De Roberto Bolano numai de bine. A câștigat nenumărate premii literare, iar New York Times îl descria ca fiind “cea mai semnificativă voce literară a Americii Latine din generația sa”. Cu așa referințe, nu știu cum de nu l-am citit până acum. Dar aplic și eu celebra zicală cu mai bine mai târziu decât niciodată. Deocamdată am început să citesc Detectivii sălbatici și nu o las din mână. Un scurt fragment mai jos, dar urmează un articol detaliat despre carte.
– Are niște prieteni, ce să-ți povestesc, o să-i cunoști, a zis. În parte, nu mă deranjează. Trebuie să cunoști oameni din toate categoriile, uneori e necesar să te cufunzi în realitate, nu? Dar uneori Maria sare peste cal, nu? Și eu nu o critic pentru asta, să se cufunde în realitate, dar să se cufunde, nu să se expună, nu-i adevărat? Pentru că dacă te cufunzi prea mult, riști să devii o victimă, nu știu dacă mă urmărești.
– Te urmăresc, am zis.
– O victimă a realității, mai cu seamă dacă ai prieteni sau prietene , cum să-ți spun, magnetici, nu? Oamenii care în mod nevinovat atrag nenorocirile sau atrag călăii, mă urmărești, nu-i așa, Garcia Madero?
– Cum să nu.
– De exemplu, această Lupe, fata cu care v-ați întâlnit ieri. O cunosc și eu, crede-mă, a fost aici, în casa noastră, a mâncat cu noi și a dormit, o noapte sau două, nu vreau să exagerez, nu se întâmplă nimic pentru o noapte sau două, dar fata asta are probleme, nu-i așa? Atrage problemele, la asta mă refeream când îți vorbeam de persoanele magnetice.
foto: Luisa Ene
