Divina Comedie

INFERNUL, CANTUL I, PROLOG LA DIVINA COMEDIE

Dante, rătăcind într-o pădure întunecoasă, ajunge  la poalele unui deal. Cele trei fiare. Apariţia marelui poet latin Virgiliu. Convorbirea dintre cei doi poeţi. Începutul călătoriei.

”La mijlocul drumului vieţii noastre
Mă găseam într-o pădure obscură
Căci calea dreaptă era pierdută.
Nu-i chip să spun ce era acest lucru dur,
Această pădure feroce şi aspră şi puternică
Ce reînvie teama în gânduri!
Ea este atât de amară încat nici moartea nu o înfruntă;
Dar pentru a vorbi despre binele pe care l-am găsit,
Voi spune alte lucruri pe care le-am văzut.
Nu ştiu să povestesc prea bine cum am intrat,
Atât de adormit eram în acel moment
Când am abandonat calea adevărată.”

În loc de concluzie:

“Spectacolul care i se înfăţişează poetului străbătând cele trei lumi de dincolo (metaforă a propriei sale situaţii morale – şi a întregii omeniri – în realitatea ei, apoi în perspectiva necesităţii şi posibilităţii ei de îndreptare, de înălţare şi de salvare) demonstrează că personalitatea umană, înzestrată cu lumina raţiunii şi cu puterile liberului arbitru, îşi poate dirija destinul, sustrăgându-se de sub puterea nocivă a patimilor, spre a câstiga astfel demnitate umana, echilibru şi armonie.”
(Ovidiu Drîmba)
 
 

Comments

comments

Have your say