Am fost curioasă care sunt preferințele românilor și am discutat cu câteva dintre editurile de la noi, pentru a vedea ce cărți au fost cele mai cumpărate în 2019.
Topul celor mai vândute cărți în 2019, de la editurile Litera, Crime Scene Press, All, Curtea Veche, Herald, Corint, Hyperliteratura.
📚10 cele mai citite cărți de la editura Litera
Autobiografia fostei Prime-Doamne a Statelor Unite ale Americii, una dintre cele mai citite cărți de memorii din istorie, s-a dovedit de mare interes și pentru cititorii români. Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei ei pe scena internațională, precum și din viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani spectaculoși petrecuți la Casa Albă – în care și-a descoperit propria țară, iar America a descoperit-o pe ea.
2. Pacienta tăcută, Alex Michaelides
Bestseller aflat deja în curs de ecranizare, Pacienta tăcută este considerat unul dintre cele mai fascinante thrillere psihologice din ultimii ani. O poveste inteligentă și plină de suspans care a atras atenția multor cititori, nu doar pasionaților de gen, un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act…
3. Rugăciune pentru Cernobîl, Svetlana Aleksievici
Cartea care l-a inspirat pe regizorul serialului Cernobîl a apărut anul acesta într-o nouă ediție la Editura Litera. O cronică a trecutului și un avertisment pentru viitor, Rugăciune pentru Cernobîl rămâne o amintire de neșters în mintea cititorului, datorită forței emoționale și onestității sale.
4. Scurtă istorie a românilor, Ioan-Aurel Pop
Viața trecută a poporului român este plină de întâmplări de toate felurile, de la munca de fiecare zi la petreceri pline de fast, de la războaie nimicitoare la înălțarea de impresionante biserici, de la scrierea cărților la horele cântate și jucate de fete și flăcăi, de la iubiri și doruri la uri și plângeri, de la dărnicie la egoism etc. Aflăm și ințelegem viața și istoria poporului român din cartea Scurtă istorie a românilor, scrisă de Președintele Academiei Române.
5. La cinci pași de tine, Rachel Lippincott cu Mikki Daughtry și Tobias Iaconis
Cea mai iubită carte pentru adolescenți de anul acesta, acompaniată de o super-producție cinematografică cu Cole Sprouse si Haley Lu Richardson in rolurile principale. O poveste de dragoste emoționantă, perfectă pentru fanii lui John Green, despre doi tineri care se îndrăgostesc deși nu se pot apropia unul de altul fără să-și riște viața.
6. Aleea cu licurici, Kristin Hannah, bestseller internațional
7. România în Primul Război Mondial, Petre Otu, album de colecție
8. Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, Ichiro Kimishi, Fumitake Koga, bestseller imprint Introspectiv
9. Trei femei, Lisa Taddeo, cea mai citită carte de non-ficțiune a anului
10. 1000 de ani de cultură și civilizație românească. O istorie în imagini, ediție de colecție
📚 Top 10 editura Curtea Veche Publishing
„Tată bogat, tată sărac este un punct de plecare pentru toţi cei care doresc să deţină controlul asupra propriului lui viitor financiar.“ |
2. Inteligența emotională – Daniel Goleman
Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalitãţii umane. Studiul sãu ne explicã cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflãm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macinã familia şi societatea.
3. Secretele succesului – Dale Carnegie
Sfaturile lui Dale Carnegie vă arată cum să deveniţi un interlocutor agreabil, de ce e bine să faceţi complimente dezinteresate, când e cazul să vă retrageţi dintr-o dispută, ce anume trezeşte dorinţa de cooperare a partenerilor, cum să faceţi o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii vă puteţi autopromova în ochii celorlalţi, în ce fel puteţi adresa critici fără să provocaţi resentimente, de ce e recomandat să vă admiteţi propriile greşeli înainte de a le face reproşuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că „vorba dulce mult aduce“, cum să răspundeţi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea şi începe brutalitatea, de ce nu funcţionează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să vă ajutaţi ajutându-i pe ceilalţi — şi multe altele.
