Scrierile lui Alan Watts sunt perfecte pentru tine dacă vrei să îți găsești echilibrul, să înveți să te bucuri de prezent și să lași la o parte regretele trecutului sau iluziile legate de viitor. În această privință, el se aseamănă cu stoicii Greciei Antice, care credeau că cele două rele care îngreunează existența umană sunt nostalgia și speranța, atașamentul față de trecut și grija pentru viitor.
Alan Watts m-a cucerit cu discursurile sale și de atunci mi-am propus să citesc cărțile lui. Am început cu Înțelepciunea nesiguranței, o carte care este un ghid practic ce te ajută să trăiești mai bine, și continui cu Devino ceea ce ești.
Devino ceea ce ești este o colecție de scrieri ale lui Alan Watts care tratează dilema celui ce se caută pe sine, căutare pe care adeseori o facem sacrificându-ne capacitatea de a ne vedea viața “exact așa cum este”. El ne propune un alt mod de a vedea viața, așa cum este ea, nu cum a fost sau cum am vrea să fie. Și ne spune că dacă ne eliberăm de obiceiul acesta de a ne crampona de trecut sau de a visa la viitor, vom reuși să ne bucurăm de prezent.
Aceste două dimensiuni ale timpului sunt doar niște realități imaginare, cu care ne încărcăm ca animalele de povară. Avem fericiri pierdute, fericiri viitoare, dar un prezent care ne scapă printre degete, deși este singura dimensiune reală a existenței noastre. Să trăim prin urmare, ca și cum clipa de față este cea mai importantă, să ne bucurăm la maxim de ea și de viața noastră aici, acum.
Pe lângă ideea de a trăi în prezent, Devino ceea ce ești tratează și alte „boli” ale societății contemporane: atașarea de bunuri materiale, reprimarea sentimentelor, nevoia de a crede că există cineva care să ne mântuiască și lenea de a căuta să ne „mântuim” noi, prin propriile puteri. După cum sune Alan Watts:
Fiți lămpi pentru voi înșivă. Fiți propriul vostru refugiu. Nu căutați alt refugiu.
Am transcris câteva fragmente mai jos și recomand cartea oricui dorește să își găsească echilibrul interior.
foto: Luisa Ene
Citate din Devino ceea ce ești, Alan Watts
Omul nu este viu cu adevărat până când nu și-a descleștat strânsoarea cu care în mod obișnuit se agață de propria viață, de bunuri, de reputație și de poziția socială. Este acel adevăr ireductibil conținut în ideea de inspirație monahală a „sfintei simplități”, acel mod de viață care nu implică nicio constrângere, în care nu ai ce să pierzi pentru că ai renunțat la tot, în care trăiești un sentiment extraordinar de libertate ce este exprimat poetic prin asemănarea cu păsările purtate de vânt sau cu norii ce plutesc pe cerul nesfârșit.
♥
Însă de obicei noi nu descoperim înțelepciunea propriilor sentimente pentru că nu le lăsăm să-ți ducă treaba la bun sfârșit; fie ni le reprimăm, fie le descărcăm prin acțiuni premature, fără a conștientiza faptul că ele reprezintă un proces de creație care, la fel ca și nașterea, începe cu durere și se termină cu un copil.
♥
Se spune că cea mai înaltă formă de înțelepciune este detașarea, în sensul conținut în cuvintele lui Chuang – Tzu: „Omul perfect își folosește mintea precum o oglindă; nu se atașează de nimic, nu respinge nimic; percepe fără a păstra”.
♥
Fiecare om trebuie să își găsească propria înțelepciune întrucât aceasta nu poate fi transpusă în cuvinte și nu poate fi atinsă urmând căi și direcții predeterminate.
foto: Luisa Ene
Nu este nimic înțelept în a disprețui bogăția pentru simplul motiv că nu suntem în stare să o obținem și nici să hulim plăcerile simțurilor pentru că nu avem capacitatea de a ni le satisface. (…) Putem pretinde că dorința nu există, că a fost învinsă, dar trebuie să avem puterea de a răspunde la întrebarea: „dacă aș putea să-mi satisfac această dorință, aș face-o?”.
♥
Fe că vrem, fie că nu vrem, schimbarea vine și cu cât este rezistența mai mare, cu atât durerea este mai mare. Buddhismul conștientizează frumusețea schimbării, întrucât viața este precum muzica: dacă ținem o notă mai mult decât trebuie, melodia s-a pierdut. De aceea Buddhismul poate fi sintetizat în două propoziții: „Nu te atașa!” și „Mergi mai departe!”.
♥
În creștinism nu există putere umană care să poată, prin demersul propriu, să ofere îndreptarea păcatelor și salvarea. Buddhismul, în schimb, pare a fi o metodă prin care e posibil să ne înălțăm de unii singuri, întrucât așa cum spune un citat faimos: „Fiți lămpi pentru voi înșivă. Fiți propriul vostru refugiu. Nu căutați alt refugiu.”
♥
Natura umană are nevoie de existența unor ființe supranaturale care să facă ceea ce oamenii sunt fie prea leneși, fie prea înspăimântați ca să facă singuri. Fără îndoială că există o mulțime de oameni leneși și înspăimântați și că o metodă ușoară de salvare prin credința în ceva este atrăgătoare pentru ei.
