Să redescoperim autorii români contemporani: Femeia în roșu

Reading Time: 5 minutes

Poate, în cazul ei, ar fi fost nimerit să se înceapă cu inima, să se vadă întâi ce se află acolo, flăcări, sloiuri de gheață sau nimic.

Femeia în roșu, Adriana Babeți, Mircea Mihăeș & Mircea Nedelciu

foto: Luisa Ene

#sustinliteraturaromana

Un aprilie cu flori și cărți românești.  Luna aceasta este luna dedicată scriitorilor români pe ‘Cărți, cafea și tutun’. Săptămânal, voi scrie câte o postare despre o carte a unui scriitor român contemporan. Cred că e nevoie să (re)descoperim că și noi avem scriitori buni, scriitori cu care să ne mândrim și le putem arăta admirația noastră și aprecierea pentru ceea ce fac cumpărând și citind cărțile lor. Azi vorbesc despre Femeia în roșu, Adriana Babeți, Mircea Mihăeș & Mircea Nedelciu, dar mai mulți autori români găsiți în cadrul secțiunii de pe blog Românii au talent. La scris.

foto: Luisa Ene

Femeia în roșu este o carte specială pentru mine, doi dintre scriitorii cărții fiind foști profesori de-ai mei, de la Litere. Îmi aduc aminte cu drag de orele de literatură comparată, materia mea preferată, cu doamna Adriana Babeți. O femeie debordând de inteligență, o ascultam cu răsuflarea tăiată. Avea părul vâlvoi, ochelari rotunzi care îi încadrau ochii încercănați și îmi plăcea să cred că avea cercăne pentru că nu dormea noaptea, ca să citească, la fel ca mine. Mă uitam la ea și mă gândeam că așa vreau să fiu când mă fac mare.

Mircea Mihaies mi-a fost profesor de literatură engleză și americană și a primit de cinci ori Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Îmi aduc aminte că era puțin ironic, cum îi șade bine unui intelectual.

Lăsând amintirile la o parte, Femeia în roșu este un roman jucăuș, fain, ironic, amuzant… are cam toate ingredientele care te țin lipit de o carte, odată ce te-ai apucat de ea. Romanul are la bază fapte reale, reproducând viața Anei Cumpănaş, alias Ana Sage, cunoscută drept „Femeia în roşu“, care fost una dintre cele mai faimoase românce din secolul trecut. Şi-a câştigat notorietatea după ce a ajutat la capturarea marelui gangster american John Dillinger. 

Ana Cumpănaș s-a născut la Comloşu Mare, un sat din Banat, în 1891. În 1909 s-a căsătorit cu Michael Chiolak şi împreună cu soţul, la 23 de ani, a plecat peste Ocean.

Cei trei scriitori ai romanului se folosesc de această poveste ca pretext pentru a crea un roman „senzațional”. Femeia în roșu începe cu drumul celor trei scriitori, A., Emunu și Emdoi, care pornesc către Comloşu Mare, pentru a vorbi cu oamenii care cunosc povestea Anei, pentru a aduna probe, mărturii despre viața ei.

Povestea femeii începe ca într-un film, cu un close-up pe o poză, apoi treptat, perspectiva se lărgește. Aflăm cine sunt personajele din poza pe care cei trei scriitori o primesc de la un consătean de-al Anei, apoi acțiunea face un salt în timp, la momentul când a fost făcută poza. Și de acolo, mai departe, cei trei deapănă povestea femeii.

Stilul scriiturii este năucitor de original: avem narațiunea Anei, a scriitorilor, a martorilor, a gangsterului Dillinger. Autorii se joacă cu mintea cititorului: la un moment dat, povestea lui Dillinger este narată prin citate dintr-o carte biografică, intercalate cu ceea ce povestește un sătean din Comloș, care a văzut un film despre viața gangsterului, apoi se trece la perspectiva lui Dillinger. Stilul cărții te lasă efectiv mut de admirație.

De parcă toată această pendulare între voci, stiluri și naratori nu ar fi de ajuns, romanul are și inserții despre istoria Banatului, aflat, la vremea aceea, sub stăpânire austro – ungară și având capitala la Viena. Desigur că fiind din Timișoara știu multe despre asta și am crescut toți acolo înconjurați de maghiari, sârbi sau nemți, însă tot m-am simțit ciudat când am citit rândurile despre un tânăr student român în capitală (la Viena) care se întorcea acasă la ai lui în vacanță, la Comloș.

