Filozofia lui Schopenhauer este practică și mai ales te ajută să dobândești încredere în tine, să nu mai depinzi de alți oameni sau de părerea lor despre tine și în general, să fii fericit. Tu cu tine. :)

Cel mai mare ajutor și cel mai mare sprijin trebuie fiecare să și-l găsească în sine însuși. Foarte bine zice Aristotel: fericirea este a celor ce-și sunt sieși de ajuns. Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață Tare greu mi-a fost să aleg câteva citate din Schopenhauer, pentru că nici un cuvânt din scrierile sale nu este de prisos; nici o idee nu trebuie irosită. Am ales câteva care mi-au stăruit cel mai mult în minte, însă omul acesta trebuie citit: deși este la modă stoicismul (și recomandat pe toate blogurile), Schopenhauer îi întrece, în opinia mea, pe Marcus Aurelius, Seneca & co. L-am descoperit citind Irvin Yalom și de atunci viața mea nu a mai fost la fel. (oricât de dramatic ar suna, îmi rezerv dreptul de a fi dramatică în acest caz). Filozofia lui este practică și mai ales te ajută să dobândești încredere în tine, să nu mai depinzi de alți oameni sau de părerea lor despre tine și în general, să fii fericit. Tu cu tine. :) -- *-- Este ușor de înțeles că binele omului și tot traiul lui va atârna mai ales de ceea ce se află în

el însuși. Acolo se naște de-a dreptul dispoziția lui bună sau rea, care este mai întâi rezultatul simțirii, voinței și cugetării lui, pe când toate lucrurile din afară-i nu au decât o influență indirectă asupră-i. Astfel, aceleași întâmplări sau împrejurări externe impresionează pe fiecare în mod deosebit. Căci adevărata noastră realitate sunt propriile noastre idei, simțiri și acte ale voinței. -- *-- Un temperament liniștit și voios, izvorât dintr-o sănătate deplină și dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă și în urma ei o conștiință curată- acestea sunt însușiri pe care nici rangul nici avuția nu le poate înlocui. Căci ceea ce este fiecare pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ceea ce nimeni nu-i poate da nici lua, este…