Primăvara a venit cu un mărțișor tare frumos de la editura Litera: cartea Pacienta tăcută, Alex Michaelides, care va apărea în librării pe data de 19 martie. Cei de la Litera mi-au trimis cartea în avans, dar nu oricum, ci personalizată cu numele meu pe prima pagină. Fiind tentată în acest fel și mai ales având în vedere că iubesc să citesc thrillere, nu puteam să nu o citesc. Mai ales că editura o anunță a fi thrillerul anului, este publicată deja în 43 de țări și a făcut furori.
Am citit-o într-o singură seară, este o carte incredibil de palpitantă, cu personaje construite impecabil. Spre deosebire de alte cărți cu investigații și mister, autorul acordă atenție mare personajelor, care se dezvoltă fascinant de-a lungul cărții.
Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcuta pentru următorii ani.
Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei.
Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie motivul pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă.
Pacienta tăcuta este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act.
Fragmente
Dacă îi pui nume unui lucru, asta te împiedică să-l vezi în întregime sau de ce e important. Te concentrezi pe cuvânt; care, de fapt, nu-i decât cea mai mică parte, vârful aisbergului. Nu m-am simțit niciodată în largul meu cu cuvintele – întotdeauna gândesc în imagini, mă exprim prin imagini.
Numele meu este Theo Faber. Am patruzeci și doi de ani. Și am devenit psihoterapeut din pricină că eram sărit de pe fix. (…) Mă rog, sigur că voiam să ajut oamenii – însă acesta era un scop secundar. Încercam să mă ajut pe mine însumi. Cred că la fel stau lucrurile cu cei mai mulți care intră în domeniul sănătății mintale. Suntem atrași de această profesie tocmai din cauză că suntem vătămați – studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine.
Cumva, prinderea fulgilor de zăpadă e ca prinderea fericirii: ai ceva și, pe dată, nu mai ai nimic.
Suntem cu toții săriți de pe fix, cred, numai că în feluri diferite.
Spunea că suntem alcătuiți din diferite părți, unele bune, altele rele; și că o minte sănătoasă poate să tolereze această ambivalență și să jongleze simultan cu cele bune și cele rele. Boala mintală este tocmai lipsa acestui fel de integrare – ajungem să pierdem contactul cu părțile noastre inacceptabile.
Am rupt o foaie de hârtie dintr-un bloc și mi-am luat stiloul. Un obicei vechi, din facultate – ceva legat de procesul de a pune stiloul pe hârtie mă ajută să-mi organizez gândurile. Întotdeauna mi-a fost greu să îmi formez o părere până ce nu am scris totul.
Adesea luăm dragostea drept un foc de artificii – drept spectacol și ceva ieșit din comun. Însă iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din perspectiva spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă – și constantă.
Scopul terapiei nu este să corecteze trecutul, ci să-l facă pe pacient capabil să se confrunte cu propria istorie și să o jelească.
