Irvin Yalom, rock starul psihologiei, și problema Spinoza

foto: Luisa Ene

Dilemele vieții și rezolvări pentru ele – nu sunt mulți scriitori care își pot rezuma cărțile așa, însă Irvin Yalom o poate face și mai important, poate livra exact ceea ce a promis. În Problema Spinoza, Yalom tratează o mulțime dintre frământările cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Dependența față de oamenii din jur și părerile lor despre noi; bogăție & statut social; rațiune versus simțire; influența trecutului asupra prezentului – acestea sunt doar câteva dintre ele. De-a lungul cărții, Yalom ne oferă soluții și perspective noi la unele dintre cele mai arzătoare și dureroase probleme ale vieții. 

foto: Luisa Ene

De ce stârnește aceeași carte o gamă atât de largă de reacții? Trebuie să existe ceva, în fiecare cititor, care vine în întâmpinarea cărții. Viața sa, psihologia sa, imaginea sa despre sine. Trebuie să existe ceva în străfundurile minții – sau, după cum susține acest Freud, în inconștient – care face ca un anume cititor să se îndrăgostească de un anume scriitor.

Pornesc cu acest citat pentru că am citit aproape toate cărțile lui Irvin Yalom și m-am întrebat de ce: care este motivul pentru care mă fascinează cărțile lui?

Rar am întâlnit scriitor ca Irvin Yalom, care să adune atât de multe ingrediente la un loc, ce te fac să citești cu febrilitate fiecare rând în parte. Lectura plăcută este dublată de tacticile și ideile utile din cărțile sale, pe care le poți aplica în viața ta. 

Care sunt ingredientele care fac din cărțile lui Irvin Yalom un must read?

Arta de a povesti

Seth Godin spunea la un moment dat, în Toți marketerii spun povești:

La început a fost povestea.

Noi, oamenii, am observat din vechime diverse lucruri. Am observat că soarele răsare în fiecare dimineață, așa că am inventat o poveste despre Helios și carul său de foc. (…) Poveștile ne ajută să înțelegem lumea mai ușor. Poveștile sunt singura metodă cunoscută de diseminare a ideilor.

Irvin Yalom stăpânește cu brio arta de a povesti: îți captează atenția de la primele cuvinte și te ține în suspans până la final. Împachetează anumite informații utile (despre viață, istorie, munca de terapeut etc.) într-o poveste atrăgătoare. Poveștile sale te ajută să înțelegi lumea și pe tine însuți mai ușor. 

Oameni reali, cu probleme reale

Cărțile sale, precum Călăul dragostei, sunt compuse din povești scurte, ce tratează câte un caz în parte. Toate poveștile sunt inspirate din ședințe de terapie reale, din viețile unor pacienți pe care i-a avut de-a lungul timpului. Este atât de interesant să vezi cum pacientul vine cu problema X, iar psihologul Irvin Yalom aplică anumite tehnici. Ce întrebări pune psihologul? Cum răspunde pacientul? Ce crede terapeutul, cum evaluează situația și pacientul? Este imposibil să nu te regăsești în anumite situații și să nu găsești în acele povești soluții pentru problemele tale, sau măcar o altă perspectivă de a vedea lucrurile. Yalom este extraordinar din acest punct de vedere, e ca și cum ar lăsa o fereastră deschisă către încăperea unde își ține ședințele cu pacienții. Iar tu, cititorule, ai avea ocazia să te strecori pe nesimțite în încăpere, să asculți și să înveți.

Fapte istorice sau personalități

De la filozofi renumiți și viețile lor, până la fapte istorice precum Holocaustul. Trei dintre cărțile sale au în prim plan filozofi care au schimbat modul de gândire a lumii: SchopenhauerNietzsche & Spinoza. De ce acești 3 filozofi și nu alții?

Pentru că toți trei servesc scopului său de a ne face să ne înțelegem trăirile interioare mai bine, să ne controlăm emoțiile sau să le folosim în mod constructiv. Schopenhauer, Nietzsche & Spinoza au în comun ideea că trebuie să fim ca o stâncă de neclintit în fața adversităților vieții, să fim autosuficienți și să nu depindem de cei din jur sau de părerea lor despre noi. Ceea ce bineînțeles, se aliniază perfect cu munca unui terapeut. Multe din frustrările și problemele noastre provin din faptul că nu știm să reacționăm în vremurile grele, să ne controlăm emoțiile, dar mai ales pentru că depindem de oamenii din jur și de părerile lor.

La fel ca în cărțile ce îi au în prim plan pe Schopenhauer și Nietzsche, Problema Spinoza tratează o mulțime dintre frământările cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Dependența față de oamenii din jur și părerile lor despre noi; bogăție & statut social; rațiune versus simțire; influența trecutului asupra prezentului și multe altele, dar am ales să mă concentrez pe acestea.

Irvin Yalom: scurtă descriere a lui Spinoza

De unde să încep? Mă transpun în zilele de la universitate și ascult prelegerile profesorului meu de filosofie. Mi-l amintesc spunând că Spinoza a fost o figură impunătoare în istoria intelectuală. Că a fost un om singuratic, excomunicat de evrei, ale cărui cărți au fost interzise de către creștini, și care a schimbat lumea. El susținea că Spinoza a inaugurat epoca modernă, că Iluminismul și dezvoltarea științelor naturii au început cu el. Unii consideră că Spinoza a fost primul occidental care a trăit fără nicio afiliere religioasă.

foto: Luisa Ene

Teme dezbătute de Irvin Yalom în Problema Spinoza, care te ajută în viața de zi cu zi

Detașarea față de oamenii din jur și părerile lor 

Goethe spune că Spinoza l-a învățat să-și elibereze mintea de influența celorlalți. Să își găsească propriile sentimente și concluzii și apoi să acționeze în conformitate cu ele.

Bogăție & statut social

– Priviți. Toată lumea e în mișcare. Se agită încoace și încolo ziua întreagă, viața întreagă. Cu ce scop? Bogăție? Faimă? Satisfacerea poftelor? Cu siguranță aceste scopuri sunt greșite.

– De ce?

– Asemenea scopuri sunt generatoare. De fiecare dată când un scop este atins, acesta pur și simplu generează noi nevoi. Deci mai multă agitație, mai multe căutări, la infinit. Trebuie ca adevărata cale spre fericirea nepieritoare se află în altă parte. Despre asta gândesc și mâzgălesc eu.

Nu ți-e rușine de dorința ta de a poseda cât mai multă avere, reputație, onoruri, când nici nu-ți pasă și nici nu te gândești la înțelepciune sau la adevăr sau la cea mai bună stare posibilă a sufletului tău?

Am subliniat acest ultim citat, pentru că îmi place mult cum se folosește Irvin Yalom de un fragment din Apărarea lui Platon pentru a ilustra că fericirea nu vine din bogății, statut social sau alte lucruri efemere, exterioare nouă. Fericirea vine atunci când atingi o stare de armonie a sufletului, la care nu ajungi dacă îți cumperi o mașină nouă. 😀

Rațiune versus simțire

Să vedem dacă teama ta are sens. (…) O parte din mintea ta, pe care n-o controlezi, continuă să se comporte ca și cum ar exista un pericol mare, iminent. Nu e remarcabil cum mințile noastre sunt împărțite? Cum rațiunea, partea cea mai elevată a minții noastre, e subjugată de emoțiile noastre?

Influența trecutului asupra prezentului

Caracterul înseamnă destin. (…) Viitorul este determinat de ceea ce s-a petrecut înainte, de structura noastră fizică și psihologică – pasiunile, temerile, obiectivele noastre; de temperamentul nostru, de iubirea de sine, de pozițiile noastre față de ceilalți.

Calmează-te. Gândește-te doar la clipa aceasta. Nu-ți consuma energia cu ceea ce nu poți controla. Nu poți controla trecutul. Ești speriat pentru că îți închipui că acest eveniment din trecut are loc acum, în prezent. Mintea ta creează imaginea. Mintea ta creează sentimentele legate de această imagine. Concentrează-te doar pe controlarea minții.

*Problema Spinoza se poate achiziționa de pe site-ul editurii Vellant, de aici.

Resurse mișto despre Irvin Yalom

– documentarul despre viața și munca lui – Leacul lui Yalom: drumul spre fericire – îl puteți vedea în întregime aici.

– articolul despre Soluţia Schopenhauer

– articolul despre Plânsul lui Nietzsche

 

Comments

comments

Have your say