Cei care îmi urmăresc blogul știu că de câteva luni am început să învăț limba coreeană, aventură despre care am povestit aici. Fiind absorbită de cultura asiatică, m-am gândit să vă recomand câteva filme și seriale coreene minunate, în caz că doriți să încercați ceva diferit față de filmele de la Hollywood. De fapt, filmele și serialele lor, cultura lor pop, a ajuns una dintre cele îndrăgite din lume, supranumită Hallyu Wave. Iar Coreea are ca politică de țară obiectivul de a deveni cel mai mare exportator de cultură pop din lume. Hallyu Wave este considerat de către specialiști cea mai rapidă și mare schimbare de paradigmă culturală din istoria modernă.
Într-un articol mai vechi, spuneam că a învăța o limbă străină poate fi amuzant, interesant, plăcut dacă știm cum. E o chestie de perspectivă: trebuie să uităm de manuale și exerciții și să ne gândim la învățatul/aprofundatul unei limbi străine ca la un hobby, ca la ceva ce facem din plăcere. Există o mulțime de lucruri plăcute pe care le poți face pentru a exersa o limbă străină, iar una dintre modalități este cultura pop, pe care oricum o consumăm cu toții: filme, seriale, muzică. De aceea, în ultima vreme, am ales să urmăresc diverse filme, seriale și să ascult muzică coreeană, pentru a mă obișnui cu sunetul acestei limbi și pentru a „pescui din mers” expresii. Și chiar mă ajută, pentru că atunci când fac cursurile de coreeană, descopăr că știu deja anumite expresii, fără să le fi învățat metodic, ci pentru că le-am auzit în mod repetat. Genul acesta de învățare, prin intermediul culturii pop, se face în mod instinctiv, fără să te străduiești să o faci, de asta cred că e o metodă atât de bună.
Vă recomand câteva dintre filmele și serialele care mi-au plăcut enorm și care o să vă arate un alt stil de exprimare artistică. Spun un alt stil pentru că au un mod fascinant de a îmbina comicul cu dramatismul, o mare profunzime în dialoguri, dată într-o oarecare măsură de valorile lor extrase din filozofia confucianistă, dar și de istoria tumultoasă a Coreei. Pentru puțin context, în 1910 Japonia a anexat Coreea și a urmat o perioadă de 35 de ani de ceea ce va rămâne cunoscut în istorie drept una dintre cele mai agresive procese de colonizare din lume. În plus, Coreea a fost măcinată de încă un război, după ce a fost împărțită în două, pentru că cei din Nord, comuniștii susținuți de Stalin, au invadat Coreea de Sud. Până în prezent, Coreea de Nord rămâne țară comunistă, iar Coreea de Sud a rupt orice legătură cu nordul.
Acest episod al istoriei lor, legat de Japonia, dar și divizarea țării în două, sunt doar o parte dintre marile probleme cu care coreenii s-au confruntat de-a lungul istoriei. Au fost invadați și cuceriți de sute de ori, în ciuda faptului că ei nu au invadat sau atacat vreodată alte popoare. De fapt, unii consideră că acesta este unul dintre motivele pentru care arta, literatura, filmele și muzica lor are o profunzime atât de mare, o oarecare tristețe și nostalgie. Pentru că atunci când creează, accesează momentele triste și dureroase prin care au trecut și transpun aceste trăiri în artă. Durerea lor ca națiune este exprimată la ei printr-un cuvânt intraductibil, han, care înseamnă o formă de furie și supărare de nestins, direcționată împotriva destinului care i-a chinuit. Cumva, ei simt că nu pot fi răsplătiți vreodată pentru toate durerile prin care au trecut – de aici se trage stilul lor emoționant, profund și dureros din artă.
Acum că am explicat contextul și am arătat de ce filmele și serialele lor au o profunzime și emoție aparte, trec la câteva recomamdări de filme și seriale extraordinare.
🎬Seria Along With The Gods, fantasy, ⭐ 7, 3 IMDB
Seria Along With The Gods, formată din 2 filme, ambele succes de box office, spune povestea unui pompier care moare în timpul unui incendiu și ajunge în lumea de dincolo, unde trebuie să treacă o serie de probe pentru a-și câștiga un loc în Rai. În aventură este acompaniat și ajutat de 3 grim reapers, care îl ajută să treacă probele și îl apără în instanța cerească. Povestea este inspirată de Infernul lui Dante, unde, dacă vă aduceți aminte, sunt, la fel ca aici, mai multe trepte ale purgatoriului și eroul trebuie să depășească diverse probe pentru a ajunge în Rai, unde îl așteaptă iubita lui.
Cele două filme din serie îmbină scenele dramatice cu umorul negru, iar efectele speciale sunt de top – este un fantasy bine realizat și emoționant.
🎬Dongju: The Portrait of a Poet, film de artă, biografic,
⭐ 6,3 IMDB
The Portrait of a Poet este un film biografic de artă extraordinar, filmat alb negru, care spune povestea poetului coreean Dongju, ce culminează cu încarcerarea sa de către guvernul japonez. Ca în privința tuturor filmelor coreene, profunzimea cu care sunt redate evenimentele și emoțiile personajelor reprezintă punctul forte al acestui film. Îl recomand mai ales pentru cei care iubesc filmele de artă, mai puțin comerciale.
🎬Forgotten, thriller,⭐ 7,4 IMBD
Forgotten este un excelent thriller psihologic care spune povestea lui Jin Seok, un tânăr ce locuiește alături de părinții și fratele său. În stilul clasic al thrillerelor coreene, este vorba despre răzbunare, răsturnări de situație absolut incredibile și multă emoție. Filmul acesta m-a ținut în tensiune de la început până la sfârșit, este unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am văzut vreodată. Acțiunea este construită atât de bine, iar finalul atât de neașteptat, încât aproape că am sărit din scaun când misterul a fost deslușit la final.
