Kundera e de citit și recitit: fragmente

Câteva fragmente de reținut din Milan Kundera, ”Insuportabila ușurătate a ființei” & ”Cartea râsului și a uitării”.

Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și n-are cum s-o compare cu niște vieți anterioare, nici s-o corecteze în niște vieți ulterioare. (…) Nu există nici o posibilitate de a afla care hotărâre e mai bună, întrucât nu există nici un termen de comparație. Omul trăiește totul pe loc pentru întâia oară și fără nici un fel de pregătire, ca un actor care ar intra în scenă și ar juca, fără să fi repetat vreodată.

Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei

foto: Luisa Ene

Metreselor sale le spunea: numai o relație scutită de sentimentalitate, în care nici unul dintre parteneri nu-și arogă drepturi asupra vieții și libertății celuilalt poate aduce fericirea amândurora.

Și Tomas își spune în sinea lui: să faci dragoste cu o femeie și să dormi cu ea în același pat- iată două pasiuni nu numai diferite, ci aproape contradictorii. Dragostea nu se manifestă prin dorința de a face dragoste (această dorință se aplică la un număr nesfârșit de femei), ci prin dorința somnului în doi (dorința se referă la o singură femeie).

Greutatea, necesitatea și valoarea sunt trei noțiuni legate între ele, intrisec: tot ce-i necesar e greu, iar valoros e tot ce are greutate. Această convingere s-a născut din opera lui Beethoven: măreția omului constă, pentru noi, în faptul că-și poartă destinul așa cum purta Atlas, pe umerii săi, bolta cerească. Eroul lui Beethoven e un halterofil ridicător de greutăți metafizice.

Voia să se ridice, țintea mai sus, dar în micuțul orășel de provincie nu exista pentru ea nici un mai sus. Spăla rufele și, în tmpul ăsta, lângă cadă era așezată întotdeauna o carte. Întorcea filele și pe carte cădeau picături de apă.

Dar mai era și altceva, ce avea darul să îl înalțe peste ceilalți: pe masa lui se afla o carte deschisă.

Acolo, la spital, am început să clasez cărțile în două categorii: nocturne și diurne. Într-adevăr, există cărți de zi și cărți ce nu pot fi citite decât noaptea.

Această fericire inopinată, această liniște sufletească, această bucurie de libertate și de viață nouă erau darul prețios pe care ea i-l lăsase.

Se pare că există în creier o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită memoria poetică, și care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoționat- tot ceea ce conferă frumusețe vieții noastre.

Personajele romanului meu sunt propriile mele posibilități care nu s-au realizat.

Mă iubește? A iubit pe altcineva mai mult decât pe mine? Mă iubește mai mult decât îl iubesc eu pe el? Toate aceste întrebări adresate dragostei, întrebări care o judecă, o cercetează, o examinează, o interoghează, sunt de natură s-o distrugă din fașă. S-ar putea să nu fim în stare să iubim tocmai pentru că tânjim după iubire, ceea ce înseamnă că pretindem ceva (dragostea) de la celălalt, în loc să ne apropiem de el fără revendicări și să ne mulțumim doar cu simpla sa prezență.

Toți avem tendița să vedem în putere vinovatul și în slăbiciune victima inocentă.

Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei

foto: Luisa Ene

Se strigă că vrem să făurim un viitor mai bun, dar nu-i adevărat. Viitorul nu-i altceva decât un gol indiferent, care nu interesează pe nimeni, în timp ce trecutul e plin de viață, chipul lui ne irită, ne revoltă, ne rănește, încât dorim să-l distrugem sau să-l revopsim. Ne zbatem să avem acces în laboratoarele în care se pot retușa fotografiile și rescrie biografiile și Istoria.

Vom umple nevinovăția cu forța care ne-a lipsit atâta vreme și niciodată nu vom mai fi singuri. (…) Vom alunga odihna și vom fugi de somn, vom lua-o înaintea zorilor și a primăverii, vom pregăti și zile și anotimpuri noi, cum se cuvine visurilor noastre.

Milan Kundera, Cartea râsului și a uitării

foto: signature-reads.com

 

 

Comments

comments

Have your say