Eugenia, de Lionel Duroy, de la Humanitas Fiction, este un roman care stătea pe noptiera mea de multă vreme. ❤️ Este o carte extraordinară, care vorbește despre România anilor 1930-1940, pornind de la povestea lui Mihail Sebastian și interacțiunile sale cu elita intelectuală a vremii. Mie îmi plăcea tare mult Sebastian, încă din adolescență, iar acum câțiva ani, când am citit tulburatorul său jurnal (de la care pornește și acest roman), m-a cucerit definitiv.
Eugenia este un roman vibrant, tulburător, în care ficțiunea și realitatea se împletesc pentru a pune sub lupă originea urii și a violenței îndreptate împotriva evreilor, care pusese stăpânire pe Romania și Europa în acea perioadă. M-a mișcat foarte mult acest roman, mai ales că îl citesc în aceste vremuri tulburi.
Recent, o profesoară de la Faculatea de Litere pe care am apreciat-o foarte mult în anii de studenție, posta pe Facebook un status în care vorbea despre un film trist pe care l-a văzut recent:
Austeritatea lui aspră mi-a amintit de străbunicul, un supraviețuitor a cărui amintire mă lecuiește de orice jelanie stupidă că viața noastră ar fi grea.
Statusul ei m-a făcut să mă gândesc că și eu prefer subiectele incomode în această perioadă pe care o traversăm cu toții. Nu sunt genul de persoană care se binedispune uitându-se la o comedie ușoară, ci dimpotrivă, îmi hrănesc tăria de spirit cu povești care deși poate sunt ușor triste sau tratează subiecte incomode, mă încurajează, îmi arată că în primul rând se poate și mai rău, apoi că omenirea a mai traversat perioade dificile și le-a depășit. Una dintre aceste povești este ‘Eugenia’, roman pe care vi-l recomand din toată inima. ❤️
Romanul a fost și premiat în 2019, cu Premiul Anaïs-Nin, iar autorul, Lionel Duroy, este un cunoscut scriitor francez, premiat în nenumărate rânduri.
Cel mai mult m-a atras la Eugenia faptul că este un roman despre România, personajele fiind figuri celebre ale României interbelice, pornind de la personajul principal, Mihail Sebastian și până la alți intelectuali ai vremii, precum Emil Cioran, Mircea Eliade sau Camil Petrescu. Atmosfera acelor vremuri din București și Iași sunt descrise într-un mod suprinzător de realist, iar emoția romanului este dată de povestirea grozăviilor războiului, ale suferințelor prin care treceau evreii în acea perioadă, a pogromului de la Iași sau a grozăviilor comise de legionari.
Ceea ce nu mi-a plăcut la acest roman, este povestea de dragoste – autorul pornește de la fapte și personaje reale și imaginează o idilă între Mihail Sebastian și Eugenia, personajul feminin principal, cea care ne dezvăluie povestea. Spun că nu mi-a plăcut acest aspect, pentru că dă un aer ușor ieftin romanului, dar poate la mine este și o chestie de gust, pentru că nu citesc povești de dragoste sau dacă da, citesc de obicei capodoperele clasice. Aș fi preferat ca autorul să se concentreze pe aspectele istorice și pe trăirile interioare ale scriitorului, excluzând povestea de dragoste. Însă presupun că a inclus idila și din rațiuni comerciale – romanele de dragoste se vând mai bine. 🙂
Lăsând la o parte minusul acestui roman, per total mi-a plăcut și mă bucur mult de faptul că prin prisma lui promovăm cultura și scriitura română. Mihail Sebastian ar trebui citit și predat și la noi, pentru că din păcate l-am lăsat la coada listei, în schimb în afara țării jurnalul și cărțile sale de ficțiune sunt foarte apreciate și au provocat vâlvă. Poate prin intermediul străinilor redescoperim și noi valorile naționale.
Fragmente
Toată viața Mihail sperase într-o întâlnire fericită, un accident fericit care să-l scoată din melancolia lui.
Nu poți uita clipa în care vălul ți se ridică de pe ochi, în care înțelegi că te-ai înșelat, că ai fost păcălit. Nu aș ști să descriu cu precizie drumul pe care îl ia această conștientizare bruscă, dar ai atunci sentimentul că totul se luminează deodată în tine, că inima și rațiunea cresc împreună într-o clipită și că o furie nouă te locuiește, dă pe dinafară și nu știi încă ce să faci cu ea.
Exilul este alegerea regală, a celor care au suficientă forță în ei înșiși pentru a înfrunta lumea largă, în vreme ce eu încerc să-mi negociez, modest, locul aici, în România, cu niște derbedei fără inimă și suflet, pentru că exilul m-ar ucide.
Scrisul este singurul lucru care nu mi-a fost încă interzis.
Dar de ce era atât de greu să scrii, când vorbitul nu cerea niciun efort? De ce reconstituirea unei trăiri fugare reprezenta o adevărată provocare? Ca și cum cuvintele se împotriveau cu înverșunare să dea seamă de ceea ce ne măcina. Dar nu, cuvintele nu erau vinovate, pentru că scriitorii pe care îi iubeam, reaușeau să exprime toate nuanțele stărilor noastre sufletești. Cuvintele, la fel ca vioara, ascultă de cel care știe să le cânte.
Viața, mi-am spus, e o piesă de teatru, în care fiecare ține de rolul pe care hazardul, sau propria voință, i-a permis să-l obțină.
Dacă îți place Mihail Sebastian și vrei să citești mai multe despre el, am scris încă două articole pe blog.
