Alain de Botton ne arată ce se întâmplă în iubire

Poate că șmecheria nu e să începi o viață nouă, ci să înveți s-o reconsideri pe cea pe care-o aveai, cu niște ochi mai puțin blazați și rutinieri.

Ce se întâmplă în iubire, Alain de Botton

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

În copilărie eram, ca toți copiii, fascinată de basme și de acel happy ending care numai în povești poate exista. Toate basmele se încheiau cu și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți… dar CUM au reușit să facă asta? Basmele au omis să ne dea răspunsul la această întrebare, iar noi, ca adulți, suntem nefericiți pentru că nu avem parte de o poveste de dragoste ca în povești. Cea mai recentă carte a lui Alain de Botton, Ce se întâmplă în iubire, analizează relația dintre doi îndrăgostiți exact după celebrul happy ending, după ce s-au găsit și s-au căsătorit. Cum reușesc să rămână fericiți? Ce îi ține împreună, sau dimpotrivă, ce îi desparte? Cum fac față rolului de părinți? Cum își împart treburile domestice și responsabilitățile?

foto: Tumblr
foto: Tumblr

Alain de Botton este unul dintre scriitorii contemporani favoriți, iar despre el am mai scris pe blog în repetate rânduri, aici și aici.

Ce se întâmplă în iubire este o carte reală, cu probleme reale și oameni reali, dar pe lângă faptul că vorbește sincer despre toate dificultățile care pot apărea într-un cuplu (adulter, plictiseală, lipsa timpului liber atunci când apar copiii, etc.), îți oferă și soluții. De fapt, în general, Alain de Botton își propune să disece, prin cărțile lui, societatea contemporană și problemele ei, oferind soluții culese din filozofie, psihologie, istorie sau medicină. Într-un cuvânt, cărțile sale sunt practice, dar spre deosebire de obișnuitele cărți de self help, scriitura sa îmbină non-ficțiunea cu ficțiunea și este per total mai cultivată, mai ‘aleasă’.

***

Credința romantică trebuie să fi existat dintotdeauna (…) dar abia în ultima vreme căutării unui suflet pereche i s-a dat voie să-și asume un statut apropiat de statutul unui scop al vieții. Un idealism îndreptat până atunci spre zei și spre duhuri a fost redirecționat spre ființele omenești- un gest din cale-afară de generos, dar comportând în același timp consecințe grave și delicate.

***

Există, în perioada de început a iubirii, o doză de ușurare pură, fiindcă reușești în fine să dezvălui atât de mult din ceea ce trebuia ținut ascuns de dragul convențiilor. Putem recunoaște că nu suntem atât de respectabili, de sobri, de echilibrați sau de normali pe cât ne consideră societatea. Putem fi copilăroși, inventivi, nesăbuiți, plini de speranță, cinici, fragili și toate la un loc- persoana iubită e capabilă să ne înțeleagă și să ne accepte în toate aceste ipostaze.

***

Viața pe cont propriu devenise, și-a dat el seama atunci, de neconceput. Se săturase să se întoarcă acasă singur după tot felul de petreceri întâmplătoare, se săturase să i se scurgă duminicile fără să adreseze un cuvânt vreunei alte ființe omenești, se săturase de vacanțele petrecute la remorca altor cupluri tracasate, ale căror copii nu le mai lăsau strop de energie pentru conversație, precum și de conștiința faptului că nu ocupa un loc important în inima nimănui. O iubește mult pe Kirsten, dar îi displace aproape la fel de mult ideea de-a mai trăi de unul singur.

***

Copiii ne învață că iubirea este, în forma ei cea mai pură, un fel de slujbă. Lumea s-a covârșit sub povara conotațiilor negative. Unei culturi individualiste și care se autogratifică îi vine greu să pună semnul egalității între mulțumire și condiția de om aflat la cheremul cuiva. Ne-am obișnuit să îi iubim pe alții în schimbul a ceea ce pot face pentru noi, pentru capacitatea lor de a ne distra, de a ne fermeca, sau de a ne alina. Și totuși, bebelușii nu pot face absolut nimic. (…) Bebelușii ne învață să dăruim fără să așteptăm nimic în schimb, pur și simplu fiindcă au mare nevoie de ajutor- iar nouă ne stă în putere să îl oferim. Suntem atrași într-un tip de iubire care nu se bazează pe admirația pentru forță, ci pe compasiunea pentru slăbiciune- un punct vulnerabil comun tuturor membrilor rasei umane, care a fost și va fi din nou și al nostru. Din cauză că e întotdeauna tentant să supralicitezi autonomia și independența, aceste ființe neajutorate sunt aici ca să ne aducă aminte că, până la urmă, nimeni nu este autodidact; fiecare dintre noi îi e profund îndatorat cuiva. Și ne dăm seama că viața depinde- la propriu- de capacitatea noastră de a iubi.

***

Unui copil iubit cum se cuvine i se fixează un precendent provocator. Prin însăși natura ei, iubirea părintească se străduiește să ascundă eforturile de care a fost nevoie pentrru generarea ei. Ea îl ferește pe beneficiar de complexitatea și de tristețea donatorului- și de conștientizarea celorlalte interese, prietenii și preocupări pe care le-a sacrificat părintele său în numele iubirii. Cu infinită generozitate, iubirea o plasează pe mica persoană chiar în centrul cosmosului pentru o vreme- ca să-i dea putere pentru ziua când el sau ea va trebui să perceapă, cu o uluire chinuitoare, adevărata dimensiune și singurătate stingheră a lumii adulte.

***

Nici o relație n-ar putea începe fără promisiunea unei intimități depline. Însă pentru ca iubirea să dureze, e de asemenea imposibil să ne imaginăm parteneri care nu învață să-și păstreze o bună parte din gânduri pentru ei. Suntem atât de impresionați de onestitate, încât uităm de virtutea politeții- o dorință de a nu-i pune întotdeauna pe oamenii la care ținem în față cu aspectele depline și neplăcute ale felului nostru de a fi.

***

Poate că șmecheria nu e să începi o viață nouă, ci să înveți s-o reconsideri pe cea pe care-o aveai, cu niște ochi mai puțin blazați și rutinieri.

*Ce se întâmplă în iubire poate fi achiziționată de aici.

Alain de Botton, foto:  www.prhspeakers.com
Alain de Botton, foto:
www.prhspeakers.com

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *