Plec este una dintre cele mai bune cărți citite în 2018 și mă bucur că am avut ocazia să stau de vorbă cu autoarea romanului, Cristina Andone. Este genul de scriitor de la care ai ce învăța, nu doar din cărțile pe care le scrie, ci și din felul în care vorbește și se exprimă. Dovadă stau răspunsurile sincere, înțelepte și inspiraționale de mai jos.

Am realizat acest interviu pentru revista BeBlue Air și îl reiau aici.

📝Sunt scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. 

📝Cel care pleacă se desparte nu de ceea ce este. Ci de ceea ce va fi.

📝Plec este o carte despre despărțirile de tot felul: de o slujbă, de un om preaiubit, de un om neiubit, de o etapă din viață, de o casă. Cititorii mei sper să privească omniprezentul semn Exit cu alți ochi după ce vor fi închis cartea. Este un semn bine-prevestitor. E un semn că viața ne mai poate face daruri.

📝Poezia mă ajută să mă simt vie.

📝Am început să scriu acea carte pe care aș fi vrut să o citesc atunci când am divorțat.

📝Mi se pare esențial să trăiești, să fii curios. Altfel nu vei avea ce să povestești.

📝Aș spune că un copil e un cititor mult mai exigent. Dacă se plictisește, e greu de adus înapoi. Adultul mai dă o șansă unei carti dacă tot a pornit cu ea la drum.

📝Scriu pentru a recupera prin poveste o parte din frumusețea lumii.

📝Pentru mine cărțile nu sunt ocazii de a evada din viață. Ci ancore de a rămâne vie, curioasă și emotivă – poate puțin prea emotivă.

📝Cititul e rutina mea de fitness pentru inteligență și pentru sensibilitate.

Interviu Cristina Andone

Am rugat-o pe Cristina Andone să ne spună cine este și ce o reprezintă cel mai mult și mi-a răspuns Sunt scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere.  Noi o cunoaștem datorită cărţilor sale din seria Poveşti din Pădurea Muzicală, care își propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică, și datorită romanului recent lansat, Plec.

Spune-mi într-o frază cine este Cristina Andone și ce o reprezintă cel mai mult. 

 📝Sunt scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. 

Dacă cititorii ar trebui să rețină o singură idee din cartea ta recent publicată, Plec, care ar fi aceea?

📝Plec este o carte despre despărțirile de tot felul: de o slujbă, de un om preaiubit, de un om neiubit, de o etapă din viață, de o casă. Cititorii mei sper să privească omniprezentul semn Exit cu alți ochi după ce vor fi închis cartea. Este un semn bine-prevestitor. E un semn că viața ne mai poate face daruri.

Adevărul pe care l-am luminat cu romanul meu este unul care pornește de la statistici: Harvard Business Review ne arată că fiecare dintre noi își va schimba slujba la patru ani și jumătate. Suntem, așadar, niște mâțe cu nouă vieți, profesional vorbind. Mi-am dat seama că nu știm cum să plecăm deși, iată, o vom face de cel puțin nouă ori, doar la serviciu. Învățam să deschidem uși, să fim acceptați, să cucerim, dar nu știm să ne luăm rămas bun.

Cât de greu îți este să pleci (dintr-o relație, job, loc) și cum îți dai seama când este cazul?  

📝Cel care pleacă se desparte nu de ceea ce este. Ci de ceea ce va fi.

Ce am învățat în aproape treisprezece ani de publicitate și șapte de antreprenoriat este că cel care pleacă se desparte nu de ceea ce este. Ci de ceea ce va fi. Prezentul e de obicei suportabil. Abia viziunea că așa va fi, an de an, devine greu de dus. De aceea oamenii se despart de Crăciun, Revelion, de ziua lor, înainte de vacanța de vară. E ca și când avem nevoie de un eșantion de viață normală și de perspectiva că așa va fi mereu, pentru a ne face curaj și a sări în necunoscut. Către o viață nouă.  

Suntem copți pentru a ne desprinde atunci când nu ne mai vedem în viitor împreună cu omul lângă care suntem. Sau în locul în care ne aflăm. Când nu mai putem visa. Când nu ne mai imaginăm într-o poveste vie, cu sens. Atunci când viața ni se prăfuieste, când toate încercările noastre de a-i șterge ferestrele nu fac decât să lase urme și mai vizibile de mâzgăleală, când ne străduim prea mult iar efectul e mereu de ceață sau de sită, atunci suntem gata. Pentru o nouă poveste.  

Care sunt cărtile care te-au influențat cel mai mult și poate chiar ți-au schimbat viață?

📝Poezia mă ajută să mă simt vie.

Între romancieri, îi admir foarte tare pe Vladimir Nabokov, Aldous Huxley, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss și Elif Shafak. Am învățat de la fiecare tehnici de a structura o poveste, de a doza infuzia de inteligență, de a adăuga emoție. Dacă mi-a schimbat vreo carte viață? Nu cred. Poezia, în schimb, mă ajută să mă simt vie. Citesc Astăzi ne despărțim de Ștefan Augustin Doinaș. Citesc Odele lui Neruda. Citesc Cântarea Cântărilor. Apoi ascult Chopin și sunt gata să scriu. Poveștile încep să curgă prin mine doar când am limpezimea sufletească pe care doar poezia sau natura mi-o pot da. 

Cum a început pasiunea ta pentru scris?

📝Am început să scriu acea carte pe care aș fi vrut să o citesc atunci când am divorțat.

Printr-o despărțire. La treizeci și trei de ani (vârsta cristică, nu critică) m-am trezit într-o lume nouă, cu toate reperele pe care le știam dizolvate. Eram singură, pentru prima oară din studenție. Eram mama a doi copii foarte mici, pentru care făcusem în pas în spate de pe scena glorios-corporatistă. Nu mai aveam poziția strălucitoare de director executiv al unei mari agenții de publicitate. Nu mai aveam acces atât de facil la răsfățurile obișnuite: călătorii în străinătate, rochii, pantofi. Mi-am spus atunci că ar fi mai util să merg la Harvard, la un curs de scriere creativă, decât la un psiholog.

 După două luni de ritm studențesc, cu mers la bibliotecă, luat notițe, dat examene, nu mi-am mai pus întrebari în buclă despre viitor. Am scris o poveste, Pasărea fericirii, care a aparut la editura Univers zece ani mai târziu. Profesoara de la curs m-a invitat la ea acasă și apoi la un restaurant franțuzesc. Mi-a spus că ea pariaza pe mine ca scriitor, pentru că vede trei ingrediente de bază: am ceva de spus, am instinct de povestitor și am emotie. Am vrut să o cred. Nici nu aveam prea mult de ales.

Am început să scriu acea carte pe care aș fi vrut să o citesc atunci când am divorțat. Când am lăsat în urmă o slujbă aspirațională. Când mi-am vândut casa. Am refăcut romanul de trei ori timp de șapte ani. În momentul în care am început să mă gândesc la a doua poveste, Carusel- Arta de a reveni, mi-am dat seama că prima carte e coaptă. Și că trebuie să mă desprind de ea. Pe 1 aprilie, ziua mea preferată, am lansat Plec, roman cu publicitari, măgar și umbre la editura Univers. De atunci, Diana și Sergiu Crupenschi, cei doi piloni ai editurii, mi-au devenit prieteni iar Univers imi este casă. La propriu. Când vreau o cremă de zahăr ars o sun pe Diana și îi fac o vizită…literar-culinară.

Consideri utile cursurile de scriere creativă, sau cărțile de acest gen? Crezi că te naști cu acest talent, sau este ceva care se poate dobândi, prin citit, scris, cursuri etc.? Iar dacă se poate dobândi, ce ar trebui să citească sau să facă un scriitor aspirant?

📝Mi se pare esențial să trăiești, să fii curios. Altfel nu vei avea ce să povestești.

Cred foarte tare în influența pe care o pot avea asupra noastră povestitorii neoficiali, acei prieteni care ne țin cu sufletul la gură atunci când se întorc din vacanțe, soferii de taxi, portarii, șefii de șantier, vânzătorii din piață.

Eu sunt dintre cei care cred în talent. Ca în muzică, există o ureche internă pentru scris. Dar aceasta va fi atrofiată fără curiozitate, fără emoție și fără exercițiu. Pentru tehnică, recomand următoarele cărți : Story de Robert McKee, The Routlledge Creative Writing Coursebook de Paul Mills, Writing Fiction Step by Step de Josip Novakovich, The Cambridge Introduction to Creative Writing de David Morley, în curând Cum se fac poveștile de Cristina Andone. Pentru antrenamentul curiozității, recomand să luați tramvaiul sau trenul și să ascultați. Pentru emoție, aș spune că dragostea și pierderea sunt profesorii cei mai buni.

Ce obicei adoptat recent simți că ți-a îmbunătățit viața?

Îmi usuc părul la soare. Fac asta atunci când nu știu încotro ar trebui să meargă o poveste. Sau când sunt în pană de idei, în genere. Ronțăi un fir de pătrunjel sau un măr, filtrez curcubeie de raze printre gene, îmi răsfir părul și nu mă gândesc la nimic. Apoi ideea apare firesc, ca un fluture care ți se așază pe mână.

Știu că ai lansat și o serie de cărți pentru copii, Poveștile din Pădurea Muzicală. Povestește-mi puțin despre asta și spune-mi care este cea mai mare diferență (în privința tehnicii de scris) între a scrie pentru adulți și a scrie pentru copii.

Într-adevăr, în 2011 am lansat colectia Povești din Pădurea Muzicală, cu zece titluri despre muzica marilor compozitori:  de la Vivaldi la Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Enescu etc. De atunci s-au vândut 125.00 de exemplare. Da, e o mare diferență între cărțile pentru copii și cele pentru adulti.

📝Aș spune că un copil e un cititor mult mai exigent. Dacă se plictisește, e greu de adus înapoi. Adultul mai dă o șansă unei cărți dacă tot a pornit cu ea la drum.

Acestea fiind spuse, scriu pentru copii având în minte și părinții care vor citi acele povești. Și scriu pentru oamenii mari încercând să le hrănesc nevoia de poveste pe care o aveau când erau mici. În ambele cazuri folosesc trucuri din publicitate de captare a atentiei, de dozare a umorului, de suspans.

Atunci când scriu, nu mă gândesc neapărat că am un copil sau un om matur în față. Am o temă. Am ceva de spus. Mă simt povestitor ca acum câteva mii de ani când ne strângeam în jurul unui foc, mici și mari, ne priveam în ochi și ne încurajam prin povești că lumea are sens.

📝Scriu pentru a recupera prin poveste o parte din frumusețea lumii.

Care sunt scriitorii români preferați?

Îmi place mult să-i citesc pe scriitorii care îmi sunt prieteni. Așa văd dincolo de text, mă duc într-o zona de intepretare altfel inaccesibilă. Lucian Dan Teodorovici, Vasile Ernu, Ioana Bâldea Constantinescu îmi sunt nu numai oameni foarte dragi ci și modele de scriitură și de imaginație. Altfel, citesc mult literatură română contemporană, de la Dan Lungu la Ana Barton. Cred că traim într-un timp prielnic poveștilor. Nu știu ce nume va primi generația aceasta. Dar va avea un nume bun, cu siguranță. 

Ce bloguri/podcast-uri/publicații urmărești în mod regulat?

Nu am fidelitati sau, hai sa zicem, tabieturi în zona aceasta. Bine, dacă ignorăm abonamentul de la Country Life și The Economist. E adevărat, voi intra mai des pe blogurile oamenilor pe care îi cunosc: Atelier LiterNet, Bookhub, Carti, tutun și cafea. Altfel, îmi iau informatii din on-line în funcție de tema la care lucrez.

De exemplu, acum scriu o poveste de dragoste despre doi oameni care nu știu sa fie împreună decât la bătrânețe, atunci când nu mai au nimic de pierdut. Până atunci se caută și se ascund în alte relatii, banale sau trofeu. Mă interesează, așadar, tema infidelității, a erotismului, a căutării. Am urmărit conferinte TED Talks despre creierul îndrăgostit, le-am ascultat pe Helen Fisher și Esther Perel vorbind despre dragoste și despărțire. Dar asta e doar o etapă. Dacă voi scrie despre un om îndrăgostit de spațiu, mă voi documenta despre astrofizică. Daca voi scrie despre borș, voi căuta rețete și mă voi mira de puterea drojdiei.

Ce carte se află pe noptiera ta acum?

Lângă fotoliul meu de citit sunt mereu trei teancuri, în afară de șirul de cărti de la fereastră. Conținutul se schimbă, turnurile rămân. Acum sunt la Le Conflit- la femme et la mere de Elisabeth Badiner, Puterea vârstei de Simone de Beauvoir și Tango de Borges. Nu citesc niciodată o singură carte.

📝Pentru mine cartile nu sunt ocazii de a evada din viață. Ci ancore de a rămâne vie, curioasă și emotivă – poate puțin prea emotivă.

📝Cititul e rutina mea de fitness pentru inteligență și pentru sensibilitate.

Dacă doriți să citiți și alte interviuri cu scriitori români și nu numai, intrați în secțiunea de interviuri a blogului.

Comments

comments