Cel mai mare ajutor și cel mai mare sprijin trebuie fiecare să și-l găsească în sine însuși. Foarte bine zice Aristotel: fericirea este a celor ce-și sunt sieși de ajuns.

Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață

Tare greu mi-a fost să aleg câteva citate din Schopenhauer, pentru că nici un cuvânt din scrierile sale nu este de prisos; nici o idee nu trebuie irosită. Am ales câteva care mi-au stăruit cel mai mult în minte, însă omul acesta trebuie citit: deși este la modă stoicismul (și recomandat pe toate blogurile), Schopenhauer îi întrece, în opinia mea, pe Marcus Aurelius, Seneca & co.

L-am descoperit citind Irvin Yalom și de atunci viața mea nu a mai fost la fel. (oricât de dramatic ar suna, îmi rezerv dreptul de a fi dramatică în acest caz). Filozofia lui este practică și mai ales te ajută să dobândești încredere în tine, să nu mai depinzi de alți oameni sau de părerea lor despre tine și în general, să fii fericit. Tu cu tine. 🙂

— *–

Este ușor de înțeles că binele omului și tot traiul lui va atârna mai ales de ceea ce se află în el însuși. Acolo se naște de-a dreptul dispoziția lui bună sau rea, care este mai întâi rezultatul simțirii, voinței și cugetării lui, pe când toate lucrurile din afară-i nu au decât o influență indirectă asupră-i. Astfel, aceleași întâmplări sau împrejurări externe impresionează pe fiecare în mod deosebit. Căci adevărata noastră realitate sunt propriile noastre idei, simțiri și acte ale voinței.

— *–

Un temperament liniștit și voios, izvorât dintr-o sănătate deplină și dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă și în urma ei o conștiință curată- acestea sunt însușiri pe care nici rangul nici avuția nu le poate înlocui. Căci ceea ce este fiecare pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ceea ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora. Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri și fantezii, pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului nici cu cea mai felurită schimbare de societate, priveliști, plimbări și petreceri. Un caracter bun, măsurat și blând poate fi mulțumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel lacom, pizmuitor și răutăcios nu va fi mulțumit nici în mijlocul tuturor avuțiilor. 

— *–

La drept vorbind, bogăția cea mare face puțin pentru fericirea noastră: din care cauză mulți bogați se simt nefericiți, fiindcă sunt fără cultura minții. (…) Totuși oamenii caută de o mie de ori a dobândi bogăție decât cultura minții; pe când desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastră decât ceea ce avem. 

— *–

Nu ceea ce sunt lucrurile obiectiv și în realitate, ci numai ceea ce sunt pentru noi, în impresia noastră, ne dă fericire sau nefericire: ”pe oameni nu-i mișcă lucrurile, ci părerea lor despre lucruri.” (Epictet)

— *–

Căci cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puțin din afară și cu atât îi pot fi și ceilalți de mai puțină importanță. Omul din cealaltă extremă, dimpotrivă, va căuta petreceri și societăți cu orice preț și se va mulțumi ușor cu toate, ferindu-se mai ales de sine însuși. Căci în singurătate, unde fiecare este redus numai la sine, se arată ceea ce are în sine însuși.

— *–

Cel mai mare ajutor și cel mai mare sprijin trebuie fiecare să și-l găsească în sine însuși. Foarte bine zice Aristotel: fericirea este a celor ce-și sunt sieși de ajuns.

— *–

Ceea ce se numește vulgaritatea unui om este domnirea desăvârșită a voinței (adică a dorințelor, poftelor, pasiunilor) peste inteligență și această domnire ajunge până la un grad în care inteligența nu funcționează decât pentru slujirea pasiunilor.

— *–

Însă, ceea ce, întru toate, contribuie mai de-a dreptul la fericirea omului este veselia. În copilăria mea am deschis odată o carte veche și acolo sta scris: „cine râde mult e fericit și cine plânge mult e nefericit”, o gândire foarte simplă, pe care însă, tocmai din cauza simplului ei adevăr, n-am putut-o uita.

Comments

comments