Domnii preferă blondele

Șampania totdeauna mă face să filozofez, ea mă face să mă gândesc că, atunci când viața unei fete este atât de hotărâtă de soartă cum se pare că e a mea, nu mai e nimic de făcut.

Gentlemen Prefer Blondes + COVER
Gentlemen prefer blondes, but marry brunettes, haha! 😀 Spre surprinderea mea, de cartea asta am auzit prima dată în lista întocmită de publicația The Guardian, ”Top 100 best novels of all times”. Spun spre surprinderea mea, pentru că nu m-aș fi așteptat să dau de cartea asta într-o listă cu cele mai bune romane, alături de genii precum Faulkner sau Dickens. Și nu sunt singura, pentru că sunt destule comentarii indignate la articol. Apropo, dacă sunteți interesați ce cărți sunt pe listă, o puteți citi aici.

Acum, ce-i drept, dau dreptate gurilor rele care spun că Gentlemen prefer blondes (Anita Loos, 1925) nu avea ce căuta alături de cele mai ingenioase minți ale literaturii, dar nu-i putem nega influența asupra culturii americane. În definitiv, romanul a ajutat la conturarea unei faimoase epoci americane, Jazz Age și a născocit una dintre cele mai faimoase replici din cultura americană: ”Diamonds are a girl’s best friend”. Aș argumenta aici totuși că replica a devenit atât de celebră mai mult grație ecranizării cu Marylin Monroe în rolul principal, decât datorită cărții. Cred că dintre toți scriitorii, Fitsgerald a scris cel mai bine despre Jazz Age, cu al său Marele Gatsby.

Cât despre ”Gentlemen prefer blondes” este, la nivel literar, o guilty pleasure. De ce? Pentru că nu se compară ca și scriitură cu marile capodopere însă a reușit să facă istorie. Am găsit cartea greu la noi, am răscolit prin multe anticariate ca să dau în sfârșit de ea, o ediție din 1991, Editura Geneze cu o traducere cel puțin dubioasă.

Anita Loos, autoarea cărții era scenaristă la Hollywood și se pare că ideea cărții i-a venit în timpul unei călătorii NY-LA, la începutul anilor 1920. Călătorea cu un actor, Douglas Fairbanks și partenera lui blondă și prostuță. Pe parcursul acestei lungi călătorii, Anita a devenit exasperată și frustrată de realitatea faptului că o femeie atât de proastă poate primi mai multă atenție din partea bărbaților decât ea. Motivul fiind, a concluzionat ea, frumusețea și părul blond. Și iată că așa s-a născut ideea cu Bărbații preferă blondele. Apropo de frustrarea ei, asta îmi aduce aminte de o replică din Memoriile unei gheișe: ”Mă întrebam dacă bărbații pot fi atât de orbiți de frumusețe încât să fie dispuși să-și petreacă viața alături de un demon, cu condiția să fie un demon frumos.” Mda, pot, iar cartea asta este dovada, pentru că, deși ficțiune, exprimă o realitate.

E foarte simpatică această carte și protagonista ei, o gold-digging blonde pe numele Lorelei Lee (aka Mabel Minnow din Little Rock, Arkansas). Ca stil, seamănă puțin cu Jurnalul lui Bridget Jones, doar că spre deosebire de Bridget, fata asta chiar e prostuță și maxim de frivolă. Însă cu toate defectele ei, e un personaj bine construit, care te face să râzi și să ajungi să o îndrăgești, în ciuda superficialității ei.

La începutul cărții, Lorelei are un domn mai în vârstă și plin de bani, dl. Eisman, care are grijă de ea, dar se îndrăgostește de un tânăr scriitor, Gerry: Lui Gerry îi place mult să vorbească și eu întotdeauna gândesc că vorba multă e plictisitoare și-ți enervează creierii cu lucruri la care niciodată nu te gândești când ești ocupată.

La un moment dat, Gerry pleacă din oraș câteva zile și ea zice că în timpul ăsta cât e plecat, nu va ieși în oraș cu alți bărbați, pentru că este îndrăgostită de Gerry, iar cum el e plecat, va sta în casă și va citi o carte despre Cellini, recomandată de el. Până la urmă se răzgândește și iese în oraș cu alt bărbat, pentru că se plictisește și citez, e foarte plictisitor să stai acasă și să nu faci altceva decât să citești, afară numai dacă ai vreo carte care să merite să te plictisești cu ea.

Gerry se întoarce și îi spune că vrea să o ia de nevastă, dar pentru asta va trebui să renunțe la felul ei dezordonat de a trăi și mai ales la provider-ul ei, dl. Eisman. Dar iată că vine dl. Eisman și îi bagă mințile în cap, îi spune că vrea să o ducă la Paris, iar ea se răzgândeste cu căsătoria. E super amuzant să vezi cât de repede i-a trecut îndrăgosteala și cum se justifică. În cele din urmă cred că dl. Eisman are dreptate: pentru prima oară mi se oferă ocazia de a mă duce la Paris, unde îmi pot înmulți cunoștințele. Cum să mă lipsesc de toate astea pentru o căsătorie cu un domn care nu-i altceva decât un simplu scriitor? Now, THAT was easy! 🙂

Prostia și superficialitatea ei este delicios de înduioșătoare. Dar Dorothy nu se îngrijește de mintea ei și mereu o cert că nu face altceva decât să-și piardă timpul cu domni care n-au un ban, pe când Eddie Goldmark are într-adevăr mulți bani și poate face unei fete cadouri frumoase. Dl. Eisman îmi spune mereu că nu toate fetele sunt ca mine, fiindcă nu toate doresc să se instruiască.


11665384_376290409236509_1145559546558399536_nSteward-ul îmi spuse că este ora mesei, mă voi duce deci sus, unde ne așteaptă domnul…, care ne-a poftit la masă în sala Ritz, o sală specială de mâncare pe vapor, unde poți cheltui mulți bani, pe când în cealaltă sală de mâncare e comun, se mănâncă prea ieftin.

Șampania totdeauna mă face să filozofez, ea mă face să mă gândesc că, atunci când viața unei fete este atât de hotărâtă de soartă cum se pare că e a mea, nu mai e nimic de făcut.

Și urmează multe alte aventuri ale domnișoarei care merită citite, este o cărțulie mică, de vreo 150 de pagini, pe care am parcurs-o cu un mare zâmbet pe față. Cel mai mult mi-au plăcut fazele în care încearcă ea să se cultive, vrea să se apuce mereu de câte o carte, pe care o abandonează imediat pentru că oricum nu are nimic de învățat din cărți. Made my day. Apropo, se pare că există și un soi de continuare: Gentlemen prefer blondes, but marry brunettes. O s-o caut, chiar sunt curioasă, pentru că tare m-a binedispus cartea asta.

Până la următoarea carte,

Luisa

Comments

comments

Have your say