În ultima vreme am citit atât de multe cărți din sfera dezvoltării personale, încât abia le mai țin socoteala. Unele bune, unele slăbuțe, altele repetitive, iar din când în când, unele extraordinare, care au produs adevărate revelații. Și nu cred că sunt singura, febra dezvoltării personale a cuprins societatea în ultimele decenii, odată cu acești guru ai dezvoltării, care țin discursuri, scriu cărți sau organizează cursuri prin care promit să te învețe cum să ai o viață de succes. Dintotdeauna am fost o fană a genului, deși recunosc că majoritatea cărților
din această sferă nu au valoare literară sau potențialul de a-ți schimba viața. Însă pentru a ajunge la cărțile cu adevărat extraodinare, consider că merită să dau și peste câteva mai slabe. Aceste cărți chiar te pot ajuta - nu consider că îți schimbă viața peste noapte, însă cred că au potențialul de a te motiva, încuraja sau inspira,…