O lecție despre fericire de la Gustav Klimt

Când am o zi proastă sau sunt posomorâtă, merg în vizită la muzeu. Mă cuprinde o liniște plăcută atunci când sunt înconjurată de artă. Artiștii știu să modifice felul în care vedem realitatea, să o pună sub semnul întrebării, să ne scuture puțin de prăfuiala și plictiseala vieții noastre de zi cu zi. Ei ne deschid ochii în fața frumuseții vieții, a naturii, a oamenilor. Beneficiile contemplării unui tablou sau a unei sculpturi și sentimentele pe care ni le trezește această activitate sunt descrise perfect de Christophe Andre, în Despre arta fericirii.

Fericirea deplină se naște exact în astfel de momente de grație. Să te oprești, să taci. Să privești, să asculți, să respiri. Să admiri. Să întâmpini cu bucurie fericirile care se nasc. Să te străduiești, cu multă răbdare să le sesizezi peste tot unde se află. 

”Cele trei vârste ale femeii”, Gustav Klimt, 1905

Este întotdeauna posibil să învățăm ce este fericirea, chiar dacă nu a fost ”limba” noastră maternă.

Sfântul Augustin spunea: De unde vine această noțiune de fericire? Dacă ea există în memoria noastră, înseamnă că am fost fericiți cândva. 

Poate că fericirea înseamnă, pur și simplu, să o regăsești. În ce amintiri îndepărtate ia naștere această senzație complexă pe care o numim fericire? Știm că hrana afectivă este vitală pentru ființa umană. Privați de dragoste, copiii mor, fie fizic, fie psihic. Este o carență care îi va face să sufere, iar când vor deveni adulți, le va fi greu să fie fericiți, de parcă a fi fericit ar însemna să regăsești, să trezești amintirea fericirii trecute, mai exact, a primei fericiri: aceea de a fi iubit și protejat. Ca o amprentă precoce a fericirii. (…) Dacă am primit din copilărie această amprentă a fericirii, avem deja o șansă. Dar dacă nu am primit această șansă, nu ne mai rămâne decât să ne apucăm serios de lucru. Este întotdeauna posibil să învățăm ce este fericirea, chiar dacă nu a fost ”limba” noastră maternă.

Christophe Andre, în Despre arta fericirii.

În Cele trei vârste ale femeii, un copil se cuibărește în brațele mamei sale. Au adormit amândoi, într-o îmbrățișare plină de tandrețe și emoție. Ghemuit la pieptul delicat al mamei, micuțul pare să se lase impregnat de cea care i-a dat viață, de căldura și iubirea ei. Pictura lui Klimt ne permite să reflectăm la marele mister al nașterii fericirii, dar și la transmiterea și pregătirea fericirii viitoare: fericirea despre care vorbește acest tablou este cea a unei moșteniri și a unei promisiuni.

Dacă lărgim perspectiva în tabloul lui Klimt, în jurul mamei și al copilului descoperim un univers neliniștitor: suprafețe vaste de o singură culoare, dâre întunecate, corpul ruinat al unei femei în vârstă… Viața umană este dură, uneori chiar tragică, iar timpul care se scurge rănește întotdeauna trupurile. Dacă n-am fi fericiți, dacă n-am avea această aptitudine de a nu ne îneca în tot ceea ce este sumbru în jurul nostru, cum am mai putea să luptăm împotriva mâhnirii și disperării? Să fii fericit nu este un lux, ci o necesitate. Nu trăim pentru a fi fericiți, ci pentru că putem fi fericiți.

         Despre arta fericirii, Cristophe Andre

Dacă vă interesează și alte articole despre artă, citiți mai departe și Cum îţi poate îmbunătăţi viaţa o vizită la muzeu sau 14 imagini care te vor convinge să vizitezi Muzeul Colecţiilor de Artă.

Comments

comments

Have your say