Pe cine iubeau Frida Kahlo, Virginia Woolf & Anais Nin?

Câteva fragmente despre relațiile de dragoste ale unor artiste precum Frida Kahlo, Virginia Woolf & Anais Nin. Cu detalii picante și tot tacâmul.

Știai că Virginia Woolf a scris pentru Vogue? Ba mai mult, că a avut o aventură cu redactoarea – șefă de atunci, Vita Sackville – West? Sau că Frida Kahlo și partenerul său, Diego Rivera erau considerați „frumoasa și bestia”? Am aflat poveștile de dragoste a unor cupluri creative, din cartea Cealaltă jumătate – creativitate și relații intime și am extras cele mai interesante fragmente despre câteva personaje creative celebre.

foto: Luisa Ene

Virginia Woolf & Vita Sackville – West

Până la sfârșitul anului 1925, Virginia își declarase dragostea, iar cele două au început o prietenie de suflet, despre care Vita credea că este benefică în ambele sensuri. Au devenit amante la Long Barn pe 18 decembrie 1925.  (…) Cât au stat despărțite, și-au simțit cumplit lipsa una alteia: Vita se descria ca fiind „redusă la un singur lucru pe care îl dorea: Virginia”. Despărțirea le-a dat ocazia de a imortaliza relația lor în scrisori. În călătorie, Vita i se adresa în scrisori cu „Draga mea Virginia”, și adăuga paragrafe la fiecare oprire a Orient Expresului. Descria frumusețea Cretei, a Egiptului, a Oceanului Indian, a Indiei, a Bagdadului, a Persiei. (…) Scriind proza ei cea mai bună pentru un receptor atât de pretențios, Vita a dobândit noi puteri în arta descrierii. Văzând că poate face ca un loc depărtat să prindă viață pentru Virginia, i-a mărturisit acesteia că ar încerca să scrie o carte de călătorie. Scrisorile ei au fost materialul brut pe care l-a folosit pentru a da naștere lucrării Passanger to Teheran (1926), un clasic al literaturii de călătorie. (…)

Vita și Virginia au continuat să fie amante probabil timp de un an, până în primăvara lui 1927. Totuși, după o vreme, Vita începuse să descrie această relație în primul rând ca pe „un lucru mental, un lucru spiritual”. Dorința ei s-a transformat în „tandrețe”. Virginia nu era îndeajuns de sexuală pentru nevoile ei. (…) În timpul celor zece ani cât a durat cea mai importantă etapă a relației lor, a fost perioada cea mai productivă din viața amândurora. Niciuna dintre ele nu mai scrisese la fel de mult și nici la fel de bine. Niciuna dintre ele nu va mai atinge acest apogeu. Au scris avându-se una pe cealaltă în minte și au învățat una de la cealaltă.

Frida Kahlo & Diego Rivera

Atunci când pictorii mexicani Frida Kahlo și Diego Rivera s-au căsătorit, în 1929, părinții miresei au spus: „parcă s-ar căsători un elefant cu o porumbiță”. Cu trupul său masiv și mersul târșâit, Rivera, în vârstă de 42 de ani, avea, cu siguranță, o înfățișare de elefant. Alături de el, Kahlo, în vârstă de 22 de ani, chiar părea mică și delicată. (…) Statura enormă a lui Rivera și fragilitatea ei nu însemnau că el era cel mai puternic dintre ei doi. Ca un elefant, Rivera putea strivi oamenii, dar Kahlo, cu setea ei de a se reinventa și de a persevera în orice circumstanțe, era, de cele mai multe ori, caracterul mai puternic. (…) Amândoi s-au transformat în mituri. Rivera a fost renumit în lumea întreagă încă din timpul vieții; în mare parte datorită feminismului și multiculturalismului, Kahlo a devenit la rândul ei o figură emblematică. Prin atitudinea lor, ei au încurajat posteritatea să îi transforme în legendă; Kahlo, jucând rolul eroinei în suferință și pozând cu fler în frumusețea de lângă bestia Rivera, iar acesta, prin mania sa pentru publicitate și prin talentul de povestitor. Îi plăcea să vorbească în timp ce picta, întreținând grupuri întregi de admiratori cu povești lungi ca aceea a luptei sale în Revoluția Rusă de partea lui Lenin sau despre întâmplarea când a mâncat carne de femeie înfășurată în tortilla – „Este ca cea mai fragedă carne de purcel de lapte”, a spus.

Nu s-a pus niciodată problema, în mintea lor sau a prietenilor apropiați, că nu ar fi fost unul pentru celălalt persoana cea mai importantă. Prietenii își amintesc că, atunci când, pe 13 iulie 1954, a murit Kahlo, Rivera era precum „un suflet tăiat în două” și că „a devenit, în câteva ore, un om bătrân, palid și urât”. În autobiografia lui, Rivera a scris că ziua în care Kahlo a murit a fost „cea mai tragică zi din viața mea. O pierdusem pe preaiubita mea Frida, pentru totdeauna… Este prea târziu acum, dar am înțeles că cel mai frumos aspect al vieții mele a fost dragostea pentru Frida.” Spectacolul iubirii lor trăiește în arta pe care au creat-o și în amintirile unor prieteni precum istoricul de artă Luis Cardoza y Aragon care spunea: „Diego și Frida au fost parte a peisajului spiritual al Mexicului, la fel ca Popocatepetl și Iztaccihuatl pe Valea Anahuac.” Fie că sunt descriși precum un elefant și o porumbiță sau precum cei mai vestiți vulcani din Mexic, Kahlo și Rivera sunt creaturi legendare a căror artă dă culoare mitului și prinde culoare prin acesta.

Frida Kahlo & Diego Rivera

Frida Kahlo

Anais Nin & Henry Miller

Ea era o floare delicată europeană, iar el un vagabond crescut în Brooklyn, cu vocea hârjâită, atunci când s-au întâlnit, într-o zi de decembrie a anului 1931, într-un sătuc din apropierea Parisului. Pe măsură ce se apropia de casa ei din Louveciennes, ea îi privea trupul slab, capul chel și ochii pătrunzători; se gândea că arată precum un preot budist cu buze senzuale. Primul lucru remarcat de el au fost ochii ei mari și rotunzi și timiditatea caracteristică. (…) S-au întâlnit frecvent în săptămânile care au urmat pentru a vorbi despre cărți, filosofie și istorie, fiindcă el era la fel de hămesit după idei noi ca după o masă gratis, iar ea era, de asemenea, o autodidactă. (…) Acum, având acces mai ușor la opera lor de o viață, se poate vedea gradul în care s-au îmbogățit reciproc, polenizarea lor, influența reciprocă a capacității lor intelectuale și artistice. Ei au împărțit idei, citate și cărți, eseurile și jurnalele lor. Își citeau și îți criticau reciproc lucrările.

Erau oare contrastele care se atrăgeau? Pentru observatorul obișnuit, nu puteau fi mai diferiți unul de celălalt în temperament și stil. Chiar și prietenii lor comuni credeau că fac parte din lumi diferite. Miller avea aproape 40 de ani, era robust și se simțea ca acasă pe străzi și în bordeluri. Nin nu împlinise 29 de ani, era feminină, misterioasă, seducătoare; cultiva frumusețea și armonia. Își crea singură hainele, își ținea jurnalul și în casa sa era mereu ordine, în timp ce el își trântea niște haine pe el, iar în jurul său domneau mizeria și decadența. Ura „frumusețea”, poezia, prețiozitatea – exact acele calități artificiale cărora ea le era devotată. Așa cum se exprima Nin, „El vrea să simtă realitatea. Eu vreau să îmi păstrez iluziile”.

Amândoi erau autodidacți, gonind după reușite și recunoaștere. Perioada destul de mare de respingere nu făcuse altceva decât să le sporească nevoile. De asemenea, amândurora le era teamă să nu moară de foame – lui îi era frică să nu moară de foame la propriu, iar ei îi era frică să nu piardă iubirea, frică prezentă pentru că tatăl ei și-a abuzat și și-a abandonat familia înainte ca ea să împlinească 11 ani.

 

Anais Nin & Henry Miller

Comments

comments

Have your say