5 lecții prețioase de la o mamă pentru fiica ei, din Arta conversației

Vă recomand Arta conversației, o carte descoperită în adolescență, care rămâne una dintre preferatele mele. Este construită în jurul unor dialoguri sclipitoare și profunde despre viață, iubire și societate. Ce lecții putem desprinde din lectura cărții, citiți în rândurile ce urmează.

Recent am făcut o plimbare prin diverse anticariate din centrul Bucureștiului și spre bucuria mea, am găsit o ediție princeps a cărții Arta conversației, Ileana Vulpescu. Pentru cei care nu sunt obsedați de cărți ca mine, ediția princeps înseamnă primul tiraj al unei cărți – practic am în mână una dintre cărțile din 1980, de la lansare. Are fonturi superbe, gotice și este editată de către soțul scriitoarei, Romulus Vulpescu. Deci am găsit o comoară. ❤️ Aceasta este una dintre cărțile mele preferate, încă din adolescență.

Dacă ați văzut seria de filme Before Sunrise, este o carte în stilul acela, construită, în mare, în jurul unor dialoguri sclipitoare și profunde despre viață, iubire, societate și așa mai departe. Ileana Vulpescu analizează lumea în care trăim prin filtrul psihologiei, al filosofiei, artei și literaturii. Este o carte inteligent scrisă, cu observații sclipitoare și utile despre lume. Multe dintre aceste observații și concluzii sunt prezentate în carte ca fiind sfaturi de la mama Sânzianei, protagonista romanului.

Mi-a plăcut mult o replică din roman: „Când ni se întunecă sufletul trebuie să îi aprindem o lumină. Când te simți lovit, apăsat de viață trebuie să-ți îndrepți ochii spre zona solară a speciei, să asculți muzică, să citești o carte, să te uiți la un tablou.” Și cred că această carte chiar poate lumina viața cititorului, iar asta o puteți descoperi citind fragmentele care urmează.

5 lecții desprinse din Arta conversației

Faci o mare greșeală. Dai mălaiul din mână pe vrabia de pe gard. Dragostea vine și trece. Căsătoria e o instituție, iar lumea e nesfârșită, posibilități de combinări, câte clipe are viața. Sânziana, pe lângă alte calități, are una care astăzi ți se poate părea fără importanță, dar pe care s-ar putea s-o regreți: are o mare capacitate de-a tolera defectele. Și încă o calitate, cea mai mare, cea mai profundă: e un om al datoriei, nu pune niciodată plăcerea înaintea datoriei.

Dragostea, cea fierbinte, de la început, nu ține cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e o stare excepțională. Iar stările excepționale nu pot ține.

Un lucru însă a reușit să facă mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are o mentalitate de om de cultură. Respect pe cel care o creeează, respect pe cel care o răspândește, respect pe cel care-o respectă.

Mama, care nu plângea niciodată, mă învățase că nu-i frumos să-ți arăți rănile în fața nimănui, ci să ți le oblojești când ești singur, și chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii.

O admiram pe mama pentru atitudinea pe care reușea să și-o impună, o carcasă de oțel care ținea drept niște oase frânte.

Comments

comments

Have your say