Villette- cum ajunge o femeie marginalizată să-și câștige independența financiară și iubirea

Cred într-un amestec de speranță și lumină care îndulcesc cele mai amare momente. Cred că viața asta nu este tot; nu este nici începutul, nici sfârșitul. Cred în timp ce tremur de durere; am încredere că va fi bine în timp ce plâng.

Vilette, Charlotte Brontë

photo-2

“Villette! Villette! Have you read it?!” exclama încântată George Eliot prin 1850, la publicarea cărții. Și după ce am citit cartea, am înțeles de ce.

Când ne gândim la Charlotte Brontë o asociem cu Jane Eyre, cel mai cunoscut roman al ei. Însă puțini știu, din păcate, de CAPODOPERA asta minunată intitulată Vilette. Nici măcar eu, șoarecul absolut de bibliotecă, nu știam ce mă așteaptă când am pus mâna pe cărticica asta. M-am pus să o citesc într-un mod interesant pentru mine. Sunt puțin (mai mult) organizată când vine vorba de cărți: am liste de to read, am catastif în care îmi notez frumos ce citesc în fiecare lună, urmăresc recenzii, citesc pe recomandare, fac fișe de lectură și așa mai departe. Cu Vilette însă a fost altfel. Eram într-o seară în care nu mi se aliniaseră stelele, Uranus era în punct opus și strâmb cu Jupiter și toate cele, iar eu sufeream de depresii existențiale. Și mă tot gândeam ce să fac, răsfoiam nemulțumită un Rushdie, Pământul de sub tălpile ei, mă enerva, n-aveam chef de Rushdie că ăsta are darul de a mă băga în depresii (și mai) existențiale. Și cum mă învârteam eu așa printre vrafurile de cărți împrăștiate prin casă îmi sare în ochi Te-am dorit într-o seară, Charlotte Bronte.

Dacă sunt momente în care înclin să cred într-o divinitate, într-o forță superioară care veghează asupra noastră, uite astea sunt. Când descopăr exact la momentul potrivit o carte de care am eu nevoie, minunată, sublimă, care mă lasă așa, într-o stare de bine și are efect terapeutic. Era vorba aia cu Shopping is cheaper than a psychologist. Nu, e de fapt, Reading is cheaper than a psychologist! You can, actually, read for free!

Vilette. O singurătate frumoasă, descrisă prin pasaje poetice și mici analize psihologice, la minut. Niciodată nu a fost articulat atât de bine sentimentul de singurătate, frustrarea și revanșa celor oprimați. Niciodată nu am închis o carte cu așa un sentiment de liniște și pace. Charlotte Bronte explorează sufletul uman ca un chirurg precis, cu demnitate, cu finețe și cu o concluzie, în definitiv, frumoasă: binele învinge și frumusețea (chiar) vine din interior. Faith in humanity- Restored!!

Lucy Snow este o fată singură, bătută de soartă, nu prea frumoasă, dar nici chiar urâtă, care lasă totul în urmă și decide să plece în lume, în orașul ficțional Vilette. Și se îndrăgostește de un bărbat inaccesibil, super-frumos, super-deștept, dar îndrăgostit la rândul său de o altă femeie. Ginevra, cea mai frumoasă, cea mai blondă și cea mai veselă, exact ceea ce melancolica Lucy nu era. Ginevra nu putea trăi cu adevărat decât într-o sală de bal, altfel, lâncezea deprimată. Interesant este că ele ajung într-un fel prietene. Faină și antiteza dintre cele două: Ginevra, deși e rea, superficială și rivala lui Lucy, iar în principiu ar trebui s-o urâm, Charlotte reușește totuși să o facă umană. Până și Lucy o îndrăgește la un moment dat. În definitiv, nimeni nu e absolut rău sau absolut bun. Totul e într-o zonă gri. Ceea ce este foarte frumos și demn cumva, este că Lucy nici nu speră la iubirea lui, nici nu-i declară nimic, doar se mulțumește toată viața să-l iubească în tăcere și să-i fie prietenă. La final va învinge binele, ca în viață, nu în modul în care își dorea sau imagina Lucy, ci chiar mai bine îndrăznesc eu să spun.

