Ceea ce numim fascinant se află de obicei în altă parte: în casele unor oameni pe care nu-i cunoaștem, la petreceri despre care citim în reviste, în viețile celor care au știut să-și transforme talentul în faimă și bani. Trăsătura caracteristică a societăților dominate de mass-media este să bombardeze publicul cu mult mai multă fascinație decât au  parte cei mai mulți dintre noi. Suntem făcuți să jinduim dureros la ademenirile de dincolo de ecran. Imaginile comerciale contribuie la generarea unor dorințe pretinse aspiraționale de capitalism contemporan; ni se oferă o lojă din care să privim vacanțele, reușitele profesionale, relațiile extraconjugale, petrecerile și zilele de naștere ale unei elite pe care suntem condamnați să o cunoaștem mult mai bine decât ne va cunoaște ea vreodată. Dacă imaginile poartă o parte din vina îmbolnăvirii sufletelor noastre, ocazional, ele pot să ofere și antidotul.

Arta ca terapie, Alain de Botton

Spuneam într-un articol anterior că Alain de Botton îmi place pentru ceea ce face prin cărțile sale: popularizează filozofia, arta și în general cultura, oferind prin toate aceste informații, soluții la problemele cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Coboară arta, literatura, filozofia, de pe piedestal, aducând-le în mijlocul oamenilor, acolo unde le este locul. Despre el și cărțile sale am scris în nenumărate rânduri pe blog, pentru că este unul dintre cei mai pragmatici scriitori de la ora actuală, iar din cărțile sale chiar rămâi cu ceva.

Arta ca terapie ne îndemnă să privim arta și altfel decât suntem obișnuiți, nu doar ca pe un obiect al contemplației, ci și ca mijloc de cunoaștere și înțelegere a propriei vieți. Cartea lui Alain vorbește despre lecțiile neașteptate de viață aflate în spatele unor lucrări de artă: arta ca formă de terapie. 

Mai departe voi lăsa fragmentele din carte să vorbească, pentru că tare frumoase mai sunt. 🙂

-*-

Arta reprezintă un mod de a conserva experiențele. (…) Privim norii și suntem mișcați de frumusețea și grația lor. Par să fie în mod încântător separați de tumultoasa noastră viață cotidiană. Ne lăsăm mintea să zboare către nori și, pentru o vreme, ne eliberăm de preocupări, situându-ne într-un context mai general, care reduce la tăcere nemulțumirile fără sfârșit ale ego-ului nostru. Studiile lui Constable cu formațiuni noroase ne îndeamnă să ne aplecăm, cu mai multă atenție decât am fi dispuși în mod normal, asupra texturii deosebite și formelor fiecărui nor în parte, să observăm variațiile lor de culoare și felul în care se adună laolaltă. Lucrând la studiile sale despre nori, Constable nu a intenționat să facă din noi niște experți în meteorologie. Mai degrabă, el și-a dorit să intensifice semnificația emoțională a dramei insonore care se desfășoară zilnic deasupra capetelor noastre, făcând-o mai accesibilă nouă și îndemnându-ne să-i acordăm importanța pe care o merită.

Dacă lumea ar fi un loc mai bun, poate că nu am mai fi la fel de impresionați și nu am avea atâta nevoie de opere de artă frumoase. Una dintre cele mai ciudate caracteristici ale artei este puterea ei de a ne mișca uneori până la lacrimi; și nu atunci când suntem puși în fața unei imagini de coșmar, înspăimântătoare, ci atunci când admirăm o lucrare ale cărei grație și gingășie deosebite sunt, preț de o clipă, copleșitoare.

-*-

Arta poate oferi un punct maiestuos de observație a chinurilor condiției noastre. Acest lucru este cu precădere valabil în cazul operelor considerate, dintr-o perspectivă romantică, sublime, care ilustrează stelele sau oceanele, marile lanțuri muntoase sau mișcarea plăcilor continentale. Astfel de opere de artă duc la conștientizarea lipsei noastre de importanță, exhibând un sentiment de reducere la scară a dezastrelor personale, comparativ cu necuprinsul eternității, pregătindu-ne astfel mai bine pentru tragediile incomprehensibile care presară orice viață. Din acest punct, efectul micilor supărări și griji este neutralizat.

-*-

Sentimentul sublimului în viețile de zi cu zi este, de obicei, o stare trecătoare, care apare mai mult sau mai puțin întâmplător. Soarele răzbind printre norii grei de ploaie, pe un deal îndepărtat în timp ce scrutezi autostrada ori priveliștea Alpilor bernezi apărută în colțul ochilor plictisiți de programele de divertisement din avion sau luminile petrolierelor brăzdând golful singaporez… Arta poate compensa hazardul oferindu-ne instrumentele generatoare de experințe ajutătoare, la care putem avea acces ori de câte ori simțim nevoia să evadăm din marasmul tristeții.

-*-

Cum fiecăruia dintre noi îi lipsește altceva, genul de artă caapabil să ne reechilibreze și să ne entuziasmeze va diferi semnificativ de la o persoană la alta. Gândiți-vă că am lucra ca funcționar public într-unul dintre departamentele adormite ale corpului de funcționari norvegieni, din idilicul și liniștitul oraș Trondheim, situat lângă Cercul Polar. Zilele noastre se desfășoară cu regularitatea acelor de ceasornic. (…) Ne-ar fi recomandat să ne interesăm de muzica flamenco, de picturile Fridei Kahlo sau de arhitectura catedralei mexicane de Santa Prisca- niște varietăți care ar putea readuce viața în sufletele adormite.

-*-

Fiecare operă de artă este îmbibată într-o anumită atmosferă psihologică și morală: un tablou poate fi seren sau zbuciumat, curajos sau grijuliu, umil sau încrezător, masculin sau feminin, burghez sau aristocratic, iar preferința noastră pentru unul sau celălalt reflectă varietatea decalajelor noastre psihologice.

-*-

În afara faptului că este un recipient folositor, reprezintă și un omagiu la superlativ adus virtuții modestiei. Accentul este pus pe această calitate prin faptul că micile imprefecțiuni de pe suprafața sa nu au fost corectate, la fel cum s-a întâmplat cu variațiile de culoare și smalț. (…) Vasul este modest pentru că pare să nu-i pese de niciunul dintre aceste lucruri. Nu este umil; doar mulțumit cu ceea ce este. Pentru cineva arogant, preocupat doar de statutul social, agitându-se să fie remarcat la evenimente sociale, priveliștea oferită de acest vas ar putea fi ceva deosebit de mișcător și, totodată, încurajator. (…) Arta ne poate economisi timpul- și salva viețile- prin mementouri oportune și viscerale de echilibru și bunătate despre care nu ar trebui niciodată să presupunem că știm totul dinainte.

*fragmente din Arta ca terapie, Alain de Botton. Cartea se poate achiziționa de pe site-ul editurii Vellant.

 

Comments

comments