Cum se scrie o poveste pe care lumea (chiar) o citește: Plec

„Plec” este una dintre cele mai faine cărți citite în ultima vreme. Se poate citi în două feluri: pentru pura plăcere de a citi (este o poveste bine scrisă) sau ca manual de storytelling.

Poți citi Plec în două feluri:

  • dacă vrei să te relaxezi, să te amuzi, sau să iei puțin în derâdere viața într-o corporație, ifosele unor publicitari și altele; să citești ceva care te ține în priză.
  • ca să înveți cum se scrie o poveste și cum se vinde ceva. Orice.

Cum.

De ce.

Când să pleci.

Dintr-o relație.

De la un job.

Din orice context care amenință să devină nepotrivit pentru tine.

Cam asta este tema romanului Plec.

Dar tu cu ce pleci după ce ai închis cartea?

Cu o lecție importantă de viață: despărțirile nu trebuie să te sperie. De fapt, pentru a evolua, trebuie să închizi uși frecvent și să deschizi altele cu seninătate și entuziasm. Cu încrederea că schimbările și experiențele noi te îmbogățesc și te fac să îți învingi propriile limite.

foto: Luisa Ene

Cu ce pleci din cartea asta?

Înveți să îți învingi frica de a face schimbări

Cristina Andone spunea la lansarea cărții sale că despărțire este cuvântul care o definește cel mai bine. Și că vrea să facă oamenii să vadă cu alți ochi schimbările, fără teamă. Și o înțeleg perfect, pentru că de fiecare dată când am plecat de undeva, chiar dacă m-a speriat ideea de schimbare, a fost de bun augur pentru mine. Am plecat din Timișoara și am venit în Bucureștiul care mi se potrivește ca o mănușă. Am plecat din publicitate, unde intrasem cu pași solemni, ca pe Tărâmul Făgăduinței și am ieșit cu pași repezi, fără să mă uit în urmă, pentru că nu mi se potrivea. Astfel am deschis ușa către un domeniu complet nou pentru mine: industria muzicală. Nu aș fi crezut că schimbarea asta îmi poate îmbogăți atât de mult viața și că o să mi se potrivească așa mult, dar iată-mă după 6 ani: încă nu am plecat. Cred că orice om se poate regăsi în această carte, dar întâmplarea face că eu m-am regăsit la fix.

Cu un curs de storytelling

E tare că m-am gândit că această carte este ca un curs de storytelling înainte să ascult prezentarea pe care a făcut-o Cristina Andone, autoarea cărții, la lansarea Plec. Lansarea cărții, „Cum se scriu poveștile de adio”, a fost de fapt o prelegere despre arta poveștii, un scurt curs de storytelling, cu exemple punctuale din roman. Iar cartea în sine se poate citi ca un manual de scriere creativă: dacă cochetezi cu scrisul, ia cartea asta, vezi cum e structurată, cum începe, cum se termină… vei învăța multe lucruri despre arta de a scrie.

Cu o lecție despre ordine și simplitate

Dacă este ceva ce iubesc la o carte, sau la viață, în general, aceasta este ordinea. Îmi plac lucrurile clare, concise și bine structurate. Îmi place simplitatea, economia de cuvinte.

Apropo de simplitatea în scris, la care s-a referit și Cristina Andone în discursul de la lansarea cărții, Stephen King povestea în On Writing: A Memoir of the Craft despre o formulă pe care o aplică la toate textele sale, orice ar fi:

Text final= Draft – 25%

Sunt total de acord cu el și cu autoarea Plec. Imaginează-ţi că ridici capota unei maşini. Vezi acolo piese care nu au nici un rost? Nu, fiecare piesă are un scop clar, care contribuie la buna funcţionare a maşinii. La fel este şi cu un text. Tot ceea ce nu contribuie la funcţionarea ‘maşinii’ trebuie şters.

