Când întâlnești un scriitor de excepție: George Arion

interviu cu George Arion

După cum lesne se poate observa, ceea ce s-a petrecut în decursul a mulți ani, noi, povestitorii am comprimat în câteva fraze, mă rog, în mai multe, din nou avem de-a face cu miracolul narațiunilor, în care timpul și spațiul se comportă potrivit voinței autorului, se dilată, se contractă, astfel încât o zi din viața unui personaj ca Leopold Bloom, să zicem, poate fi relatată în 700 de pagini, și cam de tot atâtea pagini a fost nevoie pentru a istorisi întreaga viață a lui Adrian Leverkuhn, iată una dintre minunile literaturii. În privința asta scriitorii au luat-o înaintea fizicienilor, aceștia nu au reușit încă să stăpânească timpul și spațiul așa cum își doresc. (…) În schimb, în universul literar se poate jongla cu tot mai multe reguli, într-o libertate deplină, fiecare secol inventează cu voioșie altele noi, flexibilitatea lor permite realizarea unor efecte surprinzătoare, personajele pot să apară și să dispară cu iuțeala fulgerului, eroi din epoci diferite pot să stea netulburați la taclale, o aceeași întâmplare poate fi povestită diferit, și nimeni nu poate acuza pe altcineva că a oferit o versiune mincinoasă, un protagonist își poate rememora trecutul pornind de la savoarea unei madlene, sau se poate pierde în meandrele propriei lui istorii, nemaiștiind ce este și ce a făcut, victimă a unei amnezii totale. Acesta este farmecul scrierilor literare- mereu imprevizibile, mereu neliniștitoare, mereu atractive.

Insula cărților, George Arion

George Arion & Luisa Ene

Din nou avem de-a face cu miracolul narațiunilor, în care timpul și spațiul se comportă potrivit voinței autorului, se dilată, se contractă (…), iar eu nu întâmplător am început postarea cu citatul de mai sus, pentru că azi am asistat și eu la un astfel de miracol: timpul petrecut în compania scriitorului George Arion s-a scurs pe nesimțite și deși am petrecut aproape o oră discutând în biroul său, parcă au fost doar câteva minute. Atunci când ești captivat de o discuție, timpul se contractă, iar ăsta este un miracol căruia cercetătorii nu i-au dat de cap încă.

Am început săptămâna într-un chip foarte plăcut: o discuție matinală cu scriitorul George Arion. A fost o plăcere și o onoare pentru mine, iar interviul va apărea în următorul număr al revistei Be Blue Air Magazine și bineînțeles, pe acest blog.

Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor, spunea Miron Costin iar eu aș completa cu încă o zăbavă frumoasă și de folos: o discuție cu un scriitor pe care îl admiri. În cazul meu, discuția cu scriitorul George Arion, care m-a cucerit cu Insula cărților, carte despre care am scris aici.

Întâlnirea cu George Arion a fost exact așa cum mi-am imaginat-o: un om galant, inteligent și mare iubitor de carte. Dar cel mai interesant amănunt este felul în care arată biroul său: ca la carte, exact așa cum îți imaginezi că trebuie să arate biroul unui scriitor. O cameră cu rafturi care gem sub greutatea volumelor, măsuțe și scaune în stil vintage și pipa domnului Arion, din care fuma relaxat, povestindu-mi despre literatură. Cărți, cafea și tutun la propriu. 🙂

George Arion este un scriitor încununat de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar romanele sale au fost traduse în engleză, franceză și rusă. Scriitor prolific, Arion a publicat 17 romane polițiste, 2 volume de proză scurtă, 4 volume de versuri, 1 volum de critică literară, 5 volume de publicistică, 2 scenarii de film și 1 scenariu pentru televiziune, 1 libret de operă, precum și 5 lucrări de teatru. Astăzi, George Arion mi-a povestit că Nesfârșita zi de ieri, tradus în franceză sub titlul de Cyble Royale, a fost premiat la Salonul cărții din Balcani cu Premiul publicului. Iar după Crime sofisticate s-a realizat un spectacol de teatru radiofonic care a fost premiat cu Premiul Uniter 2015. Dar mai importantă decât cifrele impresionante de volume publicate și premiile menționate este emoția pe care scrierile sale o transmit cititorului. Cărțile sale te fac să te mâhnești, să râzi, de ce nu, să verși o lacrimă pentru destinul unor personaje, te transpun într-o altă lume. Te fac să te scuturi, preț de câteva ore, de prăfuiala și monotonia vieții cotidiene.

În curând veți citi pe blog interviul integral, însoțit de un material video, care va da tonul unei serii de interviuri video cu scriitori unul și unul.

Cărțile lui George Arion se pot achiziționa de aici.

foto: Luisa Ene

Comments

comments

Have your say