Tot ce mi-am dorit anul acesta de la sărbătorile de Paște a fost să am parte de liniște și de timp berechet pentru lectură. Zis și făcut, iar Fata tăcută este cartea perfectă pentru starea de liniște după care tânjeam. Paginile sale sunt pline de referinţe și revelații despre teologie, muzică, filosofie, cultura pop, ştiinţă și viață, în general. O recomand, este în primul rând o sursă foarte bună de informații și curiozități.
foto: Luisa Ene
Este pentru prima oară când citesc ceva de acest autor, și cu siguranță voi căuta să mai citesc și altceva de la el. Peter Høeg este din Copenhaga și a debutat în 1988, cu volumul Reprezentare despre secolul al XX‑lea, care a fost tradus şi sub titlul Istoria viselor daneze. A publicat apoi Povestiri despre noapte, carte ce a atras atenţia criticii asupra sa şi i‑a adus mai multe premii literare. Însă cartea care l‑a consacrat în plan internaţional, a fost tradusă în peste treizeci de ţări şi a rămas timp de douăzeci şi şase de săptămâni în lista de best‑sellers a ziarului New York Times a fost Cum simte domnişoara Smilla zăpada, publicată în 1992. Și este și următoarea pe lista mea „de citit”. Între timp, vă recomand cel mai recent roman al său, Fata tăcută, și vă las cu câteva fragmente.
Citate care mi-au dat de gândit
Kierkegaard scrie undeva că toți oamenii au o casă cu mai multe etaje, dar nimeni nu urcă până la cel de sus, de unde se vede peisajul. Kierkegaard ar fi trebuit să se afle acolo în acea dimineață, fiindcă liftul urcă până sus.
-*-
Poate că nu există punctul cel mai de jos. Poate că nu e decât cădere veșnică. Kasper se ridică. Deschise ușa, ieși în curte. Își scoase haina. Cămașa. Două grupuri de meșteșugari stăteau pe băncile din fața depozitelor. Câteva costumiere care aveau liber își beau cafeaua în jurul unei mese. Își scoase și ghetele, apoi ciorapii. Și pantalonii. Nu mai purta decât indispenasabilii. Cu imprimeu de arlechini. Din mătase. Avea o slăbiciune pentru mătase, ca Wagner.
– Lichidăm tot, li se adresă costumierelor. Trebuie dat tot. Bogatul din parabolă a făcut asta. Și Liszt. Și Wittgenstein. Iar Longchen Rabjam a făcut de șapte ori același lucru. Omul căruia nu i se mai poate lua nimic este liber.
-*-
Ședeau tăcuți unul lângă altul. Fata privea cerul noptatic.
– Mi-ar plăcea să mă fac astronaut, spuse. Ori pilot. Tu ce-ai fi vrut să fii? Când erai mic.
– Clovn.
Îl privi.
– Asta te-ai și făcut. E important. Să devii ceea ce ai fi vrut cel mai tare.
-*-
Fericirea, zise el, nu ține atât decât ai adunat și ai pus pe picioare, ci de toate lucrurile la care ai reușit să renunți.
-*-
În exercițiile de echilibristică și în rugăciune te confrunți tu cu tine însuți. Dincolo de tensiunea musculară și spirituală trebuie să existe un punct de imbatabilă liniște. În acel punct te întâlnești cu tine.
-*-
Am mai multe ca tine, zise. Copii. Un cămin. Dosare în ordine. Mai multă iubire. Talentul tău de a-ți găsi fericirea în viața obișnuită nu-i uriaș. Dar pentru dorul tău, pentru modul în care năzuiești, te invidiez uneori.
-*-
La cine mă rog, zise el, cine spune că există cineva acolo, afară, cine spune că universul e altceva decât o mare flașnetă?
Poate nu e nevoie să te rogi cuiva anume. Maicile din pustie spuneau în vechime că Dumnezeu n-are formă, culoare sau conținut. Poate că rugăciunea nu înseamnă neapărat să te rogi cuiva. Poate e o metodă activă de a renunța, de a lăsa lucrurile să curgă. Poate că de asta ai nevoie: să lași lucrurile să curgă fără să te scufunzi.
-*-
Nu era atât frica de catastrofe în sine, cât de ceea ce scoteau ele la iveală. Evenimentele tragice erau porți spre recunoașterea faptului că timpul nostru, al tuturor nu e decât împrumutat și că nimic din ceea ce pare atât de important, viață, noroc, moarte, iubire, iluminare, nu stă în puterile noastre. Deodată se înfurie pe Dumnezeu. Oamenii din jur ar fi putut să fie fericiți. Și el, la rândul lui, ar fi putut să fie. (…) Însă în loc de asta existau catastrofe naturale. Copii abuzați. Răpiri. Singurătate. Despărțirea celor ce se iubesc. Mânia îi spori. Problema cu mâniatul pe Dumnezeu este că nu există o instanță mai sus, pentru făcut plângere.
