Elena Ferrante scrie cu luciditate, onestitate și simplitate. Accentul cade pe sinceritatea ei, pentru că îmi pare că ea dă glas multor gânduri care ne macină, fără însă a cădea în păcatul de a melodramatiza sau exagera. Lucrurile sunt cum sunt, iar ea le prezintă uneori violent, alteori cu blândețe, dar întotdeauna îți lasă impresia că prezintă lucrurile în mod realist. Când eram mică, pe la doisprezece- treisprezece ani, eram absolut convinsă că o carte bună trebuie să aibă un bărbat drept erou și
lucrul ăsta mă întrista foarte tare. Dar după vreo doi ani, faza aceea s-a încheiat. La cincisprezece ani am început să scriu povești despre fete curajoase aflate în situații dificile. Însă am rămas cu convingerea, e adevărat, tot mai accentuată, că cei mai mari povestitori sunt bărbații și că, dacă vrei să scrii, trebuie să înveți să povestești ca ei. Elena Ferante Zilele regăsirii mele are…