Postarea aceasta este despre femei care mă inspiră prin perseverența și curajul cu care își duc viața. Cele care înfloresc precum floarea de colț, din stâncă, și își urmăresc visurile & pasiunile cu determinare, în pofida oricăror greutăți.

Anne Tyler. Sursa: dianerehm.org

Întotdeauna sunt hotărâtă să înving greutățile, hotărâtă să câștig, hotărâtă să fiu eu, eu în cea mai bună variantă a mea, întotdeauna femeie, întotdeauna de culoare și de-a pururi liberă. Una dintre cele mai reprezentative scriitoare americane de culoare, Margaret Walker, spunea în colecția de eseuri The Writer on Her Work, că uneori singurul loc în care avea parte de liniștea

necesară pentru a scrie era baia. Femeia a fost o figură importantă a mișcării literare Chicago Black Renaissance, cărțile sale au fost traduse în mai multe țări și a câștigat numeroase premii literare, precum Yale Series of Younger Poets Competition. De fapt, a fost…

foto: Luisa Ene

Mesajul meu nu este: În viață luați-vă la trântă cu greutățile! Sincer, dacă reușiți să vă descurcați și altfel, cu atât mai bine. După cum oricine-și poate da seama, munca grea nu e deloc plăcută, iar unii oameni chiar nu-i pot face față și nu reușesc vreodată să se obișnuiască. Însă dacă cumva, chiar acum, vă aflați într-o situație dificilă și suferiți, aș vrea să vă spun asta: pentru moment vă e greu, dar s-ar putea ca în viitor truda voastră să dea roade.   Haruki Murakami, Meseria de romancier foto: Luisa Ene Am citit Meseria de romancier, Haruki Murakami ca pe o carte de filozofie stoică. Deși titlul cărții te face să crezi că este vorba despre scris și că poate fi utilă doar unui scriitor aspirant, m-aș avânta să spun că este o carte utilă oricărui om, cu orice tip de îndeletnicire. Cartea asta te încurajează să perseverezi, să muncești mult și să faci ceea ce îți place. Prima creație a unui scriitor este propria persoană. Am citit asta undeva pe Facebook, nu mai știu cine a spus-o, însă pe tot parcursul lecturii acestei cărți

m-am gândit cât de adevărat este. Haruki Murakami ne încurajează să facem exact asta: să ne creem pe noi înșine. *** Oricât adevăr ar purta unele sloganuri și oricât de frumoase ar fi mesajele transmise, dacă nu se sprijină pe forța morală a sufletului, până la urmă nu sunt decât vorbe în vânt. Asta am învățat eu atunci, pe pielea mea, și asta cred în continuare. Cuvintele au puterea lor. Dar ea trebuie să fie, cel puțin, una orientată spre bine. Cuvintele n-au voie să pornească singure la drum, așa, de capul lor. De aceea am continuat să mă afund în lumea mea izolată. O lume cu cărți, muzică și filme.    *** Oricât de ocupat am fost și oricât de grea mi-a fost viața, cărțile și muzica au fost întotdeauna pentru mine o bucurie imensă. O bucurie…

Bucureștiul interbelic văzut prin ochii nostalgici ai scriitorului Andrei Ruse. Descrierile lui sunt atât de bune încât ar putea fi un eseu de sine-stătător despre Bucureștiul de altădată.

Orașul-grădină, așa era numit Bucureștiul, un oraș curat și plin de verdeață, de curți cu grădini cu flori, nu doar în fața caselor, dar și lângă fiecare bloc-haus modern care răsărea în centru, cu bulevarde pline de trandafiri și copaci pe margini, cu artere luminate care duceau spre marile parcuri, unde toți oamenii se plimbau serile și mai ales în weekenduri, de parcă fiecare zi ar fi fost o mare sărbătoare. Cea a vieții poate, căci se trăia din plin în acest loc (...). (Andrei Ruse, Zaraza) Bucureștiul interbelic

văzut prin ochii nostalgici ai scriitorului Andrei Ruse. Descrierile lui sunt atât de bune încât ar putea fi un eseu de sine-stătător despre Bucureștiul de altădată. M-a făcut să vreau să iau la pas străzile descrise de el, să văd ce se află acum prin acele locuri. Ceea ce mă uimește pentru că eu sunt genul de cititoare care sare plictisită…

5 lecții despre scris din jurnalul lui Mihail Sebastian.

Tot ce am scris ieri (nici 5 pagini) a fost prost. Astăzi simt că va merge și mai greu. Eram săptămâna trecută ca un instrument acordat. Tot ce scriam avea tonul just. Acum mă simt dezacordat. Totul e fals, greoi, neadevărat. Uneori văd lucrurile, le simt, le aud- dar fraza nu mă ajută. Cade plumburie, decolorată, indiferentă.   Mihail Sebastian, Jurnal Te-ai gândit vreodată, în timp ce citeai ceva, ce a vrut să spună autorul, cum a ajuns la ideea respectivă, ce a vrut să transmită, sau cât timp i-a luat să scrie o anumită carte? Dacă da, dacă ești curios să descoperi ce se află în spatele cortinelor, cum lucrează la o carte un scriitor consacrat, Jurnalul lui Mihail Sebastian este cartea perfectă pentru tine. Spuneam într-o postare anterioară că însemnările lui Mihail Sebastian despre procesul scrierii sunt aur curat. În jurnalul său, acesta povestește tot, cât scrie pe zi, cum gândește o carte în ansamblul ei, chinurile în legătură cu calitatea scriiturii sale, tehnicile pe care le aplică. Am făcut o selecție cu cele mai importante idei despre scris desprinse

din carte, însă vă recomand să citiți cartea, mai ales dacă lucrați într-un domeniu creativ sau cochetați cu scrisul. Aveți multe de învățat din însemnările sale. Forțează-te să scrii Cel mai des întâlnit sfat și totodată cel mai util este să te apuci de scris. Mulți avem impresia că pentru a scrie trebuie să te lovească inspirația, însă la fel cum pofta vine mâncând și inspirația vine scriind. Pentru a scrie este crucial să te apuci de scris. Editezi după, corectezi, revii asupra unor idei, trebuie doar să te apuci. Zi pierdută în ezitări. Mi-e totdeauna frică să încep. Am recitit ce am scris, am răsfoit de câteva capitolele care o privesc pe Nora- sub pretextul de a o reîntâlni, de a recăpăta tonul care-i convine și, în realitate, pentru că nu aveam curajul să mă pun serios la lucru. (...)…