Scrisoarea lui Arnold Schwarzenegger despre succes și importanța mentorilor

foto: media2.mensxp.com

 

Avertisment: rândurile acestea o să vă dea energie să cuceriți lumea! Să nu ziceți că nu v-am spus.

Despre Arnold Schwarzenegger știam doar că are mușchi și că joacă în filme. Asta până să ascult interviul său pentru podcast-ul lui Tim Ferris, care m-a făcut să îmi dau seama pentru a mia oară cât de greșit este să judeci oamenii după aparențe. Arnold Schwarzenegger este un om inteligent, determinat și foarte muncitor. A trecut printr-o mulțime de greutăți, a pornit de jos și a emigrat la 20 de ani în SUA. Dintr-un copil care nu avea nimic în afară de vise a devenit cineva. Câteva lucruri interesante despre povestea sa și o scrisoare publicată în cartea lui Tim Ferris, Tools of Titans. Scrisoarea lui și detaliile despre viața, obiceiurile și tacticile sale mi-au trezit dorința de a gândi măreț și de a-mi depăși limitele.

foto: media2.mensxp.com

Arnold Schwarzenegger s-a născut în Austria, iar până la vârsta de 20 de ani domina deja lumea body-building-ului. A devenit cel mai tânăr bărbat care a câștigat vreodată Mr. Univers, apoi și-a îndreptat atenția către Hollywood. Avea o viziune: voia să fie actor. Nu orice actor, ci un mare star. Arnold nu voia ca ipostaza de struggling artist să îl facă vulnerabil, de aceea a căutat soluții pentru a câștiga bani cu care să se întrețină, astfel încât să nu fie nevoit să accepte orice rol doar pentru a supraviețui. Deși puțini știu asta, Arnold Schwarzenegger a devenit milionar înainte de a fi vedetă la Hollywood. Alături de un prieten, a lucrat o vreme în construcții, iar bruma de bani câștigată a investit-o în imobiliare. Prin investiții deștepte, a reușit să acumuleze o avere frumușică.

Începutul a fost foarte greu, iar majoritatea oamenilor din industria filmului nu îi dădeau șanse de reușită.

”Știi, vremea pentru culturiști a trecut. A fost acum 20 de ani. Arăți prea mare, prea monstruos, prea musculos, nu vei fi actor niciodată.” Asta este ceea ce îmi spuneau producătorii de la Hollywood la început. ”Mă îndoiesc că vei avea succes.” Dar eram foarte convins și aveam o viziune clară că va veni vremea când cineva mă va aprecia. Până la urmă, chiar lucrurile despre care agenții și managerii și executivii de la studiouri îmi spuneau că sunt minusuri au devenit un plus, iar cariera mea a luat avânt.”

Well, you know, the time for bodybuilders has passed. It was 20 years ago. You look too big, you are too monstrous, too muscular, you will never get in the movies. That is what producers said in the beginning in Hollywood. I doubt you are goind to be successful… (…) But I felt very strongly and had a very clear vision that the time would come when someone would appreciate that. Eventually the very things that the agents and managers and the studio executives said would be a total obstacle became an asset, and my career started taking off.

Arnold a reușit să își păstreze visul pentru că a avut răbdare, a căutat și a găsit soluții de a se întreține între timp, și nu s-a descurajat în fața refuzurilor. Și a reușit. Faima a venit peste ceva ani, odată cu filmul Conan the Barbarian.

foto: Luisa Ene

În prefața cărții Tools of Titans, The tactics, routines and habits of billionaires, icons and world class performers, Arnold Schwarzenegger vorbește despre importanța de a avea mentori, de a fi înconjurat de oameni care te inspiră și de a învăța de la alții.

Nu sunt un om care s-a realizat prin propriile puteri. Este adevărat că m-am mutat de unul singur în America, doar cu un ghiozdan în spate. Și este adevărat că am muncit ca zidar, am investit în imobiliare și am devenit milionar înainte să joc în Conan Barbarul. Dar nu este adevărat că m-am realizat prin propriile mijloace. La fel ca toată lumea, pentru a ajunge unde sunt, am fost sprijinit de giganți. Viața mea a fost construită pe o fundație formată din părinți, antrenori, profesori; din suflete bune care m-au lăsat să dorm pe canapeaua lor; din mentori care mi-au oferit sfaturile și înțelepciunea lor; din idoli pe care îi vedeam în paginile revistelor și care mă motivau. Dacă nu aș fi văzut revista cu Reg Park pe copertă și nu aș fi citit despre tranziția lui de la Mr. Univers la a-l juca pe Hercule pe marele ecran, poate încă aș fi rătăcit prin Alpii Austriei. Toți avem nevoie de ceva care să ne alimenteze ambiția. Fie că e vorba de rutine matinale, de filozofii sau de trucuri pentru antrenament, sau poate doar de încurajare, nu există persoană pe lumea asta căreia să nu-i fie de ajutor puțină intervenție din afară. Întotdeauna am considerat că lumea este ca o clasă la școală, și am absorbit lecțiile și poveștile ei ca pe un combustibil care să mă propulseze înainte pe drumul meu. Sper să faci și tu la fel. Cel mai prost lucru pe care îl poți face este să crezi că știi destule. Nu înceta să înveți. Niciodată. Iar acum întoarce pagina și învață ceva.

I am not a self-made man. (…)It is true that I moved to America alone with just a gym bag. And it is true that I worked as a bricklayer and invested in real estate to become a millionaire before I ever swung the sword in Conan the Barbarian. But it is not true that I am self-made. Like everyone, to get to where I am, I stood on the shoulders of giants. My life was built on a foundation of parents, coaches, and teachers; of kind souls who lent couches where I could sleep; of mentors who share wisdom and advice; of idols who motivated me from the pages of magazines. (…) If I had never seen a magazine with Reg Park on the cover and read about his transition from Mr. Universe to playing Hercules on the big screen, I might still be yodeling in the Austrian Alps. (…) We all need fuel. Whether it is a morning routine, or a philosophy or training tip, or just motivation to get through your day, there isn’t a person on this planet who doesn’t benefit from a little outside help. I’ve always treated the world as my classroom, soaking up lessons and stories to fuel my path forward. I hope you do the same. The worst thing you can ever do is think that you know enough. Never stop learning. Ever. (…) Now,  turn the page and learn something.

Puteți citi scrisoarea integrală pe blogul lui Tim Ferris, iar pentru un plus de motivație, ascultați și discursul acesta, este aur curat.

foto: Tumblr

 

 

 

Comments

comments

Have your say