Se citește cu sufletul la gură: Carlos Ruiz Zafon, Marina

foto: Tumblr

Pe Zafon îl asemuiesc cu J.K Rowkling sau Tolkien; știe să-ți dea o stare, să te transpună în lumea lui. O carte bună nu trebuie neapărat să îți arate cât inteligent, filozof și elitist este autorul. Cred că trebuie să creeze o lume de care tu să te bucuri. Iar Marina exact asta face.

foto: Tumblr

Am citit două cărți de Zafon, până acum: Umbra vântului și Marina, despre care o să vorbesc astăzi.

Marina este cartea favorită a lui Zafon și pot înțelege de ce: m-a captivat, m-a ținut cu sufletul la gură. Știți descrierile alea plictisitoare din cărți, de pagini întregi unde autorul descrie cu lux de amănunte culoarea tapetului, sau arhitectura în stil colonialist? Eu le numesc puncte moarte și sar de cele mai multe ori peste ele. La Marina însă, am citit cu sufletul la gură descrierile lui Zafon: o Barcelona decadentă, de la sfârșitul anilor 1970, un miraj care păstrează intact parfumul unor vremuri de mult apuse. Descrierile lui sunt un amestec între real și imaginar, trecând cu eleganță de la fapte istorice, sau străzi, locuri reale, la momente imaginare. Atât de bine face trecerea, că nici nu mai realizezi ce se întîmplă. Marina are și un aer gotic, care mi-a plăcut la nebunie: crime, mister, case vechi care-ți dau fiori.

Protagoniștii sunt Oscar și Marina, ea fiind descrisă minunat, parcă din altă lume; de fapt, timp de multe pagini aveam impresia că autorul o să-mi dezvăluie la un moment dat că ea e rodul imaginației lui Oscar, nicidecum reală. Toată aventura celor doi începe cu o vizită la cimitirul Sarria, un loc ascuns care nici măcar nu apare pe hărțile Barcelonei, unde s-au strâns sentimentele și amintirile a sute de persone, pe vecie. Avem o femeie misterioasă și un mormânt fără nume, cu simbolul unui future negru. borbletaFluture care este un lait-motiv al cărții și care este parte din misterul pe care cei doi vor să îl dezlege. În paralel se desfășoară mai multe povești de dragoste: dragostea dintre Marina și Oscar, precum și două povești de dragoste din trecut, pe care autorul le dezvăluie treptat. Niciuna dintre ele nu are final fericit, ceea ce mă bucură, pentru că dacă vreau happy end, este de ajuns să mă uit la un film de la Hollywood.

Marina trăiește într-o casă fără electricitate, cu tatăl său care a fost Pictor de geniu la viața lui iar acum trăiește din amintiri și cu motanul său, Kafka. Nu sunt înnebunită după pisici, dar dacă-mi iau vreodată o pisică, o să-i pun numele Kafka.

”N-am mai vǎzut aşa tablouri. Sunt ca nişte…fotografii ale sufletului.”, e replica lui Oscar atunci când vede picturile lui German. 

Tata e un artist, a spus apoi. Artiștii trăiesc ori în viitor, ori în trecut; niciodată în prezent. German trăiește din amintiri. E tot ce are.

Nu am fost în Barcelona, tot mă țin de ceva ani să văd orașul ăsta, dar sfârșesc prin a amâna. Însă de când cu cărțile lui Zafon, vreau să merg cât mai repede în Barcelona și să refac traseele descrise de el:

Eram în Barcelona fermecată, labirintul spiritelor, iar spiriduşii timpului ne urmăreau pe străzi cu nume de legendă.

  • Nu dispar decât cei care au unde să se ducă.
  • Nimeni nu poate pricepe nimic din viață până ce nu înțelege moartea.
  • Toată geografia, trigonometria și aritmetica lumii nu te-ajută cu nimic dacă nu înveți să gândești singur. Și nicio școală nu te învață așa ceva. Nu figurează în programă.
  • Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar în închipuire, Oscar. Nu ne amintim decât ceea ce nu s-a petrecut nicicând.

Comments

comments

1 comment

  1. Grama - May 31, 2016 6:52 am

    Zafon este autorul meu preferat! Trebuie sa citesti si Jocul Ingerului si Prizonierul cerului sunt fabuloase.

    Reply

Have your say