Citite și iubite, Evoluție personală, Micro articole

Ce am învățat despre scris din jurnalul lui Mihail Sebastian

Luisa Ene

5 lecții despre scris din jurnalul lui Mihail Sebastian.

Tot ce am scris ieri (nici 5 pagini) a fost prost. Astăzi simt că va merge și mai greu. Eram săptămâna trecută ca un instrument acordat. Tot ce scriam avea tonul just. Acum mă simt dezacordat. Totul e fals, greoi, neadevărat. Uneori văd lucrurile, le simt, le aud- dar fraza nu mă ajută. Cade plumburie, decolorată, indiferentă.   Mihail Sebastian, Jurnal Te-ai gândit vreodată, în timp ce citeai ceva, ce a vrut să spună autorul, cum a ajuns la ideea respectivă, ce a vrut să transmită, sau cât timp i-a luat să scrie o anumită carte? Dacă da, dacă ești curios să descoperi ce se află în spatele cortinelor, cum lucrează la o carte un scriitor consacrat, Jurnalul lui Mihail Sebastian este cartea perfectă pentru tine. Spuneam într-o postare anterioară că însemnările lui Mihail Sebastian despre procesul scrierii sunt aur curat. În jurnalul său, acesta povestește tot, cât scrie pe zi, cum gândește o carte în ansamblul ei, chinurile în legătură cu calitatea scriiturii sale, tehnicile pe care le aplică. Am făcut o selecție cu cele mai importante idei despre scris desprinse

din carte, însă vă recomand să citiți cartea, mai ales dacă lucrați într-un domeniu creativ sau cochetați cu scrisul. Aveți multe de învățat din însemnările sale. Forțează-te să scrii Cel mai des întâlnit sfat și totodată cel mai util este să te apuci de scris. Mulți avem impresia că pentru a scrie trebuie să te lovească inspirația, însă la fel cum pofta vine mâncând și inspirația vine scriind. Pentru a scrie este crucial să te apuci de scris. Editezi după, corectezi, revii asupra unor idei, trebuie doar să te apuci. Zi pierdută în ezitări. Mi-e totdeauna frică să încep. Am recitit ce am scris, am răsfoit de câteva capitolele care o privesc pe Nora- sub pretextul de a o reîntâlni, de a recăpăta tonul care-i convine și, în realitate, pentru că nu aveam curajul să mă pun serios la lucru. (...)…

Citite și iubite

Jurnalul lui Mihail Sebastian, o lectură indispensabilă în 2017

Luisa Ene

Și sincer vorbind, foarte sincer, fără niciun motiv de a mă păcăli pe mine însumi, cred că banii îmi și sunt indiferenți. Aș cere vieții doar puțină liniște, o femeie, cărți și o casă curată.  Mihail Sebastian, Jurnal Iarna aceasta mi-am petrecut concediul în liniște, acasă la părinții mei, la Timișoara. Departe de zgomotul Bucureștiului, am reușit să-mi pun gândurile în ordine și să citesc, să ajung cu lista la zi, cum s-ar spune. Citeam în Jurnal rândurile lui M. Sebastian despre București și m-am gândit cât de mult rezonez

cu ceea ce gândea el acum zeci de ani și cât este de actual.  Dar ce e deprimant la București sunt telefoanele, ieșirile în oraș, premierele de teatru, invitațiile. În prima zi, mi se părea- în comparație cu viața mea simplă de la Predeal- că intru într-o mare casă cu nebuni.  Acum că s-a terminat vacanța de iarnă, tihna mea…

Citite și iubite, Evoluție personală

7 întrebări din ”Elixirul dragostei” care îți vor schimba perspectiva asupra iubirii

Luisa Ene

În secolul de aur filozoful Pascal, constatând că nu poate demonstra existența lui Dumnezeu, a propus un pariu. Printre milioane de incertitudini, afirma că am avea mai mult de câștigat crezând în Dumnezeu și respectându-l decât necrezând. Îmi zic că la fel este și în cazul iubirii. Să pariem deci pe ea. Să o facem să existe. Iată provocarea mea. Iubirea mă interesează mai mult decât seducția, decât plăcerea, ba chiar și decât fericirea.   

Într-un interviu din Adevărul, Éric-Emmanuel Schmitt spunea că prin literatură, ne explorăm complexitatea și exact asta face el în Elixirul dragostei: explorează complexitatea dragostei. Cred că este una dintre cărțile despre dragoste și relații care surprinde cel mai bine contradicțiile și paradoxurile sentimentelor omenești. Citind această carte, nu ai cum să nu pui sub semnul întrebării perspectiva ta asupra dragostei, prejudecățile pe care le ai în privința relațiilor, ba mai mult, cred că personajele cărții răspund, fără să vrea, anumitor frământări pe care toți le avem. Câteva întrebări la care te face să te gândești lectura acestei cărți; întrebări care sper că vă vor deschide apetitul să citiți Elixirul dragostei. Este superbă și se citește foarte ușor și rapid; am citit cartea într-o după-amiază de duminică liniștită. Poate exista prietenie între doi foști îndrăgostiți? Adam, orice concesie mă costă. Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează  să reamenajez o imensă pasiune într-o mică garsonieră cordială, prefer pur și simplu să mă trezesc în stradă.  Louise, Louise, Louise, sălbatica mea, apucata mea, ce te mai cabrezi! Vasăzică, totul sau nimic, da? (...) Oi fi având tu gustul absolutului, dar idealismul ăsta duce la nefericire. Exigențele tale îți vor hrăni frustrarea. (...) Dacă ceea ce trăiești trebuie să fie perfect, exhaustiv

și exclusiv în același timp, mai bine renunți să mai trăiești. Nici o relație nu se va ridica la nivelul aspirațiilor tale. Vei atinge iubirea visată, niciodată iubirea adevărată.  Sfârșitul unei relații poate fi benefic pentru noi, în ciuda durerii pe care o implică? Pe cât m-a înnebunit eșecul nostru, pe atât mă liniștește îndepărtarea de tine. Cu cât legătura este mai puternică, cu atât mai plăcută este sfâșierea ei. Binefacerile rupturilor sunt subestimate. (...) În clipa de față, trebuie să-ți mărturisesc, mă simt extrem de liniștită. În sfârșit singură. Și fericită în sfârșit.  Putem pune semnul egal între dragoste și sex?  Bărbații fac dragoste pentru plăcere, nu pentru a spune că iubesc. Când mă duceam să mă întâlnesc cu amantele…

Citite și iubite, Micro articole

Poemul săptămânii: Bucurie, Nina Cassian

Luisa Ene

Mi-a plăcut mult un articol din Dilema despre Nina Cassian- un fragment din prefața lui Marius Chivu la volumul Dans, Nina Cassian, aflat în curs de apariție la Editura Casa Radio.  Mi-am adus aminte de ea; nu am mai postat de ceva vreme poezii pe blog, iar Bucurie, poezia de astăzi, se potrivește perfect cu starea de bine pe care o am toamna asta. Plecată din România comunistă în 1985, Nina Cassian (...) avea să devină singura poetă de origine română care a izbutit să-și facă o carieră literară în exil: poemele sale au apărut în reviste americane precum ”The New Yorker”, ”Atlantic Monthly”, ”New England Review” și ”American Poetry Review”; editura Norton a publicat-o în cadrul seriei ”Selected Works”, o performanță rară pentru poeți est-europeni; în 1994, New York Library

i-a acordat premiul ”Leul literar”, iar la împlinirea vârstei de 80 de ani, Poetry Society of America a sărbătorit-o cu fast.   (Marius Chivu, Dilema veche, nr. 662, 2016) Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă, să fug prin pădurea nebuna, căzând și râzând, și să-mi zgârii obrazul, în scoicile voastre scorțoase ... Mă bucur să-mplânt  în toamna roșcată strigătul meu adânc, singuratic,  sub bolțile pline de aer uscat, de foșnet de vânt,  să fug, să cad și să râd pe pământul împodobit de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă! Nina Cassian, Bucurie