Să redescoperim autorii români contemporani: Simona Antonescu, Hanul lui Manuc

17309098_1465581043475255_4874080617230438762_n

Atunci când lucrurile se împotmoleau, inima lui Manuc obișnuia să retrăiască, iar și iar, una și aceeași noapte din copilărie. (…) Ca și cum cineva, mai înalt decât timpul ce curgea tot înainte, l-ar fi scos periodic din viața sa de acum și l-ar fi așezat din nou în cea de atunci, ca să-i mai dea încă o șansă să facă lucrurile bine.

Simona Antonescu, Hanul lui Manuc

foto: Luisa Ene

#sustinliteraturaromana

Un aprilie cu flori și cărți românești.  Luna aceasta este luna dedicată scriitorilor români pe ‘Cărți, cafea și tutun’. Săptămânal, voi scrie câte o postare despre o carte a unui scriitor român contemporan. Cred că e nevoie să (re)descoperim că și noi avem scriitori buni, scriitori cu care să ne mândrim și le putem arăta admirația noastră și aprecierea pentru ceea ce fac cumpărând și citind cărțile lor. Azi vorbesc despre Simona Antonescu, Hanul lui Manuc, dar mai mulți autori români găsiți în cadrul secțiunii de pe blog Românii au talent. La scris.

Citind primele pagini din cartea asta, aveam o presimțire că trebuie să fie minunată. Și nu m-am înșelat.

Hanul lui Manuc este prima carte a Simonei Antonescu pe care o citesc și este o surpriză tare plăcută. Primul său roman, Fotograful Curţii Regale a fost câştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, dar şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Romanul Hanul lui Manuc este o evadare în trecut, purtându-ne cu două veacuri în urmă, în Principatele Române, în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei. Pe acest fundal se construiesc destinele individuale, în frunte cu destinul lui Manuc și al familiei de boieri Sămărghiteni din Mironești. Îmi place foarte mult abilitatea scriitoarei de a trece de la planul general al cărții dat de evenimentele istorice, la planul particular. Se folosește de acest joc pe tot parcursul cărții, trecând cu grație și sensibilitate de la general la particular, ca și cum s-ar folosi de o funcție de tipul zoom in, zoom out. 

În centrul narațiunii stă Manuc, negustor abil, care pe parcursul romanului ajunge să fie implicat și în chestiuni politice, de la București la Constantinopole, și bineînțeles, să pună bazele celebrului han Manuc, din București, care există și astăzi. Aflăm cu acest prilej și povestea din spatele construcției.

Iar pe deasupra Bucureștiului se ridicară bătăile unei inimi noi- inima hanului lui Manuc.

***

De când își deschisese porțile, în primăvară, Hanul lui Manuc devenise locul de întâlnire al tuturor neamurilor lumii. Sub acoperișurile sale, ca într-un turn al lui Babilon adus din nou la viață, se auzeau toate limbile lumii civilizate (…).

***

Hanul devenise iute locul de întâlnire al tuturor trimișilor marilor puteri ce-și discutau acum bucăți din Europa. Ca într-un alambic complicat ce distila vești, amestecându-le aromele și tăriile, Hanul lui Manuc primea la el frânturi de solii sosite pe căi tainice, pe drumuri singuratice și tăcute. și dădea apoi drumul în lume unor vești întregi, complete, închegate în burțile lui neștiute. Veștile sosite tiptil plecau apoi într-o explozie, precum stolurile de porumbei ce izbucneau din podul culei bătrânești a Mironeștilor, în pragul unei noi invazii tătare. Lui Manuc îi făcea plăcere să știe că sub acoperișul lui se fac și se desfac pricinile politice ale vremii. 