4. Atitudinea este totul – Jeff Keller
De ce oare unii oameni reușesc în tot ceea ce-și propun, iar alții nu? Care este diferența dintre ei și ce ar putea face cineva pentru a se număra printre învingători? Totul ține de atitudine, de capacitatea de a te imagina în postura de învingător, iar Jeff Keller dă exemple concrete de oameni care au reușit în viață doar pentru că au păstrat în minte imaginea lor atingând obiectivele propuse.
5. Cartea intelepciunii – Dalai Lama
Esențele tari se țin în sticluțe mici. Așa si mesajele înțelepte. Le găsești în paginile unei cărticele pe care o poți lua cu tine oriunde și oricând. La orice pagină ai deschide-o te va inspira și te va încuraja. Te va învăța să te ferești de emoțiile distructive și să te lași călăuzit de principii budiste fundamentale. Scrisă cu umor și cu o abordare pragmatică, este un ghid spiritual esențial pentru viața de zi cu zi.
6. Curajul de a fi vulnerabil – Brene Brown
7. Inteligenta erotica – Esther Perel
8. De la idee la bani – Napoleon Hill
9. Schimband gandirea, iti schimbi viata – Brian Tracy
10. Puterea prezentului – Eckhart Tolle
📚Top 10 editura Corint
În timp ce mașina de război nazistă zdrobește Europa, tânărul Jacob Weisz este silit să-și părăsească patria iubită, Germania, și să se alăture mișcării de rezistență din Belgia. Dar, după ce o operațiune de salvare scapă complet de sub control, Jacob se trezește prizonier într-un tren care se îndreaptă spre sudul Poloniei. Condamnat la muncă forțată în lagărul de la Auschwitz, Jacob se aliază cu un pastor francez, închis pentru că i-a ajutat pe evrei. Cei doi sunt hotărâți să evadeze.
2. Conversații cu Regele Mihai de Stelian Tănase
Apărută pentru a marca un an de la dispariția regelui Mihai, această carte este rezultatul transcrierii fidele a înregistrărilor audio/video realizate de scriitorul Stelian Tănase cu fostul suveran la Palatul Elisabeta de-a lungul mai multor zile, în aprilie 2005. În paginile ei, regele îşi povesteşte viaţa şi, implicit, viaţa României din vremea sa.
3. Maria Tănase. Artista, omul, legenda de Stejărel Olaru
„S-a scris mult despre Maria Tănase, needificator. Melodrama, sentimentalismul, senzaționalismul ieftin au făcut neclară imaginea unui personaj intrat oricum în legendă. Stejărel Olaru ne oferă o cu totul altfel de carte, remarcabilă prin valoarea ei documentară și cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă. Știam că Stejărel Olaru este un istoric eminent, nu știam că este și un scriitor de elită. Am aflat acum. Este una dintre cele mai bune cărți apărute după 1989.” Alex. Ștefănescu
4. Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece de Florian Banu
„Mihai Caraman e unul dintre cei mai mari spioni din istoria Intelligence-ului românesc. Cu toate acestea, așa cum demonstrează Florian Banu în Introducere, despre acest spion s-a scris puțin în România. […] Lovitura dată de Florian Banu prin cartea sa constă în faptul că Mihai Caraman a acceptat să-i facă dezvăluiri despre activitatea sa ca făuritor și coordonator al Rețelei care a spart NATO. ” – Ion Cristoiu
5. Malamander de Thomas Taylor
Herbert Lemon este responsabilul biroului de obiecte pierdute din Grand Hotel Nautilus, într-o stațiune marină tipic englezească, Eerie-on-Sea. Când în cămăruța lui apare Violet Parma, care este fugărită de un tip cu un cârlig în loc de mână, începe una dintre cele mai alerte, una dintre cele mai amuzante și una dintre cele mai înfricoșătoare povești scrise vreodată despre monștrii marini. Eroii cei buni sunt excentrici și amuzanți, răufăcătorii sunt șireți și nemiloși. Cu toții își doresc să pună mâna pe o piatră cu proprietăți magice, care se află în posesia unui monstru marin, un malamander, ascuns în epava unei corăbii. Însă cursa pentru piatra fermecată are un final neașteptat, chiar și pentru această uluitoare carte de aventuri.
6. „Irlandezul. Asasinul Mafiei” de Charles Brandt
7. „Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea” de Jamie Susskind
8. „Riverdale. În urmă cu o zi” de Micol Ostow
9. „Marele incendiator. Cronica unui fapt divers” de Stelian Tănase
10. „Șoriceii Doamnei Marlowe” de Franck Asch
📚 Top 10 vânzări editura All
- Pisicile războinice, bestselleruri New York Times, au ajuns la volumul al XVII-lea în limba română: Puterea celor trei. Umbre adânci. Fascinantele aventuri ale clanurilor de pisici sălbatice sunt marcate de îndoială, boală şi trădare.
- Un apartament la Paris continuă seria thrillerelor provocatoare semnate de Guillaume Musso, numit de Le Parisien „cel mai uluitor romancier francez contemporan”. O anchetă tragică, secrete tulburătoare și o cursă contracronometru sunt doar câteva dintre ingredientele acestei povești pe care pur și simplu nu o poți lăsa din mână.
- Medicină internă pentru cadre medii reprezintă rodul colaborării unui prestigios colectiv de autori, medici de diferite specialităţi, a cărui coordonare a fost asigurată de medicul Corneliu Borundel. Volumul conține informaţii revizuite, adăugite şi actualizate conform ultimelor cercetări ştiinţifice întreprinse în diversele specialităţi ale medicinei interne şi expuse la un nivel elevat, dar comprehensibil.
- Marea carte a corpului uman îi ajută pe micii cititori să dezlege tainele corpului omenesc. Textele sunt redactate într-un mod simplu și precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghiduș, iar ilustrațiile sunt extrem de sugestive. Cele patru postere uriașe incluse reprezintă o surpriză minunată pentru copii.
- ROAR. 30 de femei. 30 de povești, de Cecelia Ahern, le va surprinde pe cititoare printr-un stil nou, proaspăt și accente suprarealiste. Primul volumul de proză scurtă tradus în limba română al scriitoarei irlandeze reprezintă strigătul femeilor: al femeilor care ne sunt prietene, al femeilor care ne sprijină și ne încurajează, al femeilor care ne inspiră și ne insuflă curaj.
- Arme, virusuri şi oţel. Soarta societăţilor umane, Jared Diamond
- Harrison. Manual de medicină
- Pixi Ştie-tot. Stop bullying
- Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, Stephen R. Covey.
- Pixi. Marea carte cu povești de noapte bună
📚 Top 10 vânzări editura Hyperliteratura
Stelian Tănase te poartă într-o incursiune în unele dintre cele mai pasionale și intrigante povești de dragoste, care la timpul lor, au făcut înconjurul lumii. De la iubirile nefericite ale lui Kafka la relațiile lui Stalin sau Hitler, de la amanta lui Goebbels la drama lui Jeanne Hébuterne și Amedeo Modigliani, de la Frida Kahlo, Edith Piaf, Coco Chanel sau Marilyn Monroe, până la amorurile din interbelicul bucureștean, cu Bâzu Cantacuzino sau Enescu, până la Regele Mihai sau idilele Reginei Maria.
2. Despre tristețea femeilor frumoase, de Andrei Ruse
În Despre tristețea femeilor frumoase, firescul se pierde pe neașteptate, întrupând lumi noi, aproape magice sau chiar supranaturale. Fie că este vorba despre femeia căreia îi crește un buton pentru fericire; femeia care nu a zâmbit niciodată; cea care readuce morții la viață, pictându-le chipurile; femei care rup prin gesturile lor liniaritatea timpului sau care se transformă în cărți sau în animale fioroase, fiecare personaj te poartă pe un tărâm în care fantasticul și absurdul se împletesc cu realul.
3. Casa din Strada Sirenelor, de Octavian Soviany
Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite.
4. Ordinul Templierilor. Între istorie și legende, de Emanuel Iavorenciuc Cartea este o călătorie antrenantă în trecut, pendulând între mit și realitate, pornind din inima Ierusalimului și a cruciadelor, trecând prin Sudul Franței la gnostici și „perfecții” cathari, apoi prin fața Acrei cucerite, culminând cu execuția Cavalerilor sărmani ai lui Christos, odată cu arderea pe rug a lui Jacques de Molay. Drumul sinuos coboară în Parisul secolului al XVIII-lea, în momentul nașterii Francmasoneriei, izbindu-se de tumultul Revoluției Franceze și a celebrului blestem al ultimului Mare Maestru, atunci când Ludovic al XVI-lea a fost ghilotinat.
5. Oamenii mari care au făcut România Mare, de Lucia Hossu-Longin Cartea prezintă portretele a 24 de personalități care și-au adus contribuția la formarea statului național unitar și la consolidarea lui. Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără o generație eroică, care a creat instituții și legi noi, școli și universități, impunând schimbările necesare pentru o adevărată „înviere”: făurirea României moderne, la 1 decembrie 1918. Această carte își propune să readucă în lumină nume care au răsunat acum 100 de ani pe buzele tuturor românilor, nume fără de care țara noastră, așa cum o știm acum, nu ar fi existat niciodată. Multe dintre aceste personalități sunt necunoscute, pentru că regimul comunist a dorit asta. Comuniștii i-au aruncat în închisori și în domicilii forțate, le-au confiscat averile, iar cărțile de istorie au trecut peste numele și faptele lor.
6. Rezidenți în Casa Visurilor, de Radu Aldulescu
7. Rock sub seceră și ciocan (Prima parte din trilogiea Istoria ROCKului românesc), de Nelu Stratone
8. WhoreShop, de Jean-Lorin Sterian
9. Sângele apă nu se face, de Adrian Pârvu
10. Istoria familiei Sanson, de H. Sanson (traducerea lui Octavian Soviany)
📚 Top 6 editura Crime Scene Press
1. Doamna din Lac – Laura Lippman (trad. George Arion Jr.)
New York Times Bestseller, Publishers Weekly Top 10 Crime Fiction of 2019,Publishers Weekly Best Fiction of 2019,Washington Post Best Fiction of 2019, Kirkus Best Fiction of 2019
În 1966, Baltimore e un oraș al secretelor pe care toți par să le știe – toți, mai puțin Madeline „Maddie” Schwartz. În urmă cu un an era o soție fericită, chiar răfățată – acum, și-a părăsit soțul, după o căsnicie de douăzeci de ani, hotărâtă să-și îndeplinească visul din tinerețe, să găsească scopul și pasiunea vieții sale, să-și lase amprenta asupra unei lumi aflate în continuă schimbare.
2. Umbrele din Ada Kaleh – George Arion
Ada Kaleh. O insulă de pe Dunăre cu o istorie zbuciumată. Un tărâm al legendelor, printre care cea mai cunoscută spune povestea de iubire dintre preafrumoasa Aiseh și pescarul Dragomir. Un petec de pământ cu un destin tragic, el dispărând sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier. Cea de-a șaptea carte care îl are ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin ne introduce în atmosfera când sumbră, când de basm a acestei așezări condamnate la dispariție. Împreună cu Ava Noureanu, o colegă de breaslă, Andrei pornește într-o aventură primejdioasă – aceea a descifrării unui mister legat de soarta unor tineri deținuți aruncați într-o hrubă de pe insulă. Cei doi încep o anchetă care le pune în viețile în pericol, chestionează martori din țară și din străinătate, ajung să stabilească relații surprinzătoare între ce li s-a întâmplat celor închiși și anumite întâmplări care s-au petrecut pe șantierul Bumbești-Livezeni.
3. Când iese pustnica păianjen – Fred Vargas (trad. Simona Brînzaru)
O crimă comisă la Paris îl silește pe comisarul Adamsberg să iasă din negurile islandeze în care-l cufundase precedenta lui anchetă și îl aruncă pe neașteptate în regiunea Nîmes, unde trei bătrâni au murit mușcați de păianjeni. Păianjenul pustnic atacă pe nepregătite, într-adevăr, dar să fie aceasta explicația pentru moartea celor trei, care au fost uciși cu același venin?
4. Tricoul negru – Jorge Zepeda Patterson
Un thriller psihologic care se desfășoară în cercul restrâns al celor implicați în Turul Franței, având ca fundal crestele impunătoare ale Pirenilor și Alpilor. Un mister în care fiecare personaj e suspect, cu toții au propriile motive, iar incertitudinea te ține cu sufletul la gură prin răsturnări de situație neașteptate. Iar finalul îi va mulțumi chiar și pe cei mai exigenți cititori. Tu până unde ai merge pentru victorie?
