De ce ar trebui să ne închinăm filozofiei, nu religiei

Luisa Ene

Zilele astea am revăzut unul dintre video-urile mele preferate cu George Carlin, Religion is… Omul este stand-up comedian-ul meu preferat, l-am descoperit de când eram în facultate și până în zi de azi nu m-a impresionat altul cum a făcut-o el. În general, George Carlin are un discurs anti-religie și un umor fin, inteligent și cinic. Ideea e că în acest discurs Carlin lovește religia, ca de obicei, apoi dă exemple cui s-ar închina el dacă ar fi să se închine sau să se roage. Și spune că s-ar închina Soarelui, pentru că VEDE Soarele, îi dă căldură, lumină și așa mai departe. Apoi poate lui Joe Pesci, pentru că omul are înfățișarea unui tip care ”gets things done”. Ascultându-l pe Carlin mi-am pus și eu întrebarea, dacă ar fi să mă închin, cui m-aș închina? Nu a trebuit să mă gândesc prea mult, răspunsul a venit foarte ușor: m-aș închina filozofiei (deși sună cumva pompos).

Dintre toate definițiile, cel mai mult îmi place cum definește filozofia Epicur: el spune că filozofia este o medicină a sufletului.

Filozofii greci credeau că trecutul și viitorul sunt cele două rele care marchează existența umană, izvoarele tuturor spaimelor ce vin să tulbure singura dimensiune a existenței care merită să fie trăită: prezentul. Trecutul nu mai este, iar viitorul nu este încă și cu toate acestea ne trăim aproape toată viața între amintiri și proiecte, între nostalgie și sperantă. Ne închipuim că am fi mult mai fericiți dacă am avea în sfârșit cutare sau cutare lucru, dar tot regretând trecutul și sperând la un alt viitor, sfârșim prin a rata singura viață care merită trăită, cea care ține de aici și acum, pe care nu știm s-o iubim așa cum ar merita.

Dar ce ne promit religiile în fața acestor miraje care ne strică bucuria de a trăi? Că nu trebuie să ne mai fie teamă, că putem ”îndura” prezentul cu promisiunea unui viitor mai bun. Că există o ființă infinită și bună, care ne va salva de singurătate, de supărări, și chiar cei dragi care ne vor părăsi la un moment dat, ne așteaptă într-o viață mai bună. Cu alte cuvinte, religia ne spune să nu ne batem capul prea mult cu prezentul, că oricum vine viața de după, care e în Rai și e perfectă. Filozofia merge pe calea opusă și ne spune să ne bucurăm de prezent, nu de promisiunea iluzorie a unui viitor mai bun. Ea îl provoacă pe om să părăsească acest iluzoriu confort al credinței și să-și folosească rațiunea și spiritul critic, îl atrage pe nesimțite spre tărâmul îndoielii. Filozofia ne spune că mântuirea nu trebuie să vină de la altcineva, de la o ființă transcedentală, ci chiar de la noi înșine. Ea ne cere să ne descurcăm prin forțe proprii, pe căile deschise doar de rațiunea noastră, dacă învățăm să o folosim așa cum trebuie, cu îndrăzneală și fermitate. Pare mai ușor să cedăm tentației creștine: pe lângă faptul că nu trebuie să ne chinuim să gândim atât și să ne luăm viața de frâie, religia ne mai promite și viața veșnică.

Pentru mine asta este prea frumos ca să fie adevărat. Cum să împac eu, de exemplu, imaginea unui Dumnezeu care este ca un tată iubitor cu noi, cu imaginea masacrelor și tuturor relelor din lume? Prefer luciditatea și libertatea gândirii. Prefer să mă mântuiesc prin forțele proprii, aici, acum, în prezent. În definitiv, natura e dreaptă cu fiecare dintre noi (în condițiile normale, în afara accidentelor sau catastrofelor), în sensul că ne oferă tot ceea ce ne trebuie în mod esențial: un trup care ne îngăduie să ne mișcăm în lume, o inteligență care ne îngăduie să ne adaptăm și bogății naturale suficiente pentru a trăi. Astfel, la această mare împărțire cosmică, fiecare primește ceea ce i se cuvine. Rămâne doar să ne dumirim noi ce să facem cu aceste resurse și cu acest dar minunat care este viața.

Închei cu câteva rânduri superbe, așternute de Seneca, în Scrisori către Lucilius:

Trebuie eliminate aceste două lucruri: spaima de viitor și amintirea relelor trecute. Cele din urmă nu mă ating, iar viitoriul nu mă privește încă.

Dacă vreți să aflați mai multe despre filozofie, citiți Luc Ferry, Tratat de filozofie pentru tânăra generație. Este o trecere în revistă a filozofiei, ușor de parcurs și la obiect.

Luc Ferry cred că este singurul om care a reușit să facă filozofia accesibilă, din tot ce am citit cel puțin până acum. Când eram mică și mi-am dat eu seama că nu prea cred în Dumnezeu, îmi doream să îmi găsesc ceva în care să cred cu ardoare. Și așa am descoperit filozofia umanistă. Cartea asta mi-a adus aminte de ce pentru mine biblia e formată din Rousseau, Kant și Descartes. Este superb scrisă și nu trebuie să te pasioneze filozofia ca să o ințelegi sau să o citești pe nerăsuflate. O mare surpriză, pentru că nu mai auzisem de Luc Ferry până la cartea asta.

De asemenea, am scris un articol despre filozofia stoică, pe care vi-l recomand – stoicismul este curentul filozofic preferat, care mi-a adus alinare de nenumărate ori în viață.