Fascinante și gândurile unui tânăr ofițer relocat din Viena în Timișoara, așteptându-se la ce este mai rău și rămânând mut la vederea orașului de pe Bega. 

Într-adevăr, o mică Vienă. Incredibil, dar adevărat. Și scorțoșenia, și sobrietatea, și senzația de un conglomerat străbătut de un curent electric, de amalgam de limbi și accente. (…) Străzi întregi, dar ce zice el străzi, tot orașul părea o replică uluitoarea a Vienei. 

Aș adăuga că Timișoara este și acum incredibil de frumoasă și cosmopolită, chiar dacă puțini se avântă până în vestul țării să o viziteze. Piața Unirii de exemplu, arată ca un decor dintr-un film Disney. 🙂

Timișoara, Piața Unirii

E o carte-puzzle, multietajată, minuțios îmbrăcată, în care alternează registre și tonuri narative de o neobișnuită bogăție și în care «peticele» intertextuale realizează un colaj în care nuanțele diverselor epoci colizionează într-un haos ordonat. Nu forma cărții este însă lucrul cel mai important în cazul Femeii în roșu, ci filosofia ei. Trei teoreticieni literari pornesc în căutarea locus-ului estetic ce a părut, vreme de o sută de ani, cel mai puțin adecvat pentru ancorarea unei opere «serioase», cel mai demn de o evitare disprețuitoare: senzaționalul. Cu corolarul său de kitsch, stridență, romance, aventură, miracol de doi bani, senzaționalul se întrupează aici în povestea «romanțată» a Anei Cumpănaș din Comloș, care, după o viață picarescă, în care traversează două continente, se întoarce ca să moară în Banatul natal. Miezul vieții sale este seara în care, îmbrăcată în rochie roșie, facilitează uciderea amantului ei, faimosul bandit Dillinger, la Chicago. Cei trei autori vor scrie, prin urmare, nu, din start, un roman senzațional, ci, dedublare specifică postmodernului, un roman despre (romanul) senzațional, care să fie, în același timp – uzitând de toate procedeele parodiei, pastisei, restaurației butaforice –, un roman chiar senzational.

(Mircea Cartarescu, citat preluat de pe site-ul editurii Polirom)

Cartea asta se citește pe nerăsuflate. M-am emoționat, am râs în hohote, m-au apucat nostalgiile citind despre orașul meu, Timișoara și zona Banat. Pe lângă asta, este o carte instructivă, conținând nenumărate informații cu caracter istoric despre Banat, despre România Mare, despre război, America, prohibiție și multe altele.  V-o recomand din tot sufletul, este o comoară.

Femeia în roșu se poate achiziționa de aici.

***

Fiind deja de câțiva ani o persoană alfabetizată, imediat după război Ana avu ocazia să-și dea seama și singură câtă importanță poate avea un singur cuvânt pentru mersul întregii lumi.

***

Pentru nevinovăția aceea a cărnii din carnea ei vrea ea să strângă destui bani, pentru ca el să nu fie obligat să se vândă nimănui, niciodată. Pentru asta s-a luptat toată viața ei de atunci încoace, pentru asta se va lupta și de acum înainte. 

***

Dar nu-și dă seama cum a apărut acea graniță, cine a tras-o, cine o păzește, care îi e rostul. E un fel de graniță mișcătoare, una care se strânge, se strânge, încet, pe nesimțite, până ce Ana rămâne singură în spațiul încercuit de ea. Nici măcar mâna nu o mai poate întinde pe deasupra ei ca să aducă pe cineva înăuntru. 

***

Să nu te cunoască nimeni într-un astfel de oraș, să ai această libertate față de tine, față de cum arăți, de cum te miști, față de propriile gânduri, să fii atât de singur și liber între mii de oameni ce par prizonierii prietenilor, cunoștințelor și vecinilor, să te poți gândi la ce vrei, văzându-i pe alții cum se zbat să se gândească doar la ce e necesar pentru supraviețuirea lor sau a imaginii lor, a prestigiului- iată un mod de a lărgi libertatea până  în cadrul unei nebunii speciale, o nebunie ce nici nu s-ar observa din afară. 

foto: Luisa Ene

Comments

comments

2 gânduri despre “Să redescoperim autorii români contemporani: Femeia în roșu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *