Giorgio Vasari despre Leonardo Da Vinci, în „Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților”.

foto: Luisa Ene

Giorgio Vasari, prieten cu importante figuri ale Renașterii, precum Michelangelo sau Da Vinci, a scris pe la 1500 o carte voluminoasă despre viețile celor mai interesanți și importanți oameni pe care i-a cunoscut. Sunt foarte fascinată de biografii, jurnale, memorii ale artiștilor, scriitorilor sau oamenilor care au schimbat cursul istoriei, iar cartea lui Vasari, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților, este una dintre cele mai bune de acest gen. Cu adevărat minunat și ceresc a fost Lionardo, feciorul lui ser Piero da Vinci, iar dacă n-ar fi avut atâtea îndeletniciri și n-ar fi fost atât de nestatornic, ar fi ajuns departe în ceea ce privește cunoștințele științifice și literare. (...) Cu toate că s-a îndeletnicit cu lucruri atât de felurite, n-a dat

niciodată uitării desenul și sculptura în relief, cu care fantezia sa se împăca mai bine decât cu orice altceva. Era atât de plăcut la vorbă încât atrăgea spre el  sufletele oamenilor. (...) Natura fusese atât de binevoitoare cu el, încât oriunde își îndrepta gândul ori simțirea și în orice făcea se arăta atât de divin încât nimeni nu l-a întrecut vreodată în ce privește desăvârșita spontaneitate, vioiciune, frumusețe, gingășie și grație. *Giorgio Vasari despre Leonardo Da Vinci, în Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților.

George Orwell despre suferința cauzată de lipsurile materiale. Un fragment care m-a emoționat teribil.

foto: Luisa Ene

Acesta este motivul pentru care, în țări în care ierarhia de clasă există, cei din clasa superioară ies mereu în față în timpuri grele, în ciuda faptului că nu sunt mai dotați decât alții.  George Orwell, Jurnale George Orwell, spre deosebire de alți scriitori care au ținut un jurnal, precum Murakami, Virginia Woolf sau Mihail Sebastian, vorbește foarte puțin despre scris și literatură. El se apleacă în schimb, cu mare atenție, asupra clasei de jos, alături de care a trăit o vreme. Astfel, el a văzut și a înțeles condițiile mizere în care trăiau unii oameni, diferențele dintre clasele sociale, dar mai ales suferința cauzată de lipsurile materiale. În timp ce străbăteam încet periferia orașului, treceam pe lângă rând după rând de căsuțe cenușii de mahala, ce duceau, în unghi drept, către dig. În spatele uneia dintre aceste case, o femeie tânără era îngenunchiată pe pietre și vârâse un băț în țeava de scurgere din plumb care venea de la chiuveta dinăuntru și care, presupun, era înfundată. Am avut timp să o observ cu atenție- i-am văzut șorțul ca un sac,  saboții butucănoși, brațele înroșite de frig. În timp ce trenul

trecea, a ridicat ochii și am fost atât de aproape de ea că aproape i-am surprins privirea. Avea chipul palid și rotund, chipul obișnuit al fetei de la periferie care are douăzeci și cinci, dar pare de patruzeci, din cauza sarcinilor pierdute și a vieții chinuite; și, în secunda cât am zărit-o, avea cea mai deznădăjduită și mai fără de speranță expresie pe care am văzut-o vreodată. M-a izbit atunci gândul că ne înșelăm când spunem că 'Pentru ei nu e cum ar fi pentru noi, și că oamenii crescuți în mahala nu-și pot imagina altceva decât mahalaua'. Pentru că ceea ce am văzut pe chipul ei nu era suferința unui animal care nu înțelege nimic. Știa foarte bine ce i se întâmplă- înțelegea, la fel de bine ca…

Cine citeste scrisorile lui Van Gogh nu mai are nevoie de cărți ieftine de self-help sau de speakeri motivaționali.

sursă: huffpost.com

C.M. m-a întrebat dacă o femeie sau o fată care ar fi frumoasă nu mi-ar plăcea; i-am răspuns că aș prefera să am a face cu una care ar fi urâtă, sau bătrână sau săracă, sau care ar fi nenorocită, într-un fel sau altul, dar care din experiența vieții, din necazurile ei, și-ar fi însușit înțelegerea și un suflet. Van

Gogh, Scrisori Scrisorile lui Van Gogh către fratele său, Theo, din peroada 1872- 1890, cuprind nenumărate detalii despre viața sa, despre artiștii pe care îi aprecia, despre artă și literatură, dar mai ales, nenumărate gânduri despre viață, bunătate, inteligență, talent, ambiție,…

Câteva idei practice de reținut și de rumegat de la Seneca.

Irvin Yalom pomenea de consilierea filozofică în cărțile sale și mi-am dat seama că, fără să vreau, asta am făcut în ultima vreme. Mi-am găsit alinarea în cărțile de filozofie și am dat peste o mulțime de idei care mă inspiră, mă încurajează și mă fac să fiu un om mai bun. :)  Țelul năzuințelor tale, și anume, lipsa oricărei frământări este frumos, măreț și apropiat de zei. Vom căuta deci să aflăm în ce chip sufletul poate urma un drum neted și prielnic și anume cum poate fi el îngăduitor cu sine

însuși și cum să se contemple cu plăcere. Această plăcere să nu se sfârșească nicicând: sufletul să se afle necontenit într-o stare blândă, fără să se aprindă vreodată și fără să deznădăjduiască. Aceasta va fi adevărata liniște. Să căutăm în jurul nostru calea spre acest țel. Ești nevătămat nu dacă nu primești lovituri, ci dacă ele nu…

foto: Luisa Ene

Mesajul meu nu este: În viață luați-vă la trântă cu greutățile! Sincer, dacă reușiți să vă descurcați și altfel, cu atât mai bine. După cum oricine-și poate da seama, munca grea nu e deloc plăcută, iar unii oameni chiar nu-i pot face față și nu reușesc vreodată să se obișnuiască. Însă dacă cumva, chiar acum, vă aflați într-o situație dificilă și suferiți, aș vrea să vă spun asta: pentru moment vă e greu, dar s-ar putea ca în viitor truda voastră să dea roade.   Haruki Murakami, Meseria de romancier foto: Luisa Ene Am citit Meseria de romancier, Haruki Murakami ca pe o carte de filozofie stoică. Deși titlul cărții te face să crezi că este vorba despre scris și că poate fi utilă doar unui scriitor aspirant, m-aș avânta să spun că este o carte utilă oricărui om, cu orice tip de îndeletnicire. Cartea asta te încurajează să perseverezi, să muncești mult și să faci ceea ce îți place. Prima creație a unui scriitor este propria persoană. Am citit asta undeva pe Facebook, nu mai știu cine a spus-o, însă pe tot parcursul lecturii acestei cărți

m-am gândit cât de adevărat este. Haruki Murakami ne încurajează să facem exact asta: să ne creem pe noi înșine. *** Oricât adevăr ar purta unele sloganuri și oricât de frumoase ar fi mesajele transmise, dacă nu se sprijină pe forța morală a sufletului, până la urmă nu sunt decât vorbe în vânt. Asta am învățat eu atunci, pe pielea mea, și asta cred în continuare. Cuvintele au puterea lor. Dar ea trebuie să fie, cel puțin, una orientată spre bine. Cuvintele n-au voie să pornească singure la drum, așa, de capul lor. De aceea am continuat să mă afund în lumea mea izolată. O lume cu cărți, muzică și filme.    *** Oricât de ocupat am fost și oricât de grea mi-a fost viața, cărțile și muzica au fost întotdeauna pentru mine o bucurie imensă. O bucurie…