata pe 22 martie https://www.facebook.com/events/290983131570734/

    Reply
  5. Daniela Irimia - April 25, 2019 10:26 am

    Va recomandam si cartea Femeia Independeta – Descoperă-ți puterea și fericirea . O carte de dezvoltare personala pentru femei https://femeiaindependenta.ro/carte-dezvoltare-personala/

    Reply

Have your say