🎬Twenty – comedie,⭐ 6,8 IMDB
Twenty, după cum puteți ghici din titlu, este povestea unui grup de prieteni care au 20 de ani și se luptă cu problemele specifice vârstei: școală, primele iubiri, înrolarea în armată (care este încă obligatorie în Coreea). Este o comedie care demonstrează umorul demențial și de neegalat al coreenilor. Farmecul acestui film constă în redarea unor scene de tipul slice of life, în care îți arată într-un mod amuzant problemele cu care ne confruntăm cu toții. Este o chestie tipic coreeană, să prezinte lucruri jenante, de care de obicei ne rușinăm să vorbim, într-un stil hilarious.
🎬Train to Busan – horror, ⭐ 7,6 IMDB
Un film horror, cu zombie, perfect pentru fanii genului și nu numai. Este unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut pe tema zombie apocalypse (și am văzut multe, sunt fană a genului). Acțiunea se petrece într-un tren pe ruta Seul – Busan, iar umorul negru, emoția și jocul actorilor fac din el unul dintre cele mai bune filme de gen. Actorul principal, Yoo Gong, este unul dintre cei mai îndrăgiți actori sud coreeni (și unul dintre preferații mei).
🎬Parasite, dramă, comedie neagră, ⭐8,6 IMDB
Parasite aproape că nu mai are nevoie de prezentare. A câștigat premiul Oscar, de fapt, este primul film în altă limbă decât engleză, care a luat acest premiu. Este o dramă cu accente de umor negru, absurd, care scoate în evidență diferențele de clasă socială. O familie care ajunge să profite de niște oameni bogați și naivi și trăiesc pe seama lor, după cum spune și titlul, ca niște paraziți. E un film excelent, eu chiar l-am văzut de două ori.
🎬Oldboy, thriller, ⭐8,4 IMDB
Oldboy este deja un film clasic, care are și un remake la Hollywood, doar că mult mai slab decît originalul. Acest film simbolizează foarte bine acel spirit han al coreenilor despre care vorbeam la începutul articolului, pentru că se focusează pe durere și răzbunare. În cazul Oldboy, răzbunarea atinge cote de-a dreptul absurde și incredibil de dureroase (chiar și de privit). Este povestea lui Oh Dae-Su, care este întemnițat timp de 15 ani, aproape că înnebunește în perioada aceasta și cel ma rău, nu înțelege cine îi face asta și de ce. Când în sfârșit este eliberat, se luptă să-și recâștige viața de dinainte și mai ales să afle cine i-a făcut asta și de ce.
🎬It’s Ok, That’s Love, ⭐8,3 IMDB,comedie/dramă
Am descoperit serialul pe Netflix și este cel mai bun serial văzut în ultima vreme. Spune povestea unor psihologi și a pacienților pe care îi tratează, atingând subiecte precum depresia, traumele din copilărie, schimbarea de sex, schizofrenie etc. O fac într-un mod atât de emoționant și reușit, cu umor, încât nu ai cum să nu te regăsești, să nu plângi și să nu râzi alături de presonaje. În centrul acțiunii se află povestea de dragoste dintre un scriitor și o femeie de 30 de ani, medic psihiatru. Ca să înțelegeți tonul filmului, redau aici o discuție despre traumele trecutului, dintre cei doi protagoniști.
Nomazii din deșert obișnuiau să își lege cămilele de un copac, noaptea. Dimineața desfăceau sfoara și eliberau cămilele, însă în ciuda faptului că nu mai erau legate, acestea nu se mișcau din loc. Pentru că erau obișnuite să fie legate și nu realizau că acum sunt libere să plece. La fel cum noi suntem legați de traumele trecutului, fără să realizăm că în prezent suntem liberi.
Nu pun trailer aici, dar vă las cu o piesă din serial, care mi-a plăcut la maxim. Serialul e disponibil pe Netflix.
🎬My Mister, dramă, ⭐9 IMDB
My Mister este o dramă emoționantă care rezumă dificultățile vieții din era modernă. Serialul a câștigat numeroase premii pentru scenariu și interpretare și are în centrul acțiunii povestea unei femei puternice care se luptă să se întrețină și să își îngrijească bunica. Pe parcurs, leagă o prietenie cu un coleg de birou și ajung să își vindece rănile trecutului. Este un serial profund uman și cred că tema este rezumată cel mai bine de melodia Adult de pe soundtrack. Ascutați și mai ales citiți versurile și veți înțelege de ce spun că este o poveste profund umană.
🎬The Handmaiden, dramă, thriller, ⭐8,1
Filmul spune povestea unei femei coreene angajate ca menajera unei bogate moștenitoare japoneze. Pe parcurs descoperim și un complot pentru a o deposeda pe moștenitoare de averea sa. Din nou, mi-a plăcut jocul actorilor, iar imaginile sunt artă. Filmul a primit numeroase premii, inclusiv la Cannes.
Cam aceasta este lista mea de filme și seriale coreene favorite. Să îmi spuneți în comentarii dacă ați văzut vreunul din ele, cum vi s-a părut și bineînțeles, dacă mai aveți recomandări de filme faine.
În caz că vă atrage cultura coreeană, am mai scris 2 articole pe tema asta, pe care vi le las aici.
2 comments
ilenia - September 6, 2020 8:10 pm
Imi spui te rog din ce film, este prima imagine din dreapta ? Multumesc ! Imi plac f mult filmele coreene .
Luisa Ene - September 7, 2020 8:12 am
Buna, imaginea este din filmul The Haindmaiden. 🙂