Ce cărți avea Borges în biblioteca sa?

Ținând cont că Borges susținea că universul ar fi o carte și își imagina paradisul ca o bibliotecă vastă, musafirii săi se așteptau să găsească un spațiu plin de cărți până la refuz, rafturi gata să plesnească sub greutatea manuscriselor, munți de pagini tipărite, blocând ușile și ieșind la iveală din fiecare colțișor- o junglă de hârtie și cerneală. În schimb, descopereau acest apartament modest, unde cărțile ordonate constituiau o prezență discretă. 

Alberto Manguel, Biblioteca nopții

Sursă foto: www.theimaginativeconservative.org

Cele două corpuri joase din sufrageria sa conțineau lucrări de Stevenson, Chesterton, Henry James și Kipling, precum și „Un experiment cu timpul” al lui J. W. Dunne, câteva romane științifice de H. G. Wells, „Piatra lunii” de Wilkie Collins, diverse romane de Eca de Queiroz, legate în coperte de carton îngălbenit, cărți ale unor autori argentinieni din secolul al nouăsprezecelea. Tot aici se găseau „Ulise” și „Finnegans Wake” ale lui Joyce; „Vieți imaginare” de Marcel Scwob, romane polițiste de John Dickson Carr, Milward Kennedy și Richard Hull; „Viața pe Mississippi” a lui Mark Twain și „Îngropat de viu” al lui Arnold Bennet; o mică ediție necartonată a două titluri de David Garnett, „Femeia vulpe” și „Un bărbat la grădina zoologică”, ilustrate cu gravuri în lemn delicate; cele câteva tomuri ale „Declinului și căderii” lui Gibbon; diverse cărți despre matematică și filozofie, inclusiv titluri de Swendenborg și Schopenhauer; și iubitul său „Dicționar de filozofie” de Fritz Mauthner. Unele dintre aceste cărți îi fuseseră alături lui Borges din adolescență. (…)

Corpurile din biblioteca din dormitor conțineau volume de poezie și una dintre cele mai cuprinzătoare colecții de literatură anglo-saxonă și islandeză din America Latină. Aici, Borges păstra cărțile de care avea nevoie pentru a studia ceea ce el numea „asprele și laborioasele cuvinte”. (…) În celălalt corp din bibliotecă se găseau poemele lui Enrique Banchs, ale lui Heine, ale lui San Juan de la Cruz, precum și numeroase comentarii ale lui Dante. În mod misterios, de pe rafturile sale lipseau Proust, Racine, „Faust” a lui Goethe, Milton și tragediile grecești (lecturi care nu-i scăpaseră, bineînțeles, și pe care le menționase în scrierile sale).

Lipseau și propriile sale cărți. Musafirilor care cereau să vadă câte una dintre primele ediții le răspundea cu mândrie că nu avea nici măcar un volum care să poarte (așa spunea el) numele acela „remarcabil de ușor de uitat”. Adevărul este că nici nu avea nevoie de el. Deși pretindea că nu și le-ar fi amintit, putea să recite pe dinafară poeme pe care le învățase cu multe decenii în urmă și, fără a avea nevoie de texte, putea să-și modifice și să-și corecteze propriile opere, adeseori spre mirarea și încântarea ascultătorilor săi.  

*Alberto Manguel, Biblioteca nopții

Sursă foto: quotationof.com

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *