8 femei, 8 lecții de viață din ‘cea mai frumoasă carte din lume’

Reading Time: 6 minutes

Toantă? În Aimee, la fel ca în orice ființă omenească, prostia și inteligența sălășluiau în provincii separate, făcând-o parțial deșteaptă și parțial stupidă: se dovedea competentă pe plan profesional, dar era proastă în domeniul sentimental. 

Eric-Emmanuel Schmitt, Cea mai frumoasă carte din lume

foto: Luisa Ene

Cea mai frumoasă carte din lume este prima carte de Eric- Emmanuel Schmitt pe care o citesc. Nu știu cum se face că până acum nu am citit nimic de el… deși am auzit numai de bine. Acum înțeleg de ce, cărțile lui, pe lângă faptul că te țin în priză, sunt pline de emoție. Cea mai frumoasă carte din lume spune povestea a 8 femei care sunt în căutarea fericirii și a iubirii. Întrebat cum este să se pună în pielea unei femei, Eric- Emmanuel Schmitt spune că personajele feminine mă interesează infinit mai mult decât cele masculine: femeile se dovedesc mai complexe, viaţa lor presupune mai multe constrângeri decât a bărbaţilor, mai ales când trăiesc într-o societate creată de bărbaţi pentru bărbaţi. Mă simt mai subtil şi mai inteligent când mă pun în pielea unei femei. (sursă citat Adevărul, interviul integral aici).

Cele 8 femei care își deapănă povestea în Cea mai frumoasă carte din lume dau glas unor neliniști cu care multe dintre noi ne-am confruntat la un moment dat… Eu am rămas cu câte o lecție de viață din fiecare poveste în parte.

foto: Luisa Ene
  • Stereotipurile ne ajută în unele situații, însă trebuie să ne păstrăm mintea deschisă dacă vrem să înțelegem cu adevărat oamenii din jurul nostru.

Toți avem tendința să judecăm pe cineva, să punem fiecare persoană într-o cutiuță, să îl catalogăm. Este ceva natural, bineînțeles, experiența acumulată ne face să avem anumite așteptări de la un anumit tip de persoană sau situație, însă este important și să fim cu mintea deschisă; când întâlnim pe cineva, să nu ne grăbim să ”îl băgăm” în cutiuța lui, ci să lăsăm loc ca acea persoană să ne poată surprinde. Stereotipurile ne și ajută, este util să te uiți la persoana din fața ta și să știi cam la ce te poți aștepta de la ea, cum să comunici cu acea persoană, să-ți poți adapta discursul la tipul de persoană sau imprejurare în care te regăsești. Totuși, nu trebuie să ne limităm la ele, ci trebuie să ne păstrăm open minded. 

În Wanda Winnipeg, prima poveste din Cea mai frumoasă carte din lume, personajul principal, Wanda, pare la o primă impresie, o femeie rece, fără sentimente, pragmatică și interesată doar de propriul confort. Spre finalul poveștii însă, descoperim o altă latura a sa… descoperim că este capabilă de sentimente, că are și ea nostalgii, mici regrete sau conflicte interioare și că, mai mult, este o persoană generoasă și capabilă de gesturi emoționante. Nu vă spun cum se încheie povestea, pentru a nu vă strica plăcerea de a citi, însă ceea ce vă pot spune este că Wanda surprinde cititorul la final, dând peste cap așteptările pe care le aveam de la ea.

Știe că impresionează și se amuză mereu de acest lucru. Pentru că nu-și exprimă părerea, e respectată; pentru că nu vorbește decât spre a rosti o judecată dezagreabilă, este temută. Agitația pe care o provoacă cea mai scurtă apariție a ei nu se datorează nici bogăției, nici celebrității, nici fizicului ei ireproșabil, ci ține de un soi de legendă care o învăluie.

  • Pentru a găsi constant prilejuri de bucurie și uimire în viața de zi cu zi, trebuie să ne lărgim perspectiva.

Din povestea E o frumoasă zi cu ploaie, mi-a rămas întipărit în memorie un frumos dialog dintre personajele principale, dialog din care am desprins o idee cu care rezonez 100 %: trebuie să ne lărgim perspectiva, să căutăm dinadins, zilnic, prilejuri de a fi mirați și încântați de lumea din jur. Pentru că, de multe ori, din păcate, nu vedem pădurea de copaci. 

– Marea pe zi cu ploaie, foarte mulțumesc!

– Mă rog, dar ce-ți place ție, de fapt? Marea, sau soarele? Uite apa, uite orizontul, uite imensitatea!

