Vă recomand două cărți de la editura Litera, inspirate din fapte reale, savuroase și ușor de parcurs. Cântecul lebedelor, inpirată din viața celebrului scriitor Truman Capote și a anturajului său, și În pat cu regele, o istorie a amantelor regale.
Cântecul lebedelor, Kelleigh Greenberg-Jephcott, editura Litera, 692 pagini
Cântecul lebedelor este pe de o parte povestea unui scriitor celebru, Truman Capote, pe de altă parte povestea unui roman de-al său controversat și niciodată finalizat.
Truman Capote este arhicunoscut datorită cărții Mic dejun la Tiffany, ecranizat cu Audrey Hepburn în rolul principal, un film care dealtfel a făcut istorie. Dar pe lângă asta, este celebru și datorită intensei vieți mondene pe care a dus-o, acesta fiind prieten cu o mulțime de oameni din înalta societate a vremurilor sale. De-a lungul nenumăratelor prânzuri în Manhattan stropite cu martini, prietenii săi celebri și bogați i-au împărtășit cele mai ascunse secrete și cele mai profunde temeri.
În toamna anului 1975, după două decenii de prietenie intimă, Truman Capote detonează o bombă literară care zguduie cercul elitist în care se infiltrase cu atâtea eforturi.
Cântecul lebedelor este un roman care vorbește despre viața cosmopolită a lui Truman Capote și reconstruiește prietenia sa cu vedetele acelor vremuri, dar mai ales despre decizia lui de a scoate la lumină secretele pe care prietenii săi le-au împărtășit cu el. În 1975 decide să publice o carte despre lumea mondenă, din care publică o parte sub numele La Côte Basque, în revista Esquire. Această decizie de a trăda secretele cercului său social îi face pe toți prietenii săi să îl abandoneze, în special pe prietenele sale apropiate, pe care le denumea „lebedele” sale.
Cântecul lebedelor analizează decizia lui de a publica un roman aflat la granița dintre bârfă și calomnie, și ne spune povestea tragică a celui care a fost un simbol în literatura din epoca sa și a celor șase femei frumoase, celebre, bogate și vulnerabile pe care le-a numit lebedele lui.
Fragmente
Ne-a sedus pe toți cu cuvinte – iar Truman e perfect conștient de puterea cuvintelor lui. Ele îi sunt scut și armă în același timp.
Și dintr-o dată își dă seama, în mod irevocabil – indiferent de rezultat – că uneori cuvintele greșite sunt preferabile absenței totale a cuvintelor.
Babe esra întotdeauna precaută, nu-și deschidea sufletul niciodată. Mai ales când era vorba despre chestiuni personale. Mama Gogsie și-a dresat fetele să fie stoice. Nu aveai voie să te plângi, mergeai înainte. Nu aveai voie să-ți dezvălui suferințele vreunui bărbat pe care l-ai cucerit – asta ar strica tot „misterul”.
Și abia atunci a înțeles că, deși îl iubea pe Truman-Artistul, și încă îi respecta talentul, nici nu mai voia să audă de Truman-Omul. S-a rușinat că a confundat cele două identități.
Întotdeauna a fost de părere că o persoană poate realiza orice dacă își canalizează întreaga atenție și energie pe cea mai arzătoare dorință pe care o are.
Bineînțeles că și cuvintele au culori. Exact ca o paletă de vopsele. Unele cuvinte efectiv mocnesc în cel mai intens roșu posibil. Altele ne oferă o gură de albastru deschis, ca apa limpede a unui râu, la țară.
În pat cu regele – O istorie a amantelor regale, Eleanor Herman, editura Litera, 348 pagini
Sunt persoane de la curtea regilor europeni care au scris în jur de 100.000 de scrisori de-a lungul vieții. De obicei, acestea împărtășeau rudelor și prietenilor de la țară bârfe picante despre cosmopolita viață de la curtea regelui. Unele dintre scrisori au supraviețuit de-a lungul anilor, iar aceste au servit autoarei ca punct de plecare pentru cartea sa, în care descrie viața de la curtea regală și rolul amantelor regale, care influențau istoria și moda uneori chiar mai mult decât reginele.
De-a lungul secolelor, amantele regale au fost venerate, temute, invidiate și batjocorite. Ele au dat tonul modei, au încurajat artele și, în unele cazuri, au condus națiuni.
În pat cu regele, de Eleanor Herman, ne conduce în sala tronului și în dormitoarele celor mai puternici monarhi ai Europei. Plină de personaje excentrice, umor irevențios și observații șocante, această poveste fermecătoare despre pasiune și politică reprezintă cronica a 500 de ani de aventuri palpitante.
În mod straniu, principala îndatorire a unei amante regale nu era de a-i oferi regelui partide de sex, ci companie. De la Madame de Pompadour, faimoasa metresă a lui Ludovic al XV-lea, care și-a păstrat poziția vreme de 19 ani, la Camilla Parker-Bowles, care i-a uzurpat locul nimeni alteia decât strălucitoarei Diana, prințesă de Wales.
De la începuturile istoriei, puterea a fost un afrodisiac plin de forță. Folosind jurnale, scrisori personale și depeșe diplomatice, Eleanor Herman dezvăluie dinamica sexului și a puterii, a rivalității și a răzbunării, la cele mai pline de strălucire curți ale Europei. Inteligent și amuzant, În pat cu regele, este un capitol al istoriei femeilor care rămăsese nescris – până acum.“
Fragmente
Odată cu alfabetizarea, s-a observat și o apreciere a valoroasei influențe a femeilor în societate. Curtea franceză a început să accepte în secolul al XVI-lea ideea că femeile erau la fel de inteligente și de capabile precum bărbații, dar infinit mai atrăgătoare. Aproape peste noapte, metresele regale au început să fie admirate, imitate și preamărite.
O femeie mai puțin atrăgătoare știa cum să-și prindă în mreje monarhul, firește nu prin apariții orbitoare la baluri. Ea avea nevoie de contact frecvent cu monarhul pentru a-și dezvălui frumusețea interioară, bunătatea sufletească, inteligența și simțul umorului. El începea să aștepte nerăbdător conversațiile lor, confortul pe care i-l oferea prezența ei, pentru că ea știa cum să îl facă să râdă.
Madame de Caylus scria: „Regele, ce-i drept, a fost atras exclusiv de chipul ei. Dar a fost stânjenit de conversația ei idioată… Te poți obișnui cu frumusețea, dar nu și cu prostia.
Mâinile crude ale timpului sunt adesea mult mai blânde cu femeile aruncate în lumea asta urâte decât cu cele supranatural de frumoase. Contrastul dintre gloria tinereții și ravagiile bătrâneții este mai mic. (…) Cumnata lui Ludovic al XIV-lea, voinica prințesă germană Liselotte von der Pfalz, spunea mereu în glumă că, de vreme ce nu fusese niciodată frumoasă, nici măcar în floarea tinereții, nu avea după ce să plângă odată cu trecerea anilor. Era încântată să vadă cum vârsta îi reduce pe toți la un numitor comun.
Putem înțelege aspectul financiar al vieții unei amante analizând consemnările meticuloase ale Madamei de Pompadour referitoare la cheltuielile ei din data de 9 septembrie 1745, când a fost prezentată oficial la Versailles ca amantă a regelui, până la moartea ei, în aprilie 1764. În cei 19 ani, i s-a dat uluitoarea sumă de 36.827.268 de livre, sau ceea ce în banii de azi ar fi 200 de milioane de dolari.
