5 lecții de educație emoțională, de la Alain de Botton

În acest articol voi defini inteligența emoțională și voi explica 5 lecții utile desprinse din cartea O educație emoțională, de la Alain de Botton.

Alain de Botton, ca de obicei, nu mă dezamăgește, cu cartea O educație emoțională, din cadrul seriei The School of Life, recent apărută la editura Vellant. Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere de calitate sunt necesare, ba chiar aș spune, obligatorii pentru a trăi în pace cu noi și cu lumea din jur. Îmi place atât de mult colecţia The School of Life (și canalul lor de YouTube), pentru că pune în discuție o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera, tehnologia și nevoia de a schimba lumea.

Revenind la O educație emoțională, Alain de Botton dă curs unui demers de a preda inteligența emoțională. Deși, spune el, se presupune că perspectiva emoțională ar putea fi inutilă sau în esență imposibil de predat, situându-se dincolo de rațiune sau metodă. Ca urmare a acestei preconcepții, suntem lăsați să ne găsim propria cale cu ajutorul minții noastre extrem de complicate – o atitudine la fel de suprinzătoare (și la fel de înțeleaptă) precum sugestia ca fiecare generație să redescopere legile fizicii de una singură.

În rândurile ce urmează, voi arăta cum definește Botton inteligența emoțională și voi explica 5 lecții utile și aplicabile în viața de zi cu zi, desprinse din cartea aceasta.



Ce este inteligența emoțională?

Inteligența emoțională e un concept atotcuprinzător pentru ceea ce reprezintă o suită de calități, direcționate spre o multitudine de obstacole diferite. Capacitatea cuiva de a înțelege sau nu componentele-cheie ale funcționării emoționale. Ne referim la abilitatea de introspecție și comunicare, de a intui dispoziția celorlalți, de a relaționa cu răbdare, bunăvoință și imaginație în momentele mai puțin plăcute ale celor din jur. (…) O persoană inteligentă emoțional își alocă timpul necesar pentru a-și da seama ce îi conferă sens vieții sale și are încrederea și tenacitatea de a încerca să găsască un echilibru între prioritățile sale interioare și solicitările venite din partea lumii exterioare.

5 lecții de educație emoțională desprinse din carte

Acceptă-ți sentimentele negative și mai ales învață să identifici ceea ce simți

Melancolia nu este furie sau amărăciune; este o specie nobilă de tristețe care apare când suntem deschiși cu adevărat ideii că suferința și dezamăgirea sunt în centrul experienței umane. Nu este o afecțiune ce trebuie tratată; este recunoașterea inimoasă, calmă, imparțială a agoniei crescute prin care vom trece în mod inevitabil. Melancolia apare din conștientizarea de drept a structurii tragice a fiecărei vieți. Putem, în stări melancolice, să învățăm fără furie sau sentimentalism că nimeni nu înțelege o altă persoană pe deplin, că singurătatea e universală și că fiecare viață are parte din plin de rușine și de necazuri.

Construiește-ți un discurs interior sănătos

O parte din îmbunătățirea felului în care ne judecăm viețile implică învățarea unui mod – în manieră conștientă, deliberată – de a ne vorbi nouă înșine cu un ton nou și diferit, ce presupune autoexpunerea la niște voci mai bune. Avem nevoie să auzim voci constructive și binevoitoare îndeajuns de des și în situații destul de complicate, pentru a le simți ca pe niște răspunsuri normale și naturale, astfel încât, în cele din urmă, să devină gândurile noastre.

Cunoaște-te pe tine însuți

La fel cum Socrate și-a bazat întreaga morală filozofică pe celebra frază „Cunoaște-te pe tine însuți”, așa și Botton ne îndeamnă la introspecție.

Pentru a ne înțelege pe noi înșine trebuie nu doar să învățăm din trecut, ci și să facem bilanțul regulat a ceea ce curge prin conștiința noastră prezentă.

Cărți, filme, cântece de calitate

Cărțile, filmele și cântecele ar trebui să definească și să evoce în mod constant stări de spirit cu care credem că ne confruntăm de unii singuri, dar care aparțin speciei umane în general. (…) Adevăratul scop al poveștilor tragice nu este să ne învețe să fim buni cu personajele ficționale, ci să ne încurajeze să aplicăm o perspectivă complexă asupra greutăților celor din jurul nostru și, în momentele cruciale, asupra noastră. Chiar și fără a deține vreun pic din talentul dramatic al lui Sofocle sau Shakespeare, trebuie să ne spunem propriile povești despre piedere și eroare cu o generozitate asemănătoare celei folosite de ei.

Privește cerul 🙂

În timpul unei plimbări de seară privești în sus și vezi planetele Venus și Jupiter strălucind pe cerul întunecat. Odată ce se adâncește amurgul, ai putea vedea Andromeda și Berbecul. Este un indiciu al extensiilor spațiale de neimaginat, aflate de-a lungul sistemului solar, al galaxiei, al cosmosului. Ele erau acolo, gravitând fără zgomot, trimițându-și lumina în jos, în timp ce hienele vânate căutau precaute o așezare, în epoca de piatră; și în timp ce triremele lui Iulius Cezar începeau traversarea canalului în miez de noapte și ajungeau pe stâncile Angliei, pe coastra de sud, la răsărit. Priveliștea are un efect calmant, pentru că niciunul dintre necazurile, dezamăgirile sau speranțele noastre nu are vreo relevanță. Indiferent ce ni se întâmplă, indiferent ce facem, nu are nicio consecință asupra universului.

Alain de Botton este unul dintre autorii contemporani de nonficțiune favoriți și am scris de nenumărate ori pe blog despre cărțile sale. Iată câteva articole:

Alain de Botton ne arată ce se întâmplă în iubire

Sex, shopping şi un roman: câteva idei deştepte despre dragoste

Ești preocupat de poziția ta în societate? Alain de Botton vine cu soluții

Arta în viața de zi cu zi: Arta ca terapie- Alain de Botton

Cum îți poate schimba Proust viața

Comments

comments

Have your say