Oricum, Lucy Snow ne tachineză toată cartea: ai impresia că știi ce e în mintea ei, totul este prezentat la persoana I, crezi ca ești complicele și confidentul ei, apoi te șochează așa cu câte o chestie, câte o dezvăluire despre ceva, cu care ea era în temă încă de la începutul cărții!

Cred că n-am mai citit o carte cu un personaj principal descris ca fiind atât de plat, atât de sec și fad, ca apoi să-l descoperi pe parcurs ca fiind senzual, tumultos, complet. Ce trăiri intense are femeia asta, cât tumult! Frumos, așa ca apele liniștite care sunt adânci.

Lucy este un personaj conturat foarte bine, cu inserții de monolog interior, cu descrieri care amenință să derapeze în nebunie și halucinații, dorințe disperate și toată paleta de sentimente. M-a ținut tensionată și la un moment dat simțeam că abia respir de emoție. C. Bronte a folosit modernismul în literatură înainte să existe acest termen în literatură. Formidabilă abordare a unor probleme sensibile: iubire neîmpărtășită, feminism, frustrări, diferențe de clasă socială. Și toate astea cu o voce fermă, demnă, curajoasă, fără să cadă într-o latură siropoasă.

Cum ajunge o femeie marginalizată să-și câștige independența financiară și iubirea, cam despre asta e vorba, așa, într-o frază. Cu un final heartbreakingggg, dublu final, lasă la latitudinea noastră să înțelegem ce vrem. Să ne alegem finalul. La fel cum face John Fowles în Iubita locotenentului francez, dacă vă mai aduceți aminte.

Se încheie cu descrierea unui dezastru, nu ne spune exact ce s-a întâmplat, dacă a murit sau nu cine trebuia să să se întoarcă, întrerupe descrierea și spune: Am spus destul. Să nu tulburăm inimile blânde și binevoitoare, să lăsăm imaginația zâmbitoare, speranța. Să lăsăm să conceapă beția bucuriei care renaște proaspătă dintr-o groază adâncă, minunată odihnă după spaimă, satisfacția întoarcerii. Să-și închipuie unirea și traiul care se desfășurară în fericire. Adio!

Nu vreau să închei până nu vă zic un detaliu: C. Bronte a fost îndrăgostită de un coleg profesor de-al ei, care era căsătorit. Se pare că i-a scris niște scrisori foarte picante, pe care ard de nerăbdare să le citesc. Așa-mi place să aflu chestii normale despre monștrii sacrii ai literaturii, să văd că sunt și ei oameni, cu slăbiciuni, cu suspine, cu drame de om mic, așa, ca noi toți. Chiar dacă sunt geniali. Să văd, au iubit, n-au iubit, s-au certat cu vreun coleg pe la o serată dansantă sau cerc literar. Din astea.

Comments

comments

4 comments

  1. Iulia - July 31, 2017 2:26 pm

    Foarte frumoasa recenzia ta!O sa caut si eu cartea:) Lecturi frumoase!

    Reply
    • Luisa Ene - July 31, 2017 2:49 pm

      Multumesc frumos. Spor la citit! 🙂

      Reply
  2. Anca - June 24, 2019 3:45 pm

    Tocmai o citesc și eu acum și mă enervează ca nu a reușit sa mă prindă inca chiar dacă am mari așteptări de la ea. Am ajuns abia la partea în care Ginevra primește tot felul de cadouri de la admiratorul sau chiar dacă nu îl iubește. Sper sa mă prindă mai bine pe parcurs. Frumoasa recenzis ta😊

    Reply
    • Luisa Ene - June 27, 2019 7:23 pm

      Iti multumesc mult, ma bucur ca ti-a placut recenzia. Eu cred ca te va prinde, cel putin pe mine m-a impresionat. 🙂 Lecturi placute!

      Reply

Have your say