Octavian Soviany: Interesul pentru literatură trebuie stimulat

Am stat de vorbă cu Octavian Soviany, autorul best-seller-ului ”Casa din Strada Sirenelor” și unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani.

Spuneam într-un articol anterior că cea mai recentă carte a lui Octavian Soviany, Casa din strada sirenelor, este cartea pe care toți pasionații de mister și suspans ar trebui să o citească. Octavian Soviany este, indubitabil, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani.

Casa din Strada Sirenelor, publicat în 2017 la editura Hyperliteratura, pendulează între mister, horror, mistică și ezoterism, dovedind, încă o dată, calitatea de povestitor a autorului. În februarie anul acesta s-a epuizat deja primul tiraj,  ceea ce a dus la publicarea a celei de a doua ediții, care are în continuare mare priză la public, fiind și acesta aproape de epuizare. Mare mi-a fost bucuria când am descoperit că cea de-a doua ediție are un citat de pe blogul meu pe coperta IV. Octavian Soviany este un scriitor pe care îl admir și nu mi-aș fi imaginat vreodată că spusele mele vor apărea pe coperta unei cărți de-ale lui. 

foto: Hyperliteratura

📚Câteva lucruri interesante din interviul cu Octavian Soviany

  • prin scris te eliberezi pe hârtie de ceea ce nu vrei sau nu poţi să trăieşti în realitate.
  • nu există liste de lecturi care să se potrivească tuturor gusturilor.
  • ca şi desenul, ca şi cântatul la pian, meşteşugul scrisului poate fi învăţat până la un anumit nivel de performanţă.
  • interesul pentru literatură trebuie stimulat.

Citiți mai jos interviul integral cu Octavian Soviany, iar dacă nu ați făcut-o până acum, citiți Casa din strada Sirenelor, e o lectură de neratat.

foto: Luisa Ene

📚Cum ați făcut trecerea de la poezie la proză și ce preferați să scrieți?

Am trecut de la poezie la proză pe nesimţite. Nu a fost nimic premeditat, nu a existat niciun proiect. Cu atât mai mult cu cât până pe la cincizeci de ani nu numai că nu scrisesem proză, dar nici nu mă credeam în stare s-o fac. Primul meu roman, Arhivele de la Monte Negro, l-am început cu convingerea că scriu un poem în proză. După vreo douăzeci de pagini mi-am dat seama că ceea ce scriu este un roman şi mi s-a făcut frică. Pentru că nu ştiam dacă voi reuşi să-l duc până la capăt. Dar am reuşit. Şi am prins gustul pentru roman.

📚Spuneați, într-un interviu cu cei de la Hyperliteratura, că scrisul e a doua viață în care încerci să trăiești ceea ce nu trăiești. Ce ați vrea să trăiți din ceea ce ați scris?

Te eliberezi pe hârtie de ceea ce nu vrei sau nu poţi să trăieşti în realitate. Nu ştiu dacă aş vrea să trec prin experienţele de viaţă ale personajelor mele. Poate, eventual, să particip la una dintre seratele profesorului Faustin.

📚Ca profesor, cum poți să-i apropii pe elevi de marile cărți? Și dacă ar fi să întocmiți o listă de cărți recomandate pentru tineri, care să le trezească interesul pentru citit, ce titluri ați recomanda?

Când eram profesor de liceu, citeam mult în clasă. Le vorbeam elevilor despre marii scriitori şi cărţile lor, încercam să le stârnesc curiozitatea. Iar unii începeau să citească din proprie iniţiativă alte cărţi decât cele din programa şcolară. Cu listele e mai complicat. Nu există liste care să se potrivească tuturor gusturilor. Pe lista mea personală figurează Cervantes, Stendhal, Flaubert, Dostoievski, Proust, Joyce, Kafka, Bulgakov, Andrei Platonov, Céline.

📚Considerați utile cursurile de scriere creativă, sau cărțile de acest gen? Credeți că te naști cu acest talent, sau este ceva care se poate cultiva prin citit, scris, cursuri etc. ?

Asemenea cursuri sau cărţi nu sunt lipsite de o oarecare utilitate. Ca şi desenul, ca şi cântatul la pian, meşteşugul scrisului poate fi învăţat până la un anumit nivel de performanţă. După ce treci printr-un asemenea curs n-o să scrii capodopere, dar, dacă te dovedeşti silitor, vei ajunge să te descurci onorabil. Marile talente sunt însă înnăscute.

📚Scrieți cu un anumit cititor în minte, vă adaptați în funcție de ceea ce credeți că ar vrea acel cititor de la scriitura dvs.?

Nu mă gândesc la un anumit cititor. Dar mă gândesc la cititor în general şi la posibilele sale reacţii în faţa textului meu. Iar atunci problema mea este cum să-l fac să nu arunce cartea din mână după primele pagini. Scrisul presupune prin urmare şi un joc cu cititorul, pe care eşti obligat să-l câştigi, iar scriitorul trebuie să fie, printre altele, şi un seducător.

📚În timp ce descrieți anumite întâmplări nefericite din viața personajelor, simțiți vreodată nevoia de a-i cruța, de a le curma suferințele și a le oferi un final fericit? Pentru că într-un fel, scriitorul este Dumnezeul personajelor – are în mână viața lor.

Din păcate, personajele nu pot fi manipulate ca nişte pioni şi, după ce dobândesc o anumită consistenţă, încep să dea semne de nesupunere. Sigur, le poţi constrânge să te asculte, dar atunci rişti să scrii un roman prost. E mai bine să fie lăsate în voia lor. Eu aş fi vrut ca romanul meu Năluca să fie unul cu deznodământ fericit, dar n-a fost să fie aşa. Personajele sunt nişte fiinţe foarte ciudate, au propria lor logică, iar logica lor nu se potriveşte totdeauna cu cea a autorului.

📚3 cuvinte prin care ați descrie cea mai recentă carte a dvs., Casa din Strada Sirenelor.

 Moartea unei lumi şi a poveştilor ei. Uite că au ieşit şase.

foto: Hyperliteratura

📚În Casa din Strada Sirenelor zodiile, ezoterismul, misterul joacă un rol important. Sunteți pasionat de subiect sau v-ați documentat special pentru a scrie această carte?

Am avut o perioadă în care am fost destul de preocupat de esoterism şi am tot citit pe tema asta. Aşadar, Casa din Strada Sirenelor nu a presupus o documentare specială, s-a făcut din reminiscenţe de lectură, mai ales că aici esoterismul nu are decât rolul unui pigment. Mai mult esoterism de substanţă există în Viaţa lui Kostas Venetis.

📚Profesorul Faustin, de exemplu, este Vărsător. De ce Vărsător și nu Leu, să zicem?

Putea să fie şi Leu, dar atunci ieşea o altă poveste.

📚Care dintre cărțile dumneavoastră este mai aproape de sufletul dvs. și de ce ?

Cartea mea de suflet rămâne Arhivele de la Monte Negro. Nu doar pentru că a fost primul meu roman, ci şi pentru că am pus în ea multe din propriile mele obsesii.

📚Ce pregătiți pentru viitor, aveți vreo carte în lucru?

Lucrez la un roman de cursă lungă, care va fi gata probabil gata anul viitor. Nu vreau deocamdată să dau mai multe amănunte despre el, am şi eu superstiţiile mele. Am în curs de apariţie la Editura Charmides un volum de versuri, iar la toamnă Hyperliteratura o să-mi publice o carte de amintiri.

📚Din păcate, publicul din România are un interes scăzut pentru carte. Ce credeți că s-ar putea face în privința asta?

Interesul pentru literatură trebuie stimulat. O carte bună, dacă este bine promovată, se vinde. Cea mai bună dovadă este ceea ce se întâmplă la Hyperliteratura. Dar în general editurile stau prost la capitolul promovare. Marile edituri promovează doar anumite cărţi, cele mici nu au suficiente resurse pentru a-şi promova apariţiile, nici oameni care să se priceapă la asta. Din punctul ăsta de vedere sunt un privilegiat. Nu mă pot plânge că îmi lipsesc cititorii.

*interviul a fost realizat pentru revista Be Blue Air.

 

 

Comments

comments

Have your say