5. Regele de Arginți – Sandrone Dazieri
„Sandrone Dazieri, maestrul thrillerului psihologic italian, construiește un castel de oglinzi și piste false, o matrioșkă formată din lovituri de teatru care te întâmpină la fiecare pagină până ajungi la finalul tulburător.”
6. Negru de corb – Ann Cleeves
Un thriller psihologic distins cu premiul Duncan Lawrie pentru cel mai bun roman polițist, scris de câștigătoarea Premiului Diamond Dagger pentru întreaga carieră.
📚 Top 9 editura Herald
Departe de a avea un ritm monoton și un ton arhaic, care poate fi uneori întâlnit în lucrările de acest gen, acest „jurnal isihast” este scris într-un ton alert, modern, adresându-se plin de înțelegere laicului dezorientat al acestui mileniu, fie el și ateu pentru moment, urmărind să-l convingă că spiritualitatea autentică (dincolo de dogme și superstiții), spiritualitatea vie a Inimii, poate fi găsită și în propria sa vecinătate, nu neapărat pe meleaguri străine. O lectură captivantă, plină de înțelepciune și umor fin, conținând și povestiri uluitoare despre marii practicanți contemporani ai spiritualității atonite.
2. Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonier în lumea dependenței, de Gabor Mate
În bestsellerul său de referință, dr. Gabor Maté ne introduce în lumea promiscuă, greu accesibilă a dependenței, care își poartă chipul cel mai hidos în suburbiile lumii, printre dependenții de droguri. Prezentându-ne această lume tulburatoare, el ne arată că nu este vorba o condiție medicală oarecare ce poate fi tratată în clinici și spitale. De la formele sale mai benigne, dependențele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzează ravagii în viața intimă și socială și în organismul individului, dependența este mai degrabă un continuum, fiecare dintre noi căzându-i pradă sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viață în care mediul a influențat genetica mai mult decât vrem să acceptăm ca societate.
3. Invențiile mele – Autobiografia lui Nikola Tesla, Nikola Tesla
Într-o relatare concisă, dar fascinantă, fizicianul Tesla împărtășește întâmplări cu totul neobișnuite din copilăria și tinerețea sa, își schițează metoda de lucru și modul în care psihicul lui remarcabil parcurgea drumul către idei revoluționare. În acest volum autobiografic nu numai că sunt punctate momentele capitale ale vieții și carierei acestui inventator strălucit, dar avem acces și la perspectiva lui Tesla asupra vieții, societății și conflictelor mondiale al căror martor a fost.
4. Stiința artei psihoterapiei – Terapia reglarii afectului si neuropsihanaliza clinica, Allan Schore
Allan Schore este poate cel mai citat autor în domeniul psihanalizei, după Freud. Știința artei psihoterapiei este o lucrare deosebit de importantă și actuală, care creează un fundament stiințific pentru arta psihoterapiei, detaliind și rafinând perspectiva psihodinamică a teoriei atașamentului. La început o lectură aparent dificilă, ajunge să te captiveze până în punctul în care devine greu să o mai lași din mână. Informațiile sunt bogate și sunt reluate gradual, astfel încât se așază în minte în straturi succesive, rând pe rând, si astfel ajungi la o înțelegere tot mai subtilă a substratului psihoterapiei. Cu o bibliografie amplă și reprezentativă pentru întregul domeniu, cartea este o resursă de neegalat pentru orice student al psihanalizei și al psihoterapiei, indiferent de nivel și expertiză.
Sparge tiparele! ne invata cum sa recunoastem schemele in care suntem prinsi, ne ofera variate exemple de probleme pe care le intampina oamenii in viata reala si strategii concrete prin care sa ne putem elibera de influenta trecutului si de stransoarea schemelor noastre psihologice.
6. Deschiderea Porții Dragonului – Calea devenirii lui Wang Liping, maestru daoist modern din școala Longmen, Chen Kaiguo, Zheng Shunchao, traducere de Thomas Cleary
7. Povestea filosofiei – Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, de Will Durant, Colecția Cultură și Civilizație
8. Mănăstirea și microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness și natura realității, Dalai Lama, Colecția Dialoguri
9. Simbolismul corpului uman, de Annick De Souzenelle
Voi ce cărți ați citit dintre cele din top? 🙂