Soluția Schopenhauer: cum să depășești problemele în viață

Atunci când mă simțeam nefericit era din cauză că mă luam drept altcineva decât ceea ce eram, ca mai apoi să deplâng nefericirea și tulburarea acelei alte persoane. De exemplu, mă luam drept un conferențiar care nu reușește să ajungă profesor și nu reușește să atragă pe nimeni la cursurile sale; sau drept cineva pe care un anumit filistin îl vorbește și îl bârfește; sau drept îndrăgostitul pe care fata de care este el îndrăgostit nu îl ascultă; sau drept pacientul pe care boala sa îl ține în casă; sau drept alte persoane afectate de suferințe similare. Nu am fost nimic dintre acestea; toate acestea sunt materialul din care a fost croită haina pe care am purtat-o pentru scurtă vreme și pe care apoi am abandonat-o în favoarea alteia. 

Schopenhauer citat în Soluția Schopenhauer, Irvin D. Yalom

Citind Soluția Schopenhauer, vorbele de mai sus mi-au mers direct la inimă. Dacă ar fi să simplificăm la maxim spusele sale, el afirmă că problemele sunt temporare și nu ne definesc. Însă vorbele sale poartă semnificații mult mai profunde de atât. Ceea ce ne propune Schopenhauer este un exercițiu de detașare: nu sunt definit de acest om amărât care trece printr-o perioadă proastă. Acest rol pe care îl am acum este temporar, nu mă definește și mă voi descotorosi de el la un moment dat. Astfel, dacă învățăm să ne detașăm de acest eu oropsit, vedem situația mult mai clar și mai obiectiv. Realizăm că orice problemă trece, că situația actuală nu ne definește și detașându-ne, trecem peste dureri și supărări mult mai ușor.

Comments

comments

Have your say