Familia de boieri Sămărghiteni, prieteni și asociați ai lui Manuc își deapănă și ei povestea, în special fiica lor cea mică. Aici avem și o poveste de dragoste între ea și mâna dreaptă a lui Manuc, Vlaicu. Povestea dintre cei doi este atât de bine conturată, încât simțeam nevoia de mai mult. Citind fragmentele despre ei doi mă gândeam că aș vrea să citesc o poveste de dragoste scrisă de autoare, pentru că știe să transmită emoțiile, să te țină în suspans, să te lase să deduci anumite lucruri. Legătura dintre Ruxandra și Vlaicu reprezintă unul dintre punctele forte ale cărții, îți stârnește duioșii de care poate nu te credeai capabil, și o spun tocmai eu, care de obicei nu citesc romane de iubire iar atunci când citesc mi se par prea siropoase pentru gustul meu. Însă această poveste chiar m-a înduioșat.

Nu făcuse nimic silit ori fără plăcere, dar planurile sale rămăseseră mereu suspendate într-un mâine, care nu mai venise niciodată. Iar astăzi se surprindea singură întrebându-se a cui e viața asta în care lucrurile păreau să o plănuiască pe ea, și nu invers? 

***

De când o văzuse pentru prima dată pe Ruxandra în poarta curților de la Mironești, dreaptă între părinții ei, ieșiți cu toții să-l întâmpine pe Manuc, Vlaicu petrecuse zile nenumărate să deslușească ce însemnau toate aceste furtuni ce-l traversau, ori de câte ori se gândea la ea. Ca să-l poată stăpâni, încerca să desfacă sentimentul în bucăți, să vadă din ce este făcut. 

Dacă tot am vorbit de puncte forte, descrierile Simonei Antonescu sunt poetice. Pentru mine, poezia înseamnă acele fragmente pe care îmi vine să le învăț pe de rost. Iar cartea asta abundă în ele.

Pentru plăcerea mea (aș învăța pe de rost aproape tot):

În lumina frumoasă a dimineții de mai, conacul zâmbea în soare din toate ferestrele. 

***

Sunt uneori pe lume furtuni ce se nasc greu. Un cer de plumb coboară mai întâi peste oameni, apăsând ca mâna unui Dumnezeu supărat. Din dunga zării, furtuna somnoroasă întredeschide pentru început un ochi îngust de lumină, mai privește o dată lucrurile și așezarea lor de acum, de dinainte, apoi pleoapa neagră coboară și furtuna prinde a sforăi din toate băierile cerului. 

***

Pacea despre care-i vorbiseră imamii în scurta lui copilărie era aici. Fusese dintotdeauna aici, peste tot, numai el nu se învrednicise până acum să se lepede de toate și să se alăture ei. Pacea era în jur, inspititor de aproape, copleșitor de mare, infinită, atât de liniștitoare încât Jamal nu-și mai dori decât să fie una cu ea.

*** 

Pentru o clipă se simți singură pe lume și inima ei flutură asemeni aripilor păsărilor pierdute peste apele golfului, dincolo de podul Galatei. 

***

Cel mai greu este să continui. Toată lumea îndrăgește lucrurile noi, începuturile care stârnesc curiozități și descătușează entuziasme ce-ți amintesc de anii tineri.

Interesante și obiceiurile de la sat, zicalele, crezurile și superstițiile oamenilor din vremea aceea, unele care s-au păstrat chiar până în ziua de azi.

Ce născuți dimineața sunt mai morocănoși când se trezesc, dar învie pe măsură ce se împlinește ziua, așa fel că seara până către miezul nopții sunt plini de viață și mută munții din loc.

Ca în orice literatură de calitate, ceea ce contează mai mult decât acțiunea propriu-zisă sunt destinele, oamenii, scurgerea atât de ispititoare a orelor, a anilor, a întâmplărilor ce duc trepidant spre deznodământ. Am citit cartea asta cu sentimente contradictorii: pe de o parte, ardeam de nerăbdare să citesc mai departe, să aflu ce se întâmplă, întorceam paginile cu febrilitate. Pe de altă parte, voiam să prelungesc lectura, pentru a nu părăsi universul cărții. Frumos, foarte frumos.

Hanul lui Manuc se poate achiziționa de aici.

foto: Luisa Ene
foto: Luisa Ene

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *