Cartea este o colecție de eseuri amuzante, ironice iar pe alocuri amare, despre viața de acolo, oamenii din State și mai tot ce înseamnă America. Indiferent dacă ați văzut țara asta sau nu, dacă vă tentează să o vizitați sau nu, vă asigur că veți surâde sau veți râde de-a binelea. Omul chiar are talent la scris și știe să facă din orice o poveste bună.

foto: Luisa Ene

Vă spun ceva, dar trebuie să-mi promiteți că nu mai povestiți la nimeni. Nu mult după ce ne-am mutat aici, ne-am invitat vecinii de alături la cină și ei - jur că este adevărat - au venit cu mașina. Am rămas cu gura căscată (țin minte că i-am întrebat dacă la supermarket se duc cu avionul, ceea ce nu a provocat decât priviri goale și ștergerea mentală a numelui meu de pe orice viitoare listă de invitați), dar, de atunci încoace, am înțeles că nu era nimic neobișnuit în faptul că se suiseră în mașină pentru a parcurge cei sub treizeci de metri până la noi. În America zilelor noastre, nimeni nu se mai duce nicăieri pe jos. Însemnări dintr-o țară mare, de Bill Bryson  Nu aș fi avut nevoie de nici o descriere a cărții sau a autorului, pentru că imediat ce am aflat că este vorba de America am și înhățat-o de pe raft. Dar faptul că am mai citit o carte genială scrisă de Bill Bryson a fost un plus. Am iubit America de la distanță de când

eram mică, iar în facultate mi-am văzut visul cu ochii: am stat trei luni în SUA, în Atlantic City. A fost una dintre cele mai frumoase și totodată dificile experiențe din viața mea de până acum. Recent am revizitat America, ispravă despre care am povestit aici și aici. De două lucruri mi-am dat seama odată cu această vizită: iubirea mea pentru America nu s-a stins; raiul cărților este în America. Chiar m-aș bucura să îmi spuneți în comentarii dacă v-ar plăcea să citiți pe acest blog despre experiența Work & Travel în America: ce înseamnă, cât de greu este să ajungi, cum îți găsești job, cât se câștigă, cum e viața acolo și câte și mai câte. Dacă vă interesează, dați un semn și mă apuc de scris. :D  Mă întorc la subiectul de astăzi: Însemnări dintr-o țară mare, de…

'Babbit' te face să te rușinezi de superficialitatea ta și să reconsideri lucrurile pe care le consideri importante.

foto: Luisa Ene

Dar ce-ți închipui tu? Crezi c-am fost aduși pe lume ca să petrecem și- cum se spune? - să ne odihnim pe laurii fericirii? Îți închipui că omul nu este făcut decât pentru a fi fericit? De ce nu? E drept că n-am găsit nici un individ care să știe exact pentru ce dracu a fost făcut omul! Babbit, Sinclair Lewis A venit toamna, acoperă-mi inima cu o carte. Cu Babbit, de exemplu. :) Până în 1930, nici un american nu câștigase premiul Nobel pentru literatură, dar lucrurile s-au schimbat în toamna acelui an, pentru că Sinclair Lewis a câștigat Nobelul. Circula pe-atunci o anecdotă, cum că europenii îi urăsc pe americani, de-aia nu le oferă premiul Nobel, iar acum l-au oferit, în sfârșit, unui scriitor care critică societatea americană. Ha! Citind Babbit, se înțelege foarte ușor cum de s-a ajuns la gluma asta: scriitorul nu slăbește cultura americană deloc, fiecare personaj al său fiind ironizat și ”amendat” pentru obiceiurile sale. Societatea americană este expusă în toată splendoarea superficialității sale. Despre ce este vorba Dacă ați citit Marele Gatsby, puteți intui subiectul acestei cărți: personaj care își

depășește condiția, dar este nefericit, snobism, cultura de ochii lumii, superficialitate, America în perioada Jazz Age ( anii 1920) etc. Mi se pare însă că Babbit este un roman mult mai bun, mai profund, mai dezvoltat și mai ironic decât Gatsby. Îl mai asemăn mult și cu stilul lui Caragiale: ironie, replici memorabile, prostie cât cuprinde, vocea critică a naratorului, situații absurde care devin comice... prin urmare, dacă vă plac piesele lui Caragiale, veți aprecia din plin acest roman. Cui i se potrivește acest roman Oamenilor sătui de superficialitatea societății în care trăiesc, dispuși să râdă puțin de asta, să facă haz de necaz și să se recunoască (puțin rușinați dealtfel) în unele descrieri mai puțin măgulitoare. Câteva lucruri interesante în Babbit Lucrul care mă uimește de fiecare dată când citesc un roman scris cu mult timp…

Cine citeste scrisorile lui Van Gogh nu mai are nevoie de cărți ieftine de self-help sau de speakeri motivaționali.

sursă: huffpost.com

C.M. m-a întrebat dacă o femeie sau o fată care ar fi frumoasă nu mi-ar plăcea; i-am răspuns că aș prefera să am a face cu una care ar fi urâtă, sau bătrână sau săracă, sau care ar fi nenorocită, într-un fel sau altul, dar care din experiența vieții, din necazurile ei, și-ar fi însușit înțelegerea și un suflet. Van

Gogh, Scrisori Scrisorile lui Van Gogh către fratele său, Theo, din peroada 1872- 1890, cuprind nenumărate detalii despre viața sa, despre artiștii pe care îi aprecia, despre artă și literatură, dar mai ales, nenumărate gânduri despre viață, bunătate, inteligență, talent, ambiție,…

Urmăresc blogul lui Seth Godin de ceva vreme, iar dacă ești interesat de marketing și de zona online, blogul și cărțile sale sunt potrivite pentru tine.

La început a fost povestea. Oamenii au început să-și spună povești înaintea marketingului, înaintea cărucioarelor de cumpărături și cu mult înaintea reclamelor televizate. Noi, oamenii, am observat din vechime diverse lucruri. Am observat că soarele răsare în fiecare dimineață, așa că am inventat o poveste despre Helios și carul său de foc. (...) Poveștile ne ajută să înțelegem lumea mai ușor. Poveștile sunt singura metodă cunoscută de diseminare a ideilor. Marketerii nu au inventat poveștile, ci doar le-au perfecționat.  Toți marketerii spun povești, Seth Godin Urmăresc blogul lui Seth Godin de ceva vreme, iar dacă ești interesat de marketing și de zona online, blogul și cărțile sale sunt potrivite pentru tine. Toți marketerii spun povești este o carte care te învață cum poți spune o poveste astfel încât să captivezi publicul și să îți vinzi produsul/ideea. Toți marketerii de succes spun povești pentru că acestea sunt cerute insistent de clienți. Aceștia sunt obișnuiți să își spună povești lor înșile, precum și unii altora, așa că este firesc să cumpărăm lucruri de la cineva care ne spune o poveste. Oamenii nu pot face față adevărului. Cum sunt poveștile grozave? Conțin

o promisiune. Sunt crezute. Sunt subtile. Se derulează rapid. Apelează la simțuri. Vizează grupuri. Nu se contrazic. Corespund viziunii noastre despre lume. La fel ca în biologia evoluționistă, jocul se schimbă mereu. Paradoxul evoluționist numit 'blestemul Reginei de Cupă' spune că ceea ce a dat rezultate ieri are puține șanse să dea rezultate și astăzi. Când Alice juca șah în Țara Minunilor, Regina de Cupă schimba jocul la fiecare mutare. Același lucru se întâmplă în Țara Minunilor marketingului. Un competitor face o schimbare și, deodată, întregul peisaj competițional este diferit.  Marketingul reușește atunci când suficient de mulți oameni cu viziuni similare asupra lumii se unesc într-un fel care le permite marketerilor să ajungă la ei într-un mod eficient. (...) Oamenii se adună în grupuri cu viziuni comune asupra lumii, iar sarcina ta este…

„Arta de a trăi este mai asemănătoare cu arta luptelor decât cu cea a dansului, prin faptul că trebuie să stai bine pe picioare, fără să cazi și pregătit pentru tot ceea ce ți se ivește în cale, chiar neprevăzut.”

sursa foto: ryanholiday.net

Să spunem că ai un grup de 20 de prieteni, fiecare cu viața, cunoștințele, pasiunile și experiențele sale. Dintre toți acești prieteni, ai unul care se diferențiază net de restul, fiind (aproape) atotcunoscător, matur, echilibrat, de succes, plin de compasiune și gata să-ți fie alături oricând, mai ales la greu. Din acest grup, la care dintre prietenii tăi apelezi atunci când ai ceva pe suflet? Înlocuiește acest prieten atotcunoscător cu o carte de filozofie stoică: Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși. Adresează-te cărții așa cum te adresezi unui prieten, atunci când grijile și întrebările te năpădesc. Pune-i întrebări: Cum să comunic mai eficient cu cei din jur? Care sunt aspirațiile mele și cum să le îndeplinesc? Ce este iubirea și cum o pot obține? Odată ce am obținut-o, cum să o păstrez? Banii și faima aduc fericirea? Iar lista întrebărilor poate continua la nesfârșit. Vei primi răspunsuri, vei primi consolare și îndrumare. Principalul rol al filozofiei este de a răspunde durerii din sufletul nostru, doar că majoritatea dintre noi am uitat asta și o privim ca pe o disciplină pompoasă, deloc accesibilă sau pragmatică. Percepția despre filozofie nu

a fost însă întotdeauna așa. La începuturile acestei discipline, în Roma și Grecia antică, filozofia era văzută drept terapie pentru suflet, o unealtă practică ce te ajuta să te cunoști și să trăiești împăcat cu tine însuți și cu viața ta. Filozofii de atunci, precum Epicur, Platon, Seneca, Marcus Aurelius, erau interesați de viața de zi cu zi și de dezvoltarea personală. Această atitudine a continuat până în secolul XIX, cu filozofi precum Montaigne, Schopenhauer, Nietzsche, apoi, în secolul XX, s-a produs o schimbare. Filozofia a încetat să mai fie un prieten de nădejde la care apelăm în viața de zi cu zi, și a devenit prea academică, prea desprinsă de realitate. Lucrurile interesante despre cum să trăim, cum lucrează mințile noastre, cum să comunicăm, au început să fie discutate cu precădere…