Leacul lui Yalom: drumul spre fericire

Reading Time: 3 minutes

”Toți avem dorința de a transforma acest EU singuratic în NOI.”  (Irvin Yalom)

yalomscure_header

Irvin Yalom este un rockstar al psihologiei & literaturii și cred că toți am auzit de el, chiar dacă nu l-am citit (până acum). Nu întâmplător am pus în paranteză (până acum) pentru că trag nădejde că toți îl vom citi la un moment dat… în cărțile lui omul atacă toate problemele cu care ne confruntăm sau ne-am putea confrunta vreodată. Citind Yalom, ai un sentiment de „Welcome to the Human Race”: descoperi că problemele, dilemele, micile sau marile lupte interioare cu care te confrunți se găsesc și la alții și cumva, nu te mai simți singur în această luptă cu viața. Fiind foarte absorbită de opera lui Yalom în ultima vreme am dat și de filmul Yalom’s Cure: pe lângă ideile care se desprind de aici, la care merită să reflectăm, m-am bucurat să aflu mai multe despre omul Yalom. Puteți viziona filmul în întregime aici. Eu l-am văzut cu agenda în mână, merită toată atenția. Trec în revistă câteva idei interesante cu care am rămas, mai jos, dar vă recomand să îl vedeți și voi.

  • Meditați asupra voastră. Socrate și-a dedicat opera și viața ideii de a ne cunoaște pe noi înșine înainte de toate iar Yalom a urmat până la venerabila lui vârstă (are peste 80 de ani) aceeași idee:  dacă nu ne înțelegem pe noi înșine, nu putem înțelege și aprecia cu adevărat o altă persoană. Fiecare dintre noi trăim în propriul nostru univers unic, pentru că nimeni nu a mai trăit exact aceleași experiențe ca și noi. Oricât de apropiați ne-am simți de o altă persoană, întotdeauna va rămâne o prăpastie între noi peste care nu putem construi un pod. Pentru că întotdeauna vor fi lucruri pe care o altă persoană nu le poate înțelege. De aceea este atât de important să ne cunoaștem pe noi înșine, pentru că singura persoană care ne poate înțelege și consola cu adevărat suntem noi înșine.
  • Dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine și nu știm să ne bucurăm de compania propriului eu, ajungem să avem relații disfuncționale, în care nu ne bucurăm de persoanele de lângă noi cu adevărat, nu le prețuim, ci le folosim ca scut împotriva singurătății. Ceea ce bineînțeles că nu este corect față de ei, dar mai ales ridică un semnal de alarmă în legătură cu propria persoană: nu îmi place de mine de evit cu atâta îndârjire singurătatea? Mă definesc ca persoană doar în raport cu alții?
  • There is no such thing as a grown up person. Tot timpul spun, mai în glumă, mai în serios, că atunci când eram mai mică, îi consideram pe oamenii de vârsta mea maturi, responsabili, oameni în toată firea. Well, reality check, nu ”creștem” cu adevărat niciodată și nu este nicio rușine în asta: toți avem temeri, toți ne simțim pierduți ca niște copii, uneori.
  • Iluziile ne fac bine până într-un anumit punct: este bine să fim lucizi, să ne analizăm viața realist și să încercăm să o facem mai bună. Pentru că tot sperând la un viitor mai bun ratăm cel mai important moment- prezentul.

yaloms_cure_004_RGB_L

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *