Am făcut o selecție cu citatele care m-au impresionat cel mai mult din lecturile anului 2018. Sper să vă inspire și, de ce nu, să vă facă să citiți și voi cărțile din care le-am extras.

Luisa Ene

Ralph Waldo Emerson spunea că ar trebui să ne scriem propria „biblie”, să selectăm și să ne notăm toate acele citate și fragmente care ne inspiră și ne fac să evoluăm. Mi-a plăcut tare mult această idee, pentru că eu încă din copilărie țin agende cu citate preferate (sau gânduri despre diverse lecturi). Periodic, revin la ele și găsesc întotdeauna consolare și inspirație în cuvintele marilor scriitori. Dar Ralph Waldo Emerson nu este singurul scriitor care a avut agende cu fragmente din lecturile favorite; la fel

au procedat și Virginia Woolf, John Locke și mulți alții. Eu mă gândesc la agendele mele ca la un hard extern, unde „țin” informațiile importante pentru mine și care mă ajută când vreau să-mi reîmprospătez memoria. Pentru că se apropie finalul de an, am răsfoit „hard-ul” și am făcut o selecție cu citatele care m-au impresionat cel mai mult din lecturile anului 2018. 📝Cele mai…

‘Cărțile care ne-au făcut oameni’, editată de ‘omul care aduce cartea’, Dan Mihăilescu, este o colecție de eseuri în care 17 oameni de cultură recomandă cărțile care le-au marcat viața. Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și mulți alții recomandă cărțile care i-au modelat și le-au influențat viața.

foto: Luisa Ene

Se spune că citind nu te mai simți singur și este perfect adevărat. Citind Cărțile care ne-au făcut oameni, am simțit o legătură cu oamenii care și-au amintit lecturile copilăriei - cărțile care ne-au făcut oameni coincid. ☺️ De exemplu, aproape toți îl pomenesc pe Jules Verne și menționează că le-a deschis apetitul pentru literatură (și le-a făcut copilăria mai frumoasă). Asta m-a făcut să zâmbesc, îmi amintesc că în copilărie, când stăteam la țară, la bunici, mama îmi trimitea colete cu cărți prin poștă (pentru că acolo nu existau librării). Cât de încântată mai eram când primeam pachetele

- colecția Jules Verne era tipărită atât de frumos, în format mare, cartonat, hard cover cum s-ar spune acum. Și fiecare capitol cuprindea o ilustrație superbă, care îmi aprindea fantezia. Cartea aceasta cuprinde liste și recomandări de lectură, însă nu doar atât: toți povestesc cum au făcut cunoștință cu literatura și ce a înseamnat în…

Vestea că se va ecraniza seria „Prietena mea genială” a fost una dintre cele mai frumoase noutăți din lumea serialelor, pentru că mi-au plăcut enorm cărțile Elenei Ferrante. Cum mi s-au părut primele 5 episoade și câteva detalii despre serial, citiți în articol.

Prietena mea genială este o serie de cărți care m-a fascinat și pe de o parte, ardeam de nerăbdare să văd adaptarea HBO, pe de altă parte îmi era teamă că serialul îmi va strica impresia pe care mi-a lăsat-o cartea. Acum că s-a lansat, și am văzut deja primele 5 episoade, mă declar complet mulțumită de serial. Îți lasă cam același sentiment pe care ți-l dă cartea, iar personajele sunt destul de asemănătoare cu ceea ce mi-am imaginat eu în timp ce citeam. La fel ca

în carte, Lila rămâne cel mai fascinant personaj, dar dacă ar fi să aleg, parcă îmi place mai mult Elena. :) La fel ca de fiecare dată când îmi place un serial, mi-am făcut temele și am căutat cât mai multe informații despre serial și actori. Citiți mai jos câteva lucruri interesante pe care le-am aflat despre Prietena mea genială. https://www.youtube.com/watch?v=V2Yk8xJkMKQ 5 lucruri…

O listă cu câteva cărți extraordinare de citit luna aceasta. O carte care discută despre popularitate, o colecție de eseuri care te va face să fii recunoscător pentru minunatul dar al vieții și o carte care te va ajuta să te dezvolți profesional.

Luna aceasta recomand 3 lecturi motivaționale, pentru a încheia anul într-un ton pozitiv și a porni în 2019 cu dorința de a fi mai bun. Prima recomandare este o carte de Oliver Sacks, care deși nu este o lectură motivațională propriu-zisă, te lasă cu un sentiment de bine și cu recunoștință pentru minunatul dar al vieții. Umează o carte despre popularitate, care analizează cum ne afectează viața nivelul nostru de popularitate și ne spune că nu ar trebui să alergăm după

popularitatea adusă de statut și putere, ci ar trebui să căutăm să ne facem plăcuți de către oamenii din jur. Ultima recomandare este o carte scrisă de Cal Newport, care a devenit celebru în online datorită discursurilor sale și a blogului Study Hacks. Cartea este perfectă pentru cei ca caută să evolueze pe plan profesional și doresc să producă ceva valoros prin munca lor. 📚Oliver Sacks, Recunoștință Oliver Sacks…

Sidonia Drăgușanu este o scriitoare care a înțeles foarte bine universul feminin și raportarea femeilor la contextul social al vremurilor în care trăia. Observațiile sale despre societate, femei și firea umană sunt actuale, inteligente, relevante și utile. Cred că este o scriitoare pe care orice femeie ar trebui să o citească.

Sidonia Drăgușanu este o autoare și jurnalistă din perioada interbelică și postbelică, o scriitoare care, prin operele și articolele ei a reușit să schimbe viețile femeilor din acea epocă. Autoarea avea o rubrică la revista Femeia și căminul, unde povățuia femeile cum să‐și oblojească rănile din dragoste. La vremea ei, era un fel de Cheryl Strayed (cu faimoasa ei rubrică din The Rumpus – Dear Sugar) în variantă românească. Asta m-a făcut să dau acest titlu articolului despre Jurnalul Aurorei Serafim, pentru că te alegi din cărțile sale cu niște lecții și idei pertinente și inteligente

despre firea umană. Lecțiile nu sunt însă predate rigid, ci jucăuș, amuzant și ironic. Sidonia Drăgușanu este un observator fin al psihologiei feminine și al naturii umane; îmi place mult delicatețea cu care scrie, condimentată cu ironie și umor din plin. Scriitura sa îmi aduce aminte de Caragiale; dacă îți place acest stil, atunci cărțile Sidoniei sunt perfecte pentru tine. Despre Sidonia am…

Studiile asupra sistemului nervos al homarilor au ajutat oamenii de știință să înțeleagă mai bine structura și funcția creierului, dar și comportamentul unor animale mai complexe, inclusiv al oamenilor. Jordan Peterson explică aceste descoperiri și ne ajută să înțelegem mai bine comportamentul nostru în fața eșecului, oferind soluții pentru depășirea momentelor grele din viață.

În cartea 12 Reguli de viață, Jordan Peterson dedică un capitol întreg analizei comportamentului pe care îl avem în fața victoriei, dar mai ales a înfrângerii, făcând o analogie (bine documentată) cu comportamentul pe care îl au homarii. Este un capitol fascinant și mai ales util, pentru că înainte de a învăța cum să reacționezi în fața eșecului, este necesar să înțelegi cum reacționează corpul și creierul în aceste momente și de ce. Cine este Jordan Peterson❓ Jordan Peterson este unul dintre cei mai

sclipitori gânditori ai momentului. Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri și interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter și Facebook este urmărit de 300 000 de oameni. De fapt, datorită unui videoclip de pe YouTube l-am descoperit și eu. Este apreciat nu doar pentru criticile sale cultural-politice –…

Dacă tot sărbătorim Centenarul, atunci propun să încheiem anul citind autori români.

Vă recomand 3 romane contemporane românești, care mi-au plăcut mult. Un roman care a fost ecranizat recent, un altul pentru fanii poveștilor întunecate și o poveste inspirată de atmosfera satelor de la frontiera româno-maghiară în anii tulburi de după Revoluţie. 📕 Firesc, Petru Cimpoeșu Petru Cimpoeşu este unul dintre prozatorii de primă linie ai din România și a debutat în 1983, cu volumul Amintiri din provincie, distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. Alte volume publicate: Erou fără voie(1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi), Un regat pentru o muscă (1995), Povestea Marelui Brigand (ed. I, 2000, Premiul Filialei Iaşi

a Uniunii Scriitorilor), Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni (ed. I, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Christina Domestica şi Vînătorii de suflete (2006, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul revistei Observator cultural). Romanul Simion liftnicul a fost tradus în Cehia, Italia, Spania, Croaţia, Bulgaria şi Franţa, fiind declarat cartea anului 2007 în Cehia şi distins cu Premiul „Magnesia Litera”. Firesc a…

Cartea aceasta îți va arăta cum îți poate schimba viața filosofia, prin idei și exemple practice, pe care le poți aplica în viața de zi cu zi. „Filosofie pentru viață” este genul de carte care trebuie trecută pe lista „de citit într-o viață”.

foto: Luisa Ene

Mulți dintre noi privim filosofia ca pe o disciplină pompoasă, fără aplicabilitate în viața de zi cu zi. Însă la începuturile acestei discipline, în Roma și Grecia antică, filosofia era văzută drept terapie pentru suflet, o unealtă practică ce te ajuta să te cunoști și să trăiești împăcat cu tine însuți și cu viața ta. Filosofii de atunci, precum Socrate, Platon, Seneca, Marcus Aurelius, erau interesați de viața de zi cu zi și de dezvoltarea personală. Ideile lor sunt încă relevante, ca dovadă, psihologia modernă a împrumutat o mulțime

de tactici și idei din filosofia antică. Am descoperit o carte recent publicată, care tratează filosofia din această perspectivă și care mi-a întărit ideea că lectura îți poate schimba viața. Filosofie pentru viață, de Jules Evans, aduce laolaltă doisprezece filosofi, care să ne înveţe lucruri ce sunt adeseori scoase din educaţia modernă: cum să ne stăpânim emoţiile, cum să ne purtăm în societatea de…

Pescăruşul Jonathan Livingston este o carte pentru: cei care vor să își descopere sensul vieții, cei care îşi ascultă inima şi nu trăiesc numai după reguli, cei pentru care efortul desăvârşirii înseamnă o răsplată în sine, cei care vor să-și depășească limitele.

foto: Luisa Ene

60 de milioane de oameni. Acesta este numărul persoanelor care au cumpărat Pescăruşul Jonathan Livingston. Câți oameni în plus au citit cartea online sau au împrumutat-o nu știm, dar ceea ce știm este că a făcut furori și că toți cei care o citesc spun că este o poveste care le-a schimbat viața. Scriitorul Ray Bradbury declara că i-a dăruit zborul și i-a redat tinerețea. Cam așa simt și eu: este o carte atât de solară, care te lasă cu sentimentul că viața chiar are un sens. ☺️ Povestea: Pentru pescăruşii din stolul ce

trăieşte pe malul stâncos al mării, zborul a devenit doar un mijloc de a-ţi satisface nevoile primare. Nici unul, în afară de Jonathan, nu vrea să se ridice mai sus, să-şi atingă sau să-şi depăşească limitele. Însă pentru Jonathan zborul este un scop în sine, oferind răsplata nesperată a eliberării spiritului de trup, de spaţiu şi de timp. Cartea ne…

”Sfaturi al naibii de bune”, o carte bună pentru: a-ți hrăni creativitatea, a te inspira, a te învăța cum poți să-ți urmărești pasiunile, cum poți excela, a-ți ridica moralul, a te dezvolta profesional.

Don Draper

George Lois este un om care la un moment dat și-a amenințat un client că se sinucide, dacă nu acceptă propunerea sa de vizual pentru o reclamă. Una peste alta, clientul a acceptat, iar reclama a fost un adevărat succes. George Lois este un nebun, de fapt este nebunul care a inspirat crearea celui mai celebru nebun dintr-un serial: Don Draper din Mad Men. https://www.youtube.com/watch?v=m7NChV93LBw George Lois este un Art Director american celebru, considerat a fi unul dintre cei mai buni publicitari din

lume, fiind cunoscut în special pentru coperțile Esquire, care acum sunt expuse la muzeul MOMA din New York. Interesant este că el a susținut mereu că imaginația și creativitatea trebuie hrănite, de aceea merge la muzeu ca la biserică, în fiecare duminică. Nu știu dacă în tinerețe, când vizita muzeele pentru a se inspira de la marile talente ale lumii, și-ar fi imaginat că peste ani va…