Ea îi mărturisi că până atunci nu privise marea și nici coasta, că se mulțumea să profite de soare. 

– E cam săracă percepția ta, să reduci peisajele la soare. 

  • Bucură-te de tinerețea, sănătatea și luciditatea ta pentru că… trece

Fraza de mai sus nu este o noutate, știu asta. Însă m-a emoționat foarte tare povestea din Intrusa și m-a făcut să-mi dau seama că ori de câte ori mi-aș repeta că viața e scurtă și că ar trebui să mă bucur de ea, mă las prinsă în tot felul de probleme care se vor dovedi minore în marele tablou al vieții. Prin urmare, o să-mi repet asta în fiecare zi și de fiecare dată când îmi consum energia pe lucruri complet neimportante.

  • S-a îndrăgostit așa cum o fac toate femeile deștepte: ca o proastă.

 Povestea de dragoste a lui Aimee, din Falsul, stă sub semnul minciunii, trădării și așteptărilor neîndeplinite. Pentru că oricât de inteligentă ai fi, în dragoste te porți uneori ca o fraieră.

Toantă? În Aimee, la fel ca în orice ființă omenească, prostia și inteligența sălășluiau în provincii separate, făcând-o parțial deșteaptă și parțial stupidă: se dovedea competentă pe plan profesional, dar era proastă în domeniul sentimental. 

La trei luni după instalarea în sud, Georges începu să îi scrie. Cu cât treceau săptămânile, cu atât deveneau mai înflăcărate, mai pasionale scrisorile lui. (…) Ea nu-i răspunse. Căci poșta era trimisă la vechea Aimee, dar cea care o primea era Aimee cea nouă. 

  • Iubirea platonică: iubirea și devotamentul poate lua multe forme. 

În Totul pentru a fi fericită ni se demonstează că iubirea și devotamentul dintre un bărbat și o femeie poate lua multe forme. O poveste despre sacrificiu și iubire sinceră care m-a emoționat mult și m-a dus cu gândul la frumosul discurs al Barbrei Streisand din filmul ”The Mirror Has Two Faces”, unde vorbește despre conceptul medieval de courtly love, un fel de iubire neconsumată. Este poate cel mai frumos și inteligent discurs despre iubire pe care l-am văzut într-un film și chiar am scris despre el aici.

  • Anumite bucurii trecute nu trebuie readuse la viață, retrăite în prezent, ci lăsate la stadiul de amintiri.

Prințesa desculță este o poveste care mi-a demonstrat de ce unele lucruri, întâmplări sau persoane trebuie să rămână la stadiul de amintiri frumoase. Cred că încercăm de uneori să retrăim momente fericite din trecut, fără să realizăm că acele lucruri, persoane sau activități erau potrivite pentru noi cei din trecut și că la momentul actual, nu ne-ar mai produce aceeași bucurie, ba dimpotrivă, ne pot dezamăgi. De asta, unele lucruri trebuie păstrate intacte în memorie și atât, fără tentative de a le resuscita în prezent.

  • Cărțile îți pot salva viața.

Odette Toutlemonde este povestea mea favorită dintre cele 8. Ce am învățat de la ea? Am învățat despre simplitatea cu care te poți bucura de micile bucurii ale vieții, modestie, dar mai ales, mi-am adus aminte de ce iubesc atât de mult cărțile. Scrisoarea pe care Odette i-o trimite scriitorului său preferat m-a făcut să plâng în hohote.

În fiecare noapte, îmi venea să înghit niște somnifere ca să termin odată cu toate. Apoi, într-o zi, v-am citit. Parcă ar fi tras cineva perdelele și ar fi lăsat să intre lumina. Prin cărțile dumneavoastră, arătați că în orice viață, chiar și în cea mai nefericită, există ceva care te face să te bucuri, să râzi, să iubești. 

Odette se născuse cu un dar: bucuria. În străfundul ființei ei sălășluia probabil o orchestră de jazz care cânta ritmuri antrenante și melodii trepidante. Nicio greutate nu o descumpănea. În fața unei probleme, căuta soluția. 

  • În vremuri de întunecate, gândul că putem comunica cu cei dragi ne aduce puțină lumină

Cea mai frumoasă carte din lume este povestea care dă titlul cărții și este totodată povestea care m-a învățat cât de mult înseamnă iubirea și comunicarea cu cei dragi. Și cum asta îți poate vindeca sufletul și îți poate aduce o fâșie de lumină acolo unde, mai devreme, era doar întuneric.

foto: Luisa Ene

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *