Topul celor mai bune cărți citite toamna aceasta. Sper ca această listă să vă inspire la lectură. :)

Formula - legile universale ale succesului, Laszlo Barabasi, editura Trei, 336 pagini O carte bună, în stilul cărților lui Malcolm Gladwell, cartea profesorului Barabási, care a trăit în România o bună parte a vieții sale, îşi propune să revoluţioneze felul în care înţelegem succesul şi să ne ofere strategii prin care îl putem dobândi. Dezvăluind legile succesului şi evidenţiind cât de importantă este validarea comunităţii pentru dobândirea lui, Barabási oferă o nouă înţelegerea a modului în care poţi excela în societatea de azi. Cel mai important

punct pe care îl subliniază Barabasi mi se pare faptul că succesul ține de felul în care te percepe comunitatea, și de aici pornește în a analiza și oferi formule ale succesului. Succesul tău nu se referă la tine și la performanța ta. Se referă la noi și la modul în care noi percepem performanța ta. Socrate în blugi, sau filosofia pentru adolescenți, Laurențiu…

Vă recomand Arta conversației, o carte descoperită în adolescență, care rămâne una dintre preferatele mele. Este construită în jurul unor dialoguri sclipitoare și profunde despre viață, iubire și societate. Ce lecții putem desprinde din lectura cărții, citiți în rândurile ce urmează.

Recent am făcut o plimbare prin diverse anticariate din centrul Bucureștiului și spre bucuria mea, am găsit o ediție princeps a cărții Arta conversației, Ileana Vulpescu. Pentru cei care nu sunt obsedați de cărți ca mine, ediția princeps înseamnă primul tiraj al unei cărți - practic am în mână una dintre cărțile din 1980, de la lansare. Are fonturi superbe, gotice și este editată de către soțul scriitoarei, Romulus Vulpescu. Deci am găsit o comoară. ❤️ Aceasta este una dintre cărțile mele preferate, încă din adolescență. Dacă ați

văzut seria de filme Before Sunrise, este o carte în stilul acela, construită, în mare, în jurul unor dialoguri sclipitoare și profunde despre viață, iubire, societate și așa mai departe. Ileana Vulpescu analizează lumea în care trăim prin filtrul psihologiei, al filosofiei, artei și literaturii. Este o carte inteligent scrisă, cu observații sclipitoare și utile despre lume. Multe dintre aceste observații și…

În acest articol voi defini inteligența emoțională și voi explica 5 lecții utile desprinse din cartea O educație emoțională, de la Alain de Botton.

Alain de Botton, ca de obicei, nu mă dezamăgește, cu cartea O educație emoțională, din cadrul seriei The School of Life, recent apărută la editura Vellant. Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere de calitate sunt necesare, ba chiar aș spune, obligatorii pentru a trăi în pace cu noi și cu lumea din jur. Îmi place atât de mult colecţia The School of Life (și canalul lor de YouTube), pentru că pune în discuție o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera,

tehnologia și nevoia de a schimba lumea. Revenind la O educație emoțională, Alain de Botton dă curs unui demers de a preda inteligența emoțională. Deși, spune el, se presupune că perspectiva emoțională ar putea fi inutilă sau în esență imposibil de predat, situându-se dincolo de rațiune sau metodă. Ca urmare a acestei preconcepții, suntem lăsați să ne găsim propria cale cu…

Vă recomand o carte genială, care cuprinde citate înțelepte și încurajatoare, câte unul pentru fiecare zi a anului.

Acum 2000 de ani, Seneca scria ceva ce avea să-mi schimbe modul de a vedea viața și de a relaționa cu cei din jur. Este vorba de un citat stoic, ce sună așa: Suferim mai mult în imaginație decât în realitate. Este incredibil și o dovadă clară că în spatele cuvintelor este vorba de magie, faptul că Seneca a reușit să comprime într-o singură propoziție o filozofie profundă, și atât de utilă pentru sufletele noastre. În mai puțin de 10 cuvinte, a exprimat

atât de bine ideile după care ar trebui să ne ghidăm în viață, precum: nu are rost să suferim pentru lucruri care s-au întâmplat deja, pentru că nu mai sunt, sau care urmează, pentru că nu s-au întâmplat încă; totul e în imaginația noastră și doar de noi depinde să ne calibrăm sentimentele; experiențele neplăcute sau dureroare prin care trecem sunt de cele mai multe ori insuportabile…

Am citit o carte fascinantă, The Moral Animal, în care autorul pornește de la teoria darwinistă și explică felul în care a evoluat psihicul uman, de la origini și până în prezent. Explică evoluția psihicului uman într-un mod captivant, povestind viața celui care a inventat teoria evoluției, Darwin, apoi analizând mecanismele psihice care au acționat în diverse momente importante ale vieții lui. Am aflat o mulțime de lucruri fascinante despre viața lui Darwin, dar cel mai mult mi-a plăcut metoda prin care acesta a luat decizia de a se căsători. A făcut-o într-un mod rațional, cu liste pro și contra căsătorie, și cred că din mecanismul său de gândire, notat în jurnalele sale, putem trage învățături aplicabile și în ziua de azi.

În urmă cu aproximativ 200 de ani, pe 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante și animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria omenirii: teoria evoluției prin selecție naturală. În cartea Originea speciilor, apărută după 28 de ani de la călătoria sa, în 1859, Darwin prezintă descoperirea sa epocală, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în

care oamenii se văd pe ei înșiși și lumea în care trăiesc. Aici, el demonstrează într-un mod convingător realitatea evoluției, și anume faptul că nu este posibil ca animalele și plantele existente să fi apărut în mod separat, ci trebuie să se fi transformat treptat din strămoși comuni. Această carte nu numai că a lansat știința biologiei moderne, ci totodată a influențat întreaga gândire literară,…

Vă recomand 3 cărți de popularizare a științei inteligente și captivante, care explică într-un mod accesibil și amuzant cine suntem și care este locul nostru în Univers.

Când eram în școala generală și petreceam veri toride lucrând ore în șir la exerciții de matematică din trei culegeri diferite, nu concepeam să învăț pentru „științe” din alt motiv decât acela de a-mi menține media ridicată. La capătul orelor chinuitoare mă aștepta lumina de la capătul tunelului, linia de finish a maratonului, cel mai bun liceu din Timișoara. Dacă mi-ar fi spus cineva că peste niște ani voi citi cărți de știință cu la fel de multă pasiune precum citesc romanele polițiste, aș fi crezut că așa ceva

nu este posibil. Ce s-a schimbat între timp? Odată cu trecerea anilor, am căutat să înțeleg cum funcționează lumea, de unde au apărut oamenii, ce se află în univers în afară de noi și mi-am dat seama că răspunsul îl găsesc mai degrabă în cărțile de știință decât în cele de literatură. În continuare, științele umaniste rămân preferatele mele, însă nu…

Alan Watts este unul dintre scriitorii mei preferați, despre care am scris în nenumărate rânduri pe blog. Întotdeauna găsesc consolare și inspirație în cărțile sale. Dealtfel, editura Herald îl sărbătorește în perioada aceasta pe cel mai cunoscut și apreciat interpret al gândirii orientale în Occident. În perioada 11-20 iunie, Editura Herald îți deschide „apetitul” pentru meditaţie şi explorare de sine, cu o incursiune în filosofia de viață a gânditorului britanic, Alan Watts, cel mai cunoscut și apreciat interpret al gândirii orientale în Occident. Vom învăța să ne conectăm

mai bine la sine şi la ceilalţi, pentru cultivarea armoniei şi a echilibrului în viaţă, în cadrul întâlnirilor din seria „Cărți Deschise pentru Minți Deschise”, realizată de Sorin Lucaci pe pagina Herald. În această perioadă vei beneficia și de o reducere de 40% la toate titlurile din seria de autor Alan Watts – adevarate instrumente care te ajuta să înțelegi realitatea, să stăpânești arta…

În acest articol vorbesc despre 3 cărți citite în ultima perioadă, care sunt ușor de parcurs, iar pe mine m-au inspirat și binedispus.

Vă recomand 3 dintre cărțile citite în ultima vreme, care mi-au plăcut mult și sunt ușor de parcurs. Și vei găsi comoara din adâncul tău, un roman care vorbește despre religie și spiritualitate într-un stil accesibil, util și captivant, Zen în carne și oase, o colecție de povești zen cu tâlc și Tot ce știu despre dragoste, autobiografie amuzantă a unei jurnaliste talentate. Citiți mai multe despre fiecare carte în parte mai jos. Și vei găsi comoara din adâncul tău, Laurent Gounelle, Editura Trei, 279 pagini Romanul Și vei găsi comoara din

adâncul tău pornește de la o premisă amuzantă: o specialistă în comunicare ce își ajută prietenul preot să atragă mai mulți enoriași la slujbele sale. Povestea începe în ziua când Alice, o femeie dinamică și îndrăzneață, se reîntâlnește cu Jérémie, prietenul ei din copilărie. Devenit între timp preot de țară, Jérémie îi mărturisește că e mâhnit de numărul…

Vă recomand o carte de dezvoltare personală, scrisă de Marie Forleo, una dintre personalitățile mele preferate din online. Este o carte practică și ușor de citit, care vă va motiva și mai ales, vă va aduce zâmbetul pe buze.

Pe Marie Forleo o urmăresc de ceva vreme, este una dintre persoanele din online care mă inspiră cel mai mult prin ideile pe care le discută, dar mai ales prin stilul său cald și deschis de a vorbi. Și m-am bucurat să aflu că a a scris și o carte de dezvoltare personală, Totul se rezolvă!, recent apărută și la noi. Cartea este un curs practic ce pornește de la o credință după care Marie se ghidează în viață: aceea că totul are

o rezolvare. Este un ghid menit să-l ajute pe cititor să își obțină potențialul și să renunțe la obiceiuri nocive de sabotare a propriei personalități. Considerată de Oprah „liderul noii generații”, Marie Forleo este antreprenoare, autoare de cărți, filantroapă. Ajutată de un laptop, de pasiune și de un vis, a reușit să creeze un imperiu digital care influențează milioane de vieți. Prin intermediul show-ului ei on-line, Marie…

Tolstoi este unul dintre autorii care m-a inspirat și motivat încă din adolescență. Dacă operele sale literare sunt extraordinare, fără urmă de îndoială, la fel sunt și jurnalele pe care scriitorul le-a ținut începând cu vârsta de 19 ani. Acestea sunt pline de însemnări înțelepte despre viață și natura umană, însemnări care mie mi-au servit drept ghid de-a lungul vieții. În acest articol am extras câteva dintre ideile sale strălucitoare, care m-au inspirat și entuziasmat. Spor la citit! :)

Sursă foto: Tumblr

La 72 de ani, Tolstoi nota în jurnalul său că la dispariția sa, își dorește ca urmașii lui să aleagă și să publice din jurnalele sale doar părțile care pot fi utile cititorului. La moartea mea, din restul hârtiilor mele, îi rog pe cei care se vor ocupa de trierea lor, să nu publice totul, ci doar ceea ce poate fi folositor oamenilor. Dorința sa a fost respectată, pentru că cele două volume ale jurnalului său cuprind lucruri cu adevărat folositoare și exprimă

foarte bine ideea după care marele scriitor s-a ghidat în viață. Anume că scopul omului este perfecționarea, și că fiecare din noi avem potențialul de a fi extraordinari, dacă ne disciplinăm gândurile și acțiunile. Consemnările din jurnalul său încep în 1847, când scriitorul avea 19 ani. Pe tot parcursul jurnalului, Tolstoi îşi disecă defectele şi îşi repetă regulile pentru îndreptare, ca pe o mantră. Din acest punct…