Am vizitat NASA și Space X, sediul lui Elon Musk

De mică am fost pasionată de explorarea spațială. Să vizitez sediul NASA, să văd rachete și astronauți reali a fost un vis devenit realitate. Cum a fost, unde se află sediul NASA și cât a costat intrarea, citiți mai departe.

Alegem să mergem pe Lună și să facem toate lucrurile necesare pentru asta, nu pentru că este ușor, ci pentru că este greu. Spațiul este acolo, iar noi avem de gând să urcăm către el, luna și planetele sunt acolo, noi speranțe pentru cunoaștere și pace sunt acolo.

*fragment din celebrul discurs al lui John F. Kennedy, din 1962

Visăm la lumi necunoscute și avem instinctul de a căuta ceea ce se află dincolo de cunoașterea noastră. Acest instinct ne-a făcut să descoperim lumi noi, iar când Pământul nu a mai fost un mister pentru noi, am căutat să ne extindem cunoașterea în spațiu, în marele ocean al universului, cum spunea renumitul om de știință Carl Sagan. Am trecut oceanele, am cucerit cerul și ne-a mai rămas să ne lansăm către stele.

Despre misiunile care ne-au dus la stele, despre oamenii extraordinari care și-au pus viața în slujba cunoașterii Universului și multe altele am aflat la vizita de la sediul NASA Kennedy Space Center, din Florida.

Discursul din care am citat mai sus a precedat unul dintre cele mai aventuroase și ambițioase proiecte la care omenirea s-a înhămat: aterizarea pe Lună. La 7 ani după ce Kennedy a rostit celebrul discurs, primii oameni au ajuns pe Lună, iar sediul NASA de unde a avut loc lansarea a ajuns să-i poarte numele: Kennedy Space Center.

De la prima aterizare pe Lună și până în prezent, 12 oameni au călcat pe suprafața lunii, în cadrul programului Apollo, coordonat de NASA.

reconstituirea aterizării pe Luna

Apollo 11, racheta care ne-a dus pe Lună, expusă la KSC.

centrul de comandă al misiunii Apollo 11

Când îl ascultam pe Elon Musk spunând în interviuri că va trimite oameni pe Marte, mi se părea o treabă de domeniul SF. Acum însă, când am văzut sediul NASA și locul unde lucrează el, parcă ceea ce spune mi se pare mai aproape de realitate. Când am realizat câte lucruri extraordinare a făcut omenirea până acum și la ce proiecte se lucrează în continuare, mi-am dat seama că nu se pune problema dacă vom ateriza pe Marte sau pe alte planete, ci când.

Sediul Space X, al lui Elon Musk, se află în incinta NASA și folosește platforma de lansare 39 A, locul de unde au fost lansați primii oameni pe Lună: Neil Armstrong & Buzz Aldrin.

🚀Ce poți face la sediul NASA – Kennedy Space Center?

Vizita cuprinde două părți: vizitarea muzeului și un tur cu autobuzul care te plimbă pe domeniul NASA și îți arată platformele de lansare a rachetelor.

Vizita este spectaculoasă, mai ales dacă ești pasionat de explorarea spațială. Poți atinge o rocă de pe lună, poți vedea costumele astronauților care au ajuns pe Lună și nava care i-a dus acolo, camera de control NASA, clădirea unde se construiesc și asamblează rachetele, poți face poză cu un astronaut și multe altele. Pe lângă rachete, exponate, platforme de lansare a rachetelor, sunt o mulțime de prezentări interactive, filme 3D (au 3 centre cu filme) unde poți vedea aterizarea pe lună, Stația Spațială Internațională, interviuri cu oameni de știință și tot felul de filme fascinante despre explorarea spațială.

📍 Unde se află sediul NASA?

În SUA, statul Florida, la jumătate de oră de Orlando. Recomandarea mea este să faceți o excursie de câteva zile în Orlando, unde puteți vizita o mulțime de parcuri tematice, printre care Disney sau Universal.

💰 Cât costă biletul de intrare la NASA?

Eu am ales un bilet care costă 58 de dolari și îți oferă un tur cu autobuzul al clădirilor NASA plus intrare la muzeu și o mulțime de alte obiective. Există și un bilet mai ieftin, care îți oferă doar intrarea la muzeu, dar recomand biletul cu turul NASA, este spectaculos. Prin comparație, biletul de intrare la Disney costă 130 de dolari – pot spune că vizita la NASA a făcut toți banii și merită chiar mai mult de atât.

🚀Ce documentare, seriale și filme să vezi dacă te pasionează explorarea spațială

Dacă v-a plăcut acest articol, fiți cu ochii pe blog, pentru că urmează o serie de articole despre SUA și obiectivele pe care le-am vizitat acolo, printre care casa lui Ernest Hemingway și o mulțime de librării extrordinare. Pentru mai multe poze #bookish, urmăriți-mă pe contul de Instagram.

 

Comments

comments

Have your say