Eh, în Plec, vedeți sfânta regulă a simplității, a clarității și a economiei de cuvinte în acțiune. Cartea îți prezintă clar, de la bun început, cine, ce și cum: cine sunt personajele, care-i treaba cu ele, pe ce drum vor porni mai departe și de ce. Nu deviază, nu stagnează, nu este împopoțonată cu expresii și cuvinte care sună bine dar nu spun nimic concret și nu aduc un aport poveștii.

Despre ce este vorba

Plec – roman cu publicitari, măgar și umbre, este o carte care descrie culisele unei lumi pe care se bazează întreaga industrie de consum: lumea publicității. Pe acest fundal colorat, plin de lumini artificiale, promisiuni false și slogane mai mult sau mai puțin originale, evoluează patru personaje care pornesc împreună într-o călătorie al cărei scop e repatrierea măgarului Krasna: Vera Trotsky, Marta Coman, Felix Dimuleanu și Mishu.

Fiecare dintre aceste personaje are propria-i poveste: Marta e obsedată de ideea că va fi concediată și încearcă să-și ghicească soarta din numărători întâmplătoare; Vera se străduiește să lase în urmă istoria unei trădări și părăsirea casei în care a fost fericită; Felix Dimuleanu ar vrea să știe mai multe despre femeia care i-a fost mamă și pe care nici n-a apucat s-o cunoască; Mishu s-a săturat să rezolve problemele informatice ale companiei prin sfatul de a conecta computerul la curentul electric. În felul său, fiecare dintre aceste personaje caută un exit.

Cine este Cristina Andone?

Cristina Andone s‑a născut în Bucureşti, într‑o zi cu un cifru greu de uitat: 7/6/76. Este scriitor, activist educaţional şi trainer de creativitate. Cărţile sale din seria Poveşti din Pădurea Muzicală s-au vândut în 120 000 de exemplare și îşi propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică. Iar recent a lansat romanul Plec, la care a lucrat timp de 7 ani. Cristina are 13 ani de publicitate și 7 ani de antreprenoriat.

Cred în poveste, în puterea mântuitoare a poveștii, de a promite că va fi bine.

Cristina Andone

foto: Luisa Ene

Fragmente

Cum să îți trăiești ziua în funcție de horoscop

Ziua ei începu bine. Toate semnele de pământ erau aliniate cu Mercur în opoziție și Jupiter în triunghiul norocului. Marta primea horoscopul prin sms direct de la Învățător în fiecare dimineață la ora șase, înainte de a face un duș – lung sau scurt, în funcție de predicție.

Cum să scrii un mesaj de mulțumire

Ca un făcut, anul acesta scrisorile de mulțumire aveau drept concept liniște japoneză. Echilibru, optimism, minimalism.

Dragilor, am nevoie de o sută de variațiuni pe aceeași temă: gratitudine. Doar trei rânduri, elegante și obscure ca un haiku.

Ce rămâne la sfârșitul unei relații? 

Ce rămâne? Din toate acestea? Din mine? Din noi? m-a întrebat Lena când am învelit-o de culcare.

Povestea. Mereu rămâne povestea, i-am spus. Povestea rămâne mereu.

La 30 de ani ești fătmeie

Nici pentru mine nu era cel mai bun moment pentru o despărțire. La treizeci de ani eram, cum ar spune bunica Bica, o fătmeie: nici fătucă, nici femeie. Prea tânără ca să mă resemnez și prea experimentată ca să mai cred în povești. Dezbrăcasem uniforma viselor de fetișcană croite previzibil după tiparul dragoste – copil – carieră. Dar rochia de femeie coaptă îmi era prea largă și foșnea descurajant a tristețe.

Cum se visează în dragoste

În dragoste va fi mereu unul care visează și celălalt care împlinește visul.

Cum să vinzi 

Fericirea nu vinde. Aspirația către fericire da.

*fragmente din Plec, Cristina Andone, editura Univers.

 

Comments

comments

1 comment

  1. anasylvi - June 20, 2018 2:06 pm

    Mi-a placut foarte mult acest roman si il recomand cu drag!

    Reply

Have your say