Cricova, orașul subteran cu 120 de kilometri de tuneluri și 30 de milioane de litri de vin

Ce au în comun Angela Merkel, Traian Băsescu și Vladimir Putin? Își țin vinurile la învechit în cramele Cricova. Cricova este un orășel subteran cu 120 de kilometri de tuneluri și 30 de milioane de litri de vin. Am vizitat recent cramele și le-am trecut pe lista „de vizitat” musai în Chișinău.

sala de degustare „la fundul mării”

Ce au în comun Angela Merkel, Traian Băsescu și Vladimir Putin? Își țin vinurile în cramele Cricova, de lângă Chișinău. Cricova este practic un orășel subteran cu 120 de kilometri de tuneluri și 30 de milioane de litri de vin, unele vechi de aproape 100 de ani. Am văzut și o sticlă de vin din anul 1902, care astăzi costă 150.000 de euro. 

Colecția lui Traian Băsescu.

Colecție Angela Merkel

Colecția senatorului american John Kerry.

Colecția lui Vladimir Putin.

Recent am petrecut 5 zile la Chișinău, cu colegii mei de la Famous Production. Am filmat două clipuri pentru Randi, iar după cele 17 ore petrecute pe set în prima zi de filmare, ne-am permis și noi o zi de relaxare. Așa că ne-am dus să vizităm cramele Cricova, despre care am tot auzit dar nu apucasem să le vedem.

Ne-am plimbat prin tunelurile din subteran, cu un trenuleț drăguț, pe străzi denumite strada Șampaniei, sau strada Bordeaux.

Gașca veselă de la Famous Production

1952. La 11 kilometri de Chişinău se  deschide cel mai mare complex subteran, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi pentru vinurile excelente. Cricova a fost declarat obiectiv al patrimoniului cultural și a intrat în Cartea Recordurillor pentru că adăposteşte 30 de milioane de litri de vin.  Aici se produce vin după o reţetă veche de peste 500 de ani, iar crama adăpostește colecţiile private ale celor mai influenţi oameni de pe planetă.

 La fundul mării

Am aflat o chestie tare interesantă cu ocazia vizitei. Cu circa 10-11 milioane de ani în urma, Moldova se afla la fundul Mării Sarmatice. Inspirați de istorie, cei de la Cricova au denumit una dintre sălile lor de degustare „la fundul mării”, încăpere pe care o vedeți mai jos și care este cea mai populară dintre sălile lor.

sala de degustare „la fundul mării”

Una dintre sălile de degustare.

Meseria de remior

De la ghidul nostru am aflat de o meserie despre care nu am auzit până acum: remior. La fiecare două zile, angajaţii rotesc sticlele de vin cu o optime. Acesta este un proces prin care se elimină impurităţile din fiecare sticlă, și durează câteva luni. Jobul acestor oameni este mai greu decât pare; în fiecare zi o persoană trebuie să rotească cel puţin 30.000 de sticle. Ba chiar am aflat că unele angajate și-au luxat mâna și că în fiecare zi, remiorii își încălzesc încheieturile timp de aproximativ 20 de minute, înainte de a începe treaba.

E mai ușor să zbori în cosmos decât să ieși din cramă

Orășelul subteran Cricova pare un loc desprins dintr-o lume ireală, în care te poţi rătăci destul de ușor. De fapt, celebrul astronaut Yuri Gagarin chiar s-a pierdut prin tunelurile subterane. Ghidul ne-a povestit că Gagarin a vizitat cramele în 1966 și a petrecut o noapte în subteran, pentru că s-a rătăcit.

A fost o experiență tare faină, sincer nu mă așteptam să găsesc așa minunăție în Chișinău. Și-am plecat, bineînțeles, cu o mulțime de sticle de vin de acolo. Pentru că de, dulce-i vinul moldovenesc. 🙂

Comments

